Yoga- Aventura sufletului

”Sper să nu mă pună să îmi pun picioarele peste cap”, a fost primul meu gând înainte de a participa la prima mea clasă de Yoga. Scopul meu a fost să am parte de o activitate interesantă, relaxantă și inedită în vacanța de iarnă, astfel am ajuns să particip la o clasă de Yoga. Spre bucuria mea, nu doar că această experiență mi-a satisfăcut nevoia de relaxare, dar m-a și învățat lucruri noi. Atmosfera caldă și prietenoasă, explicațiile pe înțelesul tuturor, ajutorul constant oferit fiecărei persoane în parte și posturile ușor de realizat, m-au făcut să uit complet de orice fel de anxietate sau frică de a greși. Însă, surprinzător, nu clasa de Yoga în sine a fost elementul culminant al acelei experiențe, ci descoperirea poveștii uluitoare a profesoarei de Yoga, Pop Camelia. Aceasta, cu o experiență de 12 în Yoga, a explicat că acceptare de sine, liniștea sufletească, detașarea de toxicitatea din cotidian și descoperirea potențialului ce zace în interiorul fiecăruia reprezintă pilonii pe care se construiește o persoana integră și mulțumită cu ea insăși. Yoga, un grup de practici fizice, exerciții de respirație, focusare și meditație care își au originea în India Antică, a reprezentat pentru ea calea către sine. Această introducere despre Yoga m-a determinat să doresc să descopăr în profunzime poveștile si învățăturile Cameliei.

Începuturile în Yoga:

O reclamă elocventă și o recomandare din partea unei prietene au fost îndeajuns pentru a o convinge pe Camelia în urmă cu 12 ani să participe la primul ei curs de Yoga. Ca orice novice în orice nou domeniu, începutul a fost unul greu. ”Atât fizicalitatea, cât și nivelul de concentrare și de rezistență necesar pentru practicarea corectă a posturilor m-au făcut să realizez că Yoga nu este deloc ușoară”, a mărturisit Camelia. Cu timpul, Camelia a realizat că beneficile practicări de Yoga au adus-o într-un nou, emoționant și necunoscut punct al vieții. Problemele de zi cu zi păreau să nu aibă aceași greutate, părerile negative ale oamenilor nu mai contau, detașarea de persoanele toxice a devenit mai ușoară, iar viața in societatea vestică tot mai nesatisfăcătoare. Cu timpul dorința de a descoperi în profunzime Yoga, dar și de a o face un stil de viață, nu doar o evadare din cotidian, a devenit tot mai arzătoare. Acest lucru a determinat-o pe Camelia să participe la Retreat-uri în India, Nepal și Sri Lanka, unde avea să realizeze cât de puțin cunoștea defapt despre această practică sacră veche de 5000 de ani.

Călătoria continuă:

În 2016 Camelia a făcut alegerea de a merge în Asia pentru a-și continua ceea ce și-a intitulat ”Aventura sufletului”. În aceste călătorii la care participă în fiecare an, Camelia descoperă o lume și o societate complet diferită de cea europeană. ”Deși străzile sunt incontestabil mai murdare și mai neîngrijite ca cele din țările vestice, oamenii au sufletul mai curat”. În aceste aventuri, Camelia a descoperit diferite culturi, obiceiuri, tradiții, mâncăruri și oameni care i-au devenit profesori și îndrumători în viață. Deși toate aceste trei țări i-au deschis orizonturile, India este țara care i-a dăruit cea mai multă învățare și iubire. Cu ajutorul profesorului de Yoga, cunoscut și drept ”Guru” sau maestru spiritual, Mark Ji, Camelia a învățat că Yoga care este predată în Europa este o variantă adaptată societății vestice care să fie atractivă pentru comunitatea de Fitness, această variantă fiind cât se poate de departe de adevărata Yoga. Yoga este defapt una din cele 6 căi clasice tradiționale ale filozofiei indiene, bazată pe meditație ca o cale spre auto-cunoaștere și conectare cu divinitatea. Scopul Yoga reprezintă pentru persoane neinițiate o practică care aduce armonie, pace, sănătate fizică și spirituală. Însă, la nivel înalt, Yoga înseamnă eliberare de corp, de simțuri, de ego, de realitatea fizică și ulterior ajungerea la cel mai înalt stadiu de puritate și conexiune cu divinitatea. ”Cred că datorită stilului de viață yoghin și datorită importanței pe care o reprezintă religia pentru oamenii din India, generozitatea și bunătatea este mai des întâlnită la ei decât în Europa”.

Aceste aventuri care au venit cu nenumărate învățături nu a fost finalul călătorie Cameliei. După ani de practică, învățare și documentare despre Yoga, singurul pas care a mai rămas pentru Camelia a fost să aducă cunoștințele preluate din Asia la ea acasă și să predea Yoga.

fotografie din călătoriile Cameliei în India

De la student la profesor:

Ca orice nou început, inițierea unei cariere în Yoga nu a fost deloc ușoară, iar cariera ei principală de contabil a făcut-o și mai grea. Însă pasiunea și iubirea pentru Yoga au fost mai puternice decât dificultățile ce i-au ieșit în cale. Experiența și cunoștințele erau bifate pe lista Cameliei, iar persoanele interesate care să participe la cursurile sale au apărut la scurt timp. Singurul și cel mai crucial ingredient rămas a fost sala unde să predea cursurile, iar într-un oraș a cărei piață imobiliară nu este foarte generoasă în cea ce privește achiziționarea unei clădiri potrivite necesităților Cameliei, găsirea a fost destul de dificilă, dar nu imposibilă. Yoga era îndeajuns de specială pentru Camelia, însă a reușit să o facă și mai specială reinstaurând casa părintească și transformând-o în sala mult dorită unde astăzi își menține visul de a preda Yoga în viață. Aniversarea de un an a inaugurări săli de sport a avut loc luna trecută. ”Nu suntem multe persoane la cursurile de Yoga și atmosfera este foarte detașată. Suntem ca niște prietene care ne întâlnim să facem Yoga.”, a fost verdictul dat de către Camelia după un an de predat. Acesta este bine înțeles doar începutul drumului Cameliei ca profesor de Yoga, ea sperând că viitorul va fi la fel de bun și prosper.

fotografie cu sala unde și-a ținut Camelia primele cursuri

cum se desfățoară o oră în sala Cameliei

Munca, pasiunea, perseverența și experiența de 12 ani de Yoga au făcut-o pe Pop Mariana-Camelia persoana la care visa să devină la începutul călătoriei sale, deși procesul de învățare și descoperire de sine este departe de a fi gata. ”Yoga este încă considerată o practică neconvențională și la care majoritatea oamenilor din societatea noastră își întorc spatele, însă eu voi continua sa impărtășesc pe cât posibil cunoștintele mele persoanelor deschise la minte si suflet.”