Vlad petrescu-Piesa românească a motorului Mercedes

Am vorbit cu Vlad Petrescu într-o sâmbătă, dimineața, care se întâmplă să fie unul din puținele sale momente de respiro, și doresc să-i mulțumesc pentru că și-a luat din timpul său liber pentru a ajuta un student disperat să ia un interviu ca să treacă la încă o materie. 

Discuția noastră a început foarte light și puțin awkward, pentru că, pe lângă faptul că era foarte devreme (9 dimineața în UK și 11 în România), a fost și prima dată când discutam în timp ce ne și vedeam. Cu cafeluța de dimineață în mână, am reușit să închegăm o discuție pe baza pasiunii noastre comune: Formula 1. După această scurtă sesiune de bantering, care ne-a ajutat să ne relaxăm puțin și să ne și cunoaștem, am decis să începem să discutăm despre ceea ce ne-am propus (sau mai bine zis, mi-am propus): viața lui Vlad. 

Aveam o listă cu foarte multe întrebări pregătite, atât despre carieră, cât și despre viața lui personală, iar când i-am spus, Vlad mi-a zis, mai în glumă:”super, îmi place să vorbesc despre mine!”, apoi a râs. A fost de ajuns să îi pun o singură întrebare, sau  mai bine zis să îi dau o sugestie: “fă-mi o introducere în viața ta”. De aici, Vlad mi-a răspuns la cel puțin jumătate din ele. Pasiunea și mândria cu care a vorbit despre realizările sale, m-a făcut să îmi dau seama de tot efortul pe care l-a depus pentru a ajunge în punctul în care se află, dar și de experiența de viață fascinantă pe care a acumulat-o. Pe departe, lucrul care m-a impresionat și mai tare a fost faptul că a început prin a-și lăuda părinții și prin a le mulțumi.

Apoi, Vlad mi-a povestit despre primele sale proiecte de inginerie începute chiar în timpul liceului: ”Primul meu proiect a fost un skateboard electric, ceva foarte rudimentar, doar am atașat o baterie unui skateboard pe care îl aveam deja.”

Prin ultimii ani de liceu, am început să îmi construiesc cu buggy, după o ieșire la karting cu prietenii. Mi s-a părut foarte interesant. Am negociat cu ai mei un buget pentru acest proiect, deoarece costă destul de mult să construiești așa ceva de la zero și ei au acceptat, chiar dacă în timp am depășit bugetul cu destul de mult. Motorul, era un motor de la o motocicletă mai veche pe care l-am găsit pe internet. Mă plictisesc foarte repede de lucruri și trec de la o pasiune la alta foarte repede. De asta, am abandonat acest proiect pentru o vreme, cum mai făcusem și cu altele înainte, și am mai plecat și la facultate în Olanda.

După vreo 2 ani, în care am crezut că nu o să văd buggy-ul terminat niciodată, m-am decis să îl termin. Am lucrat la el vara, când eram în țară, dar mai aveam și un job pe lângă, 4 ore pe zi. Am lucrat foarte multe ore la el în vara aceea, pe lângă cele 4 de la job, dar am reușit să îl termin!Prin ultimii ani de liceu, am început să îmi construiesc cu buggy, după o ieșire la karting cu prietenii. Mi s-a părut foarte interesant. Am negociat cu ai mei un buget pentru acest proiect, deoarece costă destul de mult să construiești așa ceva de la zero și ei au acceptat, chiar dacă în timp am depășit bugetul cu destul de mult. Motorul, era un motor de la o motocicletă mai veche pe care l-am găsit pe internet. Mă plictisesc foarte repede de lucruri și trec de la o pasiune la alta foarte repede. De asta, am abandonat acest proiect pentru o vreme, cum mai făcusem și cu altele înainte, și am mai plecat și la facultate în Olanda. După vreo 2 ani, în care am crezut că nu o să văd buggy-ul terminat, m-am decis să îl termin. Am lucrat la el vara, când eram în țară, dar mai aveam și un job pe lângă, 4 ore pe zi. Am lucrat foarte multe ore la el în vara aceea, pe lângă cele 4 de la job, dar am reușit să îl termin!

Pe canalul lui Vlad puteți vedea buggy-ul terminat și în acțiune.

Perioada facultății

În Olanda am plecat la 19 ani, la facultate și am stat acolo 4 ani. Am studiat Aerospace Engineering, la Delft, iar proiectele de care ți-am zis mai devreme, în special buggy-ul m-au ajutat să intru la facultate.

Pentru că Vlad povestea mai mult de partea educativă a facultății, am ținut să îl întreb, dar doar după ce mi-a povestit tot ce avea să îmi povestească , despre viața de student și latura socială a studenției și în special, despre cât de greu i-a fost să se integreze. 

Nu mi-a fost greu să mă integrez. În primele zile toată lumea era singură, nu prea se cunoștea nimeni cu nimeni și încercau să își facă prieteni, ca să nu rămână singuri. Chiar dacă clasa s-a împărțit la un moment dat în două: localnicii, olandezii, care vorbeau aceeași limbă și aveau lucruri mai multe în comun și străinii, care încercau să își facă prieteni, pentru a nu sta singuri. Am stat și cu olandezii la început, dar este complicat, pentru că ei încearcă să te includă, dar după câteva beri sau când sunt mai mulți este normal să vorbească în limba lor natală. Îți mai traduce cineva din când în când, îți explică glumele, dar te simți în plus, așa că pe timpul facultății nu am avut foarte mulți prieteni olandezi.

Încă din primul an, Vlad s-a implicat și în alte activități, pe lângă orele normale de curs. Deoarece era pasionat de inginerie și studia acest lucru și la facultate, s-a înscris în echipa de Formula Student a universității sale.

În echipa de Formula Student am intrat tot cu ajutorul buggy-ului, eram cel mai tânăr de acolo. De obicei intră doar studenți din anul 2 și 3, eu eram anul 1. Am ajutat pe partea de motor. Echipa Delft de Formula Student are o istorie îndelungată, fac chestia asta de cel puțin 20 de ani și au avut timp să dezvolte mașina, mai ales pe partea de motor. În anul acela, 2015, am și câștigat competiția. Pe lângă asta, am avut ocazia să și conduc mașina!

Semestrul în Singapore

În ultimul său an de facultate, Vlad a plecat timp de un semestru, în Singapore, unde a studiat Mechatronics, Robotics, and Automation Engineering, dar poate partea cea mai importantă pentru viitorul lui Vlad, a fost momentul în care a descoperit Formula 1.

Un coleg găsise niște bilete foarte ieftine la cursa din Malaezia, și m-a întrebat dacă nu vreau să merg cu el. Cu toate că nu știam nimic din ce înseamnă Formula 1, am zis că ar fi o experiență interesantă. Țin minte că în acel an, Hamilton nu a terminat cursa pentru că a avut o problemă la motor și s-a oprit cu mașina chiar în fața mea. Cred că a fost motivul pentru care a și pierdut titlul în anul acela.

Pentru că mi-a spus mai devreme că a ținut cu Red Bull, eram curioasă să aflu și cum a ajuns să aleagă această echipă.

Am ținut cu Red Bull pentru că mi-a plăcut foarte mult de Max Verstappen. Aveam 21 de ani când am mers la cursă,iar el avea 19, m-am simțit cumva apropiat de el din această privință și îmi plăcea de el. Îmi plăcea pentru că era destul de impunător de circuit și nu îi era frică să se întreacă cu cei cu mai multă experiență. Pe lângă asta, chiar dacă Mercedes era echipa mai puternică și care concura pentru titlu, în acel an au avut foarte multe probleme de fiabilitate și mi-am zis că de ce să țin cu o echipă care nu are o mașină bună, din punct de vedere al motorului.

Pe lângă faptul că aici și-a găsit pasiunea pentru Formula 1, Vlad admite că a fost și perioada din viața sa de student în care s-a distrat și cel mai mult. Pentru că a fost acolo doar pentru un semestru, a ales să nu își ocupe programul cu activități extracurriculare, ca până acum, și în schimb să descopere cultura și locurile din Singapore.

Înapoi în olanda

La sfârșitul semestrului, Vlad s-a întors în Olanda pentru a-și termina studiile și pentru a-și obține licența, iar apoi și-a luat un an liber. Mi-a explicat că acest lucru este ceva normal în cultura olandeză și este văzut drept un lucru benefic pentru tinerii care termină facultatea, petru că le dă timp să își dea seama exact ce vor să facă mai departe și să acumuleze experiență, având timp să lucreze.

Hyperloop

În 2018, anul său liber, Vlad a decis împreună cu câțiva prieteni să participe la Hyperloop, competiția organizată de SpaceX și Elon Musk. Aceștia au conceput designul și au construit de la zero, vehicule de transport care să demonstreze funcționalitatea conceptului Hyperloop.

În 2018, am înființat echipa de Hyperloop a facultății, împreună cu 6 colegi. Pentru a realiza proiectul, am avut nevoie de un spațiu de lucru și de uneltele cu care să producem piesele și să construim pod-ul. Am umblat pe la facultate cerând un spațiu și uneltele necesare și am reușit să obținem o sală și toată aparatura de care aveam nevoie. Apoi, am început să căutăm oameni și să organizăm interviuri. A fost foarte greu să alegem oameni pentru echipă. La interviuri au venit aproximativ 100 de persoane, iar noi trebuia să alegem 60.

După ce ne-am format echipa, ne-am apucat de treabă. Am trecut cu bine de primele 2 probe eliminatorii și am ajuns în finală, care avea loc în SUA. Aici nu a putut să meargă toată echipa și a fost greu să selectăm iar oamenii. A trebuit să plecăm acolo cu o lună înainte de competiția propriu-zisă, așa că a trebuit să ne mutăm cu tot echipamentul în SUA. Am avut noroc pentru că ne sponsorizau cei de la DHL care,ne-au ajutat cu transportul și ne-au oferit un loc în care să lucrăm, în colțul unuia din hangarele lor.

A mers totul bine, toată lumea lucra foarte mult, și chiar dacă erau obosiți, erau motivați de succesul pe care l-am avut până acum să meargă mai departe, până când, cu puțin înainte de faza finală a competiției, când ni s-a stricat o piesă importantă și nu mai aveam timp să producem una nouă. Printr-o minune sau din noroc, am găsit într-una din cutii o piesă ca aceea care etichetată drept defectă, dar am zis să încerc, și a mers.

În etapa finală au ajuns doar 3 echipe europene, din 21, una din Germania, noi, din Olanda și încă una din Elveția, restul erau americane, în principal pentru că era destul de costisitor să transporți echipa și toate uneltele atât de departe. Cu toatea astea, competiția a fost câștigată de echipa din Germania. Noi am fost pe locul doi, iar pe trei a fost echipa din Elveția. Deci, până la urmă, tot europenii le-au arătat americanilor cum se face.

Vlad mărturisește că, pe lângă experiența concursului în sine, a contat și experiența umană și legăturile care s-au format în echipă.

Pentru că petreceam foarte mult timp împreună, am devenit o familie, fiecare dintre noi având un rol. Una din fete a devenit mama grupului. Pentru că lucram foarte mult, lumea era extenuată și au existat cazuri în care unii au cedat (fizic sau mental). În acele momente, colega aceasta avea grijă de persoanele respective și pe lângă asta media și conflictele care se iscau între noi. Țin minte că o dată, am tras foarte tare de niște colegi care erau deja foarte extenuați și m-a luat deoparte să îmi spună ca nu este ok și să o las mai ușor.

Masterul la Londra

După anul liber, în care s-a ocupat de Hyperloop, Vlad s-a înscris la master, în cadrul UCL, unde a studiat Engineering with Innovation and Entrepreneurship. Aici, s-a întâlint și cu persoana care îi v-a oferi oportunitatea de a lucra în cadrul echipei Mercedes.

Aici (la UCL), m-am întâlnit cu unul din viitorii mei șefi, care lucra deja la Mercedes și care mi-a propus să merg la un interviu. Visul meu era să ajung să lucrez pentru o companie aeriană, poate chiar în țară, să fac design de aeronave. Însă, mi-am dat seama că asta însemna să lucrez o grămadă de timp și să reușesc să îmi văd proiectul pus în aplicare când o să am 50-60 de ani. Mie îmi place să lucrez într-un ritm mai alert și să văd rezultatele muncii mele constant, așa că am decis să merg la interviu.

Ma-m pregătit pentru interviu, am citit regulațiile FIA și tot ce putem să găsesc despre cum funcționează motoarele, pentru că pe ei asta îi interesează cel mai mult. Am trecut cu bine de prima etapă a interviului, iar în cea de-a doua, a fost prezent și omul care m-a chemat la interviu, așa că am trecut cu bine și de etapa aceasta, iar din 2019lucrez la Mercedes, pe partea de dezvoltare a motorului.

Viața în cadrul echipei de f1

Din 2019, până în aprilie 2022, Vlad a lucrat drept Mechanical Design Engineer, unde proiecta piesele. Mai apoi, după aproape 3 ani, a fost promovat la funcția de Engineering Team Lead, unde este și în prezent, fiind responsabil de o mică echipă. Deși în unele domenii, să fii promovat după 3 ani este ceva normal, aici este un lucru excepțional.

Mercedes, doar partea care se ocupă de Formula 1, este împărțită în două companii mari: noi, ne ocupăm strict de motor și fabrica este în Brixworth. Partea de șasiu, aero, frâne și orice altceva se află la Brackley. Pe partea de motor suntem 1000 de oameni, iar pe partea de șasiu încă aproximativ 1000.

O zi normală

Pentru a înțelege mai bine cu ce se ocupă, pentru a afla mai multe despre jobul lui, dar ș ca să mai aflu niște inside-uri din cadrul sportului pe care îl urmăresc de ceva timp, l-am rugat pe Vlad să îmi prezinte o zi normală de lucru pentru el.

De obicei, mă duc la lucru pe la 7:30 și primul lucru pe care îl fac este să mă uit peste erorile care au apărut în timpul nopții. Noi rulăm motoarele non-stop, chiar dacă în mod normal ele rulează doar pentru câteva ore pe zi, dar este important să ne asigurăm că toate piesele rezistă în cele mai dure condiții. După ce verific ce erori au apărut, în funcție de nivelul de gravitate al problemei, împreună cu echipa ne apucăm să rezolvăm aceste probleme, pentru a da drumul la motoare cât mai repede.

Noi nu producem motoare doar pentru noi, mai avem 3 echipe-client și atunci este și mai important să rezolvăm problemele cât mai repede, pentru a apuca să și producem motoarele. Față de echipele fără clienți, noi trebuie să avem 16 motoare gata la începutul anului, în loc de 4.

Faptul că avem clienți este și un avantaj, pentru că ,în timpul curselor, putem aduna date de pe 8 monoposturi diferite, ceea ce ne ajută să detectăm problemele mai ușor. Chiar dacă problema apare, de exemplu, pe mașina lui Ricciardo, ne interesează și pe noi, pentru că aceeași problemă poate apărea și pe mașina lui Hamilton.

Ziua mea de lucru se termină pe la 8-9 seara, dar uneori stau și mai mult, dacă este nevoie. Este solicitant și de multe ori nu mai apuc să fac nimic acasă, dar fac asta din pasiune.

Race day

Din curiozitate, voiam să aflu dacă ziua normală de lucru a lui Vlad, diferă de ziua din timpul unui Weekend de cursă. Vlad a ținut să clarifice faptul că el este tot la fabrică în acele weekenduri, deoarece foarte mulți oameni au impresia că toată echipa călătorește de la un circuit la altul. Totuși, faptul că nu sunt prezenți acolo unde sunt și monoposturile nu îi face mai puțin importanți pe acești oameni.

Noi setăm niște parametri de funcționare, iar oamenii de la circuit se asigură că motoarele funcționează între acești parametri. Păstrăm legătura constant în timpul weekendului, și dacă ceva se apropie de limite sau iese din acestea, ne întreabă dacă este ceva normal sau dacă parametrii trebuie sau pot fi ajustați. În timpul cursei, suntem tot timpul în contact, pentru a rezolva cât mai repede problemele, în caz că apar.

Unde te vezi peste câțiva ani?

Când l-am întrebat asta pe Vlad, a stat puțin pe gânduri, și a ezitat puțin înainte să admită faptul că nu se vede lucrând în Formula 1 foarte mult. În glumă a zis că speră ca acest articol să nu fie tradus în engleză și să fie citit de anumite persoane, iar eu i-am promis că voi scoate această parte, dacă va fi vreodată cazul.

Vreau să îmi deschid propria firmă la un moment dat. Vreau să dezvolt ceva în domeniul energiei ecologice, ceva care să ajute la trecerea locuințelor off-grid. Aș vrea să dezvolt un fel de baterii care să poată aduna și stoca energia alternativă, ca mai apoi să fie folosită. Știu că avem deja baterii, dar acestea nu sunt capabile să adune foarte multă energie de acest fel.

CÂTE CEVA DESPRE VLAD-OMUL

Am observat, pe parcursul poveștii că Vlad se focusează mult pe reușitele sale profesionale și nu neapărat pe experiența emoțională din parcursul său. Cu riscul de a intra într-o zonă puțin mai vulnerabilă a vieții sale, și pentru că Vlad îmi răspunsese deja la majoritatea întrebărilor pe care le aveam deja pregătite, am îndrăznit să îi pun câteva întrebări, mai personale.

poți să îmi povestești puțin despre viața ta în afara jobului?

După ce a stat puțin pe gânduri, nu foarte sigur de ce să îmi spună sau cu ce să înceapă (recunosc că întrebarea mea a fost foarte vagă, dar voiam să văd ce poate Vlad să îmi spună despre el, fără foarte multe indicații).

Locuiesc în Brixworth, alături de prietena mea, care este olandeză, cu care m-am cunoscut la lucru, pentru că și ea lucrează la Mercedes; și avem un cățel, popcorn, care are și pagină de instagram.

Ce îți place să faci în timpul liber?

Acum, pentru că lucrez foarte mult, iar Brixworth este un sat foarte mic, nu fac foarte multe. Ne-am mutat aici într-o casă mai veche, care trebuie renovată și cam cu asta mă ocup în timpul liber, mai ales în weekenduri. Când locuiam în Londra, ieșeam mai des prin oraș, cu prietenii la o bere; ies și aici, dar nu așa des. Majoritatea oamenilor care locuiesc aici, lucrează la fabrică, așa că, mai ies uneori cu colegii la o bere.

Care sunt diferențele dintre România, olanda și uk?

Evident, în România este familia mea și mai am încă foarte mulți prieteni; mi-ar plăcea să mă întorc, însă nu există locuri de muncă pentru ceea ce am studiat eu. Nu sunt șanse de viitor, doar dacă ar fi să lucrez la Tarom sau altă companie aeriană, dar nu e ceva ce îmi doresc, după cum am mai zis.

În Olanda mi-a plăcut foarte mult, mai ales când vine vorba de oportunități de muncă, dar nu știu limba și nici nu îmi doresc să o învăț. Nu cred că merită să fac asta, ei sunt foarte puțini și nu o să pot să o vorbesc decât acolo.

UK e un fel de middle ground. Știu engleză și pot să mă înțeleg cu oamenii și am și un loc de muncă bun. Da, nu este ca și acasă, dar e cea mai bună opțiune, în prezent.