Pentru mulți dintre noi, cariera pe care o alegem reflectă o chemare profundă, o vocație care prinde rădăcini încă din copilărie. Acesta este și cazul educatoarei noastre, care încă din primii ani ai vieții își descoperea pasiunea pentru învățământ, improvizând lecții și „predând” unor elevi imaginari. Povestea ei este una de dăruire, adaptabilitate și iubire necondiționată pentru copii, fie ei din mediul rural sau urban.
De la joacă la profesie: povestea unei chemări
„Încă din clasele primare, îmi spunea mama că mă pregăteam la teme jucându-mă «de-a doamna învățătoare»”. Mi-am improvizat tabla dintr-o coală mare de hârtie, lipită pe un dulap, și scriam cu pix, carioci, sau creioane colorate.” Această chemare timpurie a evoluat în timp, transformându-se într-o carieră dedicată educării copiilor. Alegerea mediului rural nu a fost întâmplătoare, ci rezultatul oportunității de titularizare, iar adaptarea la condițiile specifice a devenit o provocare pe care educatoarea a îmbrățișat-o cu entuziasm.
Copiii din mediul rural: motivație și provocări
„Nu există aproape nicio diferență între copiii de la țară și cei de la oraș”, spune educatoarea. Singura deosebire notabilă este faptul că cei din mediul rural sunt mai motivați să învețe, dorind să depășească limitele mediilor de proveniență, adesea marcate de dificultăți economice. Totuși, lipsa dotărilor și a materialelor educaționale necesare nu o împiedică să creeze activități atractive pentru copii, improvizând din resursele disponibile.
Un alt obstacol este absenteismul, cauzat în principal de condițiile economice precare ale familiilor. În plus, influența negativă a tehnologiei asupra copiilor din primele luni de viață îngreunează procesul educațional. „Telefonul afectează atenția, memoria, gândirea și limbajul copiilor. Este un fenomen cu care ne confruntăm constant.”
Munca dincolo de hârtii și birocrație
O altă provocare majoră este birocrația. „În această meserie, mai ales ca educatoare, timpul nu ar trebui să fie ocupat cu «scriptologia». Copiii mici nu știu să facă multe lucruri la început, iar atenția noastră ar trebui să fie canalizată exclusiv spre ei. Este greu, dar și frumos.” Cu toate acestea, educatoarea își găsește satisfacția în progresul copiilor: „La începutul grupei mici, copiii se acomodează greu, dar până la sfârșitul grupei mari îi vezi cât de multe lucruri știu. Este o evoluție uimitoare, care îți aduce lacrimi în ochi.”
Grădinița – a doua casă pentru copil
„Grădinița trebuie să fie a doua casă pentru copil. El trebuie să se simtă bine.” Din acest motiv, mediul ambiental este amenajat cu grijă, pentru a crea o lume fantastică în care copiii să se simtă confortabil și motivați să exploreze. Resursele educaționale limitate, cum ar fi un televizor conectat la internet, sunt folosite creativ pentru activități muzicale și povești.
„Consider că am o relație bună cu copiii. Știm să ne distrăm bine și frumos la grădiniță, iar acest lucru consolidează apropierea dintre noi.”
Proiecte și implicare comunitară
Unitatea în care lucrează educatoarea a găzduit proiecte care au implicat activ și părinții. „Colaborarea lor cu cadrele didactice a fost excelentă, ceea ce arată că educația este o responsabilitate comună.” Această implicare comunitară oferă un model de succes pentru viitor.
Planuri de viitor
Privind înainte, educatoarea își dorește să participe la cursuri de perfecționare pentru a-și îmbunătăți metodele de predare și calitatea educației pe care o oferă copiilor. În plus, continuă să viseze la o grădiniță mai bine dotată, dar rămâne fermă în convingerea că pasiunea și implicarea personală sunt esențiale pentru a depăși orice limitare.
Povestea acestei educatoare este un exemplu de dedicare și adaptabilitate. Fie că improvizează materiale educaționale sau că lucrează pentru a-i motiva pe copii, aceasta dovedește că adevărata valoare a unui dascăl constă în pasiunea cu care își îndeplinește rolul. Mediul rural poate avea lipsuri materiale, dar copiii au parte de o educație bogată în experiențe, oferită de o persoană care și-a transformat visul din copilărie în realitate. Grădinița rămâne, astfel, nu doar un loc de învățare, ci o a doua casă.
