De la dorință la acțiune
Defne este studentă la Universitatea Mediteraneană din Turcia care a decis să facă voluntariat în Cluj-Napoca, fiind captivată de ideea de a impacta viața unor copii. Aceasta a participat în proiectul Fingerprint, coordonat de AIESEC în Cluj-Napoca. Ea este pasionată de fotografie și de artă și și-a dorit din totdeauna să participe în astfel de oportunități.”Prietenul meu care este membru în organizație mi-a povestit mai multe despre cum se desfășoară aceste proiecte și nici nu am mai stat pe gânduri. Nu am mai vrut să pierd șansa de a face voluntariat internațional”, a precizat aceasta.
Fingerprint: Arta ca instrument pentru dezvoltare personală
Fingerprint este un proiect care se axează pe dezvoltarea abilităților cognitive și creative ale participanților prin activități artistice și educaționale. Scopul este de a folosi arta ca un instrument pentru îmbunătățirea competențelor și pentru stimularea dezvoltării personale a beneficiarilor. Proiectul include activități practice și interactive în domeniul artelor, și explorarea culturală.
“Fiind primul meu proiect de voluntariat am fost foarte emoționată pentru că credeam că nu mă voi descurca cu copiii, însă când am ajuns să o fac mi-am dat seama că interesul meu pentru artă m-a ajutat să găsesc activități plăcute pentru copii.”
Defne a organizat și desfășurat o serie de activități informale, dedicate elevilor cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, oferindu-le o experiență educațională și recreativă deosebită. Prin intermediul acestor activități non-formale, voluntara a avut ocazia să îi introducă pe copii în universul diversității culturale, învățându-i cuvinte de bază într-o limbă străină, care să le trezească curiozitatea și interesul pentru alte culturi. De asemenea, le-a prezentat jocuri interactive și cântece tradiționale turcești, aducând o parte din cultura sa mai aproape de aceștia. Totodată, Defne a avut grijă să promoveze și să sublinieze importanța unor valori universale esențiale, precum prietenia, acceptarea și respectul față de cei din jur, transformând fiecare sesiune într-o lecție de viață.
Un moment remarcabil din activitățile sale a fost când, într-una dintre sesiuni, și-a demonstrat creativitatea, îndemânarea și ingeniozitatea, implicându-i pe copii într-un proiect practic și captivant: construirea unui mic terrarium. Acest exercițiu nu doar că le-a oferit celor mici ocazia de a învăța despre natură și colaborare, dar le-a permis și să-și exerseze abilitățile motrice și să își exprime creativitatea într-un mod unic și distractiv. Experiența a fost apreciată de copii, care s-au arătat încântați de activitate, și a consolidat legătura dintre Defne și micii participanți, oferindu-le tuturor amintiri de neuitat.
Defne a reușit să își consolideze semnificativ abilitățile creative, acestea fiind puse la încercare și dezvoltate constant pe parcursul activităților variate și captivante pe care le-a conceput pentru copii. Fiecare activitate i-a oferit ocazia să își exerseze imaginația și ingeniozitatea, adaptându-se nevoilor și intereselor micilor participanți. În plus, a dobândit și a perfecționat abilități esențiale, precum cele de predare, care i-au permis să comunice eficient și să creeze un mediu de învățare plăcut, dar și abilități de leadership, organizare și coordonare, prin gestionarea eficientă a timpului, resurselor și materialelor necesare pentru activități. Aceste competențe au fost extrem de valoroase în desfășurarea proiectului și vor rămâne un atu important pentru dezvoltarea sa personală și profesională.
Prieteni din toate colțurile lumii
Totodată, tânara a avut oportunitatea de a întâlni alte persoane care au venit în experiența de voluntariat cu același scop: să aibă parte de momente de neuitat și să se dezvolte atât pe ei, cât și persoanele din jurul lor. A cunoscut oameni din întreaga lume, Cluj-Napoca găzduind voluntari din țări precum China, Thailanda, Italia, Grecia și Brazilia.
“Faptul că am fost înconjurată de persoane din culturi diferite, dar care au venit în România cu aceeași perspectivă în minte a fost unul dintre lucrurile care m-au ajutat să mă adaptez repede și să nu mă simt singură nici măcar o secundă”, afirmă Defne.
Alături de noii ei prieteni, dar și de membrii organizației AIESEC, Defne a avut ocazia să descopere și să înțeleagă mai bine tradițiile locale românești, să participe la activități culturale inedite și să viziteze locuri deosebit de interesante, precum impresionanta Salină Turda, orașul Brașov cu farmecul său istoric și, desigur, frumosul Cluj-Napoca, un oraș vibrant plin de energie și diversitate culturală.
“Pentru cei care vor să meargă într-o astfel de oportunitate, dar le e frică, amintiți-vă că trăiți doar o dată. Luați-vă frica în dinți și încercați fiecare lucru nou care vă iese în cale. Vă promit că la sfârșit o să merite.”
Până la finalul experienței sale, Defne a fost profund impresionată și fermecată de cultura, tradițiile și frumusețea țării noastre. Fiecare zi petrecută în România i-a oferit ocazia să descopere noi aspecte ale diversității culturale, să exploreze locuri cu o încărcătură istorică și naturală deosebită și să se bucure de ospitalitatea și căldura oamenilor pe care i-a întâlnit. Experiențele trăite aici au fost atât de intense și memorabile încât și-au lăsat o amprentă profundă asupra sa, transformându-se în amintiri prețioase pe care le va purta mereu în suflet.
Privind spre viitor
Planurile de viitor ale lui Defne sunt vaste și pline de entuziasm. După experiența deosebită trăită în România, ea își dorește să aplice tot ce a învățat și să pună în practică ideile inovatoare și lecțiile valoroase pe care le-a dobândit în cele șase săptămâni petrecute aici. Defne își propune să aducă un impact pozitiv și în comunitatea sa din Turcia, implementând activități similare cu cele din proiectul Fingerprint.
În plus, Defne își dorește să rămână conectată cu organizația AIESEC și să participe la alte proiecte internaționale, pentru a continua să învețe și să împărtășească din cunoștințele sale, dar și pentru a construi punți de legătură între diverse culturi. Experiența din România a fost un pas important în călătoria sa personală și profesională, iar acum este hotărâtă să își extindă orizonturile și să aducă schimbări pozitive atât în viața sa, cât și în viața oamenilor din jurul său.