În mediul complex și sensibil al unui spital de psihiatrie, personalul medical se confruntă cu provocări unice, gestionând nu doar aspectele medicale ale pacienților, ci și dimensiunile complexe ale sănătății mintale. De la echilibrarea îngrijirii profesionale la navigarea într-un sistem adesea deficitar, cadrele medicale din psihiatrie se angajează într-o luptă constantă pentru a oferi suport și tratament adecvat pacienților, în timp ce se confruntă cu stigmatul și presiunile sociale.
Spitalele de psihiatrie, un subiect tabu în România
Spiatalele de psihiatrie au fost mereu un subiect controversat, iar asta nu încă nu s-a schimbat. Unu din patru români suferă de o formă de tulburare psihică sau de comportament, iar atitudinea societății este reticentă. Mare majoritate consideră că acești oameni pot duce o viață normală dacă se tratează, deși 45% dintre români nu acceptă să lucreze alături de oameni care suferă de TPC, iar 85% din români susțin că acești oameni sunt priviți mai rău de societate, conorfm acestui articol.
Problema majoră este modul în care se raportează statul român fașă de aceste persoane și indiferența cu care sunt tratate, inclusiv în unele spitale. Din păcate, nu se pune accent pe calitatea vieții pacientului, iar când într-un salon sunt înghesuiți 10 pacienți agitați, agresiunile sunt inevitabile și de cele mai multe ori ascunse de ochii publicului. În acest sistem deficitar, unde condițiile de igienă și spitalizare lasă de dorit, pacienții externați nu primesc un plan de monitorizare și adesea se internează ulterior. Reintegrarea acestora în societate este lăsată pe seama lor sau a familiei fără ca cineva să-și asume responsabilitatea.
Cu toate acestea, Clinica de Psihiatrie pentru Ergoterapie Cluj-Napoca este un punct de plecare spre un sistem medical mai bun. La sfârșitul secolului al XIX-lea s-a înființat aici un spital veterinar, iar în timpul Primului Război Mondial pe terenul respectiv s-au construit niște clădiri pentru Clinica de Boli Infecțioase. Din 1971 a începu să funcționeze Clinica de Psihiatrie care a suferit numeroase modificări.
Viața unei asistente, atunci și acum
În cadrul acestui spital am avut ocazia de a obține informații despre munca și experiențele trăite aici de către două cadre medicale. Ioana Marian, asistenă din anul 1991, spune că în primii ani de muncă condițiile de spitalizare nu erau bune, atât din punct de vedere al confortului, al comunicării, al îngrijirilor primite, cât si al faptului ca terapiile folosite erau agresive si învechite, adică TEC(terapia electroconvulsivantă), iar cazurile grave erau la ordinea zilei. Mai mult, reticența cu care lumea de la vremea aceea privea probleme mentale, dar și medicamentația deficitară, îngreuna munca cadrelor mediacale dar și a pacienților. Nicoleta Sumurducan, asistentă din 1990, declară că lipsa experienței și faptul că aceste probleme erau evitate de familie și societate, au făcut-o să întâmpine dificultăți în primii ani și să rămână impresionată de cazurile grave existente.

În anul 2008 au început modificările atât de așteptate de toată lumea. În cadrul spitalului, s-au demolat clădirile vechi, iar cele într-o stare precară au fost renovate. Ioana ne spune că de atunci lucrurile au mers în spre bine, iar acum pacienții dispun de o capelă, o bibliotecă, curtea interioară a fost reamenajată, acum are bănci noi, un foișor și multă vegetație. Pacienții au nevoie să petreacă timp în natură, unde își găsesc diverse activități , adesea în compania rațelor pe care le hrănesc. Nicoleta afirmă că au primit aparatură nouă, iar clădirii principale i s-a adăgat încă un etaj. Înainte erau cam 10 pacienți într-un salon, acum sunt 2-3 și fiecare salon are propria baie dotată cu tot ce trebuie. Fiecare pat are un buton pe care pacieții îl apasă în caz de urgență, fapt ce ajută enorm personalul care s-a mărit semnificativ în ultimii ani.
Relația cu pacienții
Cele două asistente declară că dacă nu ești pasionat și nu dorești cu adevărat să ajuți oamenii să treacă peste probleme, nu ai cum să alegi această profesie. Amândouă susțin că în această meserie, crearea unei legături cu pacientul este primordială pentru a depista nevoile acestuia, dar trebuie trasate niște limite clare de la început. “Cel mai important este să le ascultăm problemele, să nu îi judecăm nici măcar o secundă. Doar așa putem crea o conexiune în urma căreia pacienții să se simtă înțeleși și în siguranță. ” declară Ioana. Pacienții nu pot fi ajutați dacă cadrele medicale nu empatizează cu ei, dar și așceștia din urmă trebuie să coopereze. Unii dintre ei se opun și e de datoria asistentelor să câștige încrederea pacientului, pentru a putea comunica cât mai eficient.
Nicoleta ne mărturisește că e greu uneori e greu să nu amesteci problemele de la muncă cu viața personală, mai ales când întâmpină difilcutăți în relaționarea cu pacientul, dar că în același timp experiența dobândită o ajută să înțeleagă mai profund comportamentele umane și să privescă mereu situația din mai multe perspective. Ioana spune că nu o afectează deloc ce se petrece la munca în viața de familie și că preferă să nici nu discute acasă probleme care apar în cadrul spitalului.

Am avut ocazia de a vorbi și cu două paciente, Ana Ionescu și Maria Popescu, care se declară mulțumite atât de faptul că se simt în siguranță, cât și de personal, pe care îl consideră amabil și dedicat. Ele susțin că se simt mai bine de când au ajuns aici, mâncarea e pe placul lor, totul e curat, iar