Uniunea Sârbilor din România: Organizația Femeilor din Svinița-tradiții și continuitate

Două ruine ale turnurilor de control din cetatea Sviniței, ce acum este sub ape. Se văd doar cele două turnuri, apa și dealul din spate.

Susținerea identității sârbești

Uniunea Sârbilor din România a reprezentat de-a lungul timului un element important de identitate atât istoricâ, cât și culturală, fiind înființată pentru a apăra drepturile acestora și a menține o legătură cu patrimoniul lor cultural încă din anul 1989. Această organizație are drept rol promovarea tradițiilor și culturilor sârbești, dar și a intereselor comunității, organizând diferite evenimente, incluzând aparția a peste 30 de organizații locale ce activează până în prezent.

Uniunea susține organizarea de evenimente culturale, festivaluri, și manifestări care celebrează muzica, dansul, și meșteșugurile sârbești, fiind totodată un susținător al educației în limba sârbo-croată în școlile din localitățile cu populație sârbească. De asemenea, oferă sprijin ansamblurilor de tineret oferindu-le șansa să participe la diferite spectacole organizate cu scopul serbării culturii sârbe.

Aceștia colaborează și cu alte organizații și instituții locale pentru a organiza programe, evenimente culturale și activități care să întărească legăturile între diferitele comunități etnice din România, promovând în același timp și respectul reciproc.

Mai mult, Uniunea Sârbilor din România a jucat un rol important și în consolidarea relațiilor dintre România și Serbia, fiind un pod de legătură între cele două țări. Uniunea sprijină diverse inițiative de colaborare, fiind un factor important în menținerea unei bune relații între cele două națiuni.


Organizația Femeilor din Svinița

Trei doamne în vârstă ce poartă ii albe cu fuste și cu opinci în picioare.

Svinița este un sat din sud-vestul României, respectiv județul Mehedinți, cunoscut pentru peisajele oferite de amplasarea acestuia pe malurile Dunării. Un sat cu o comunitate majoritară de etnie sârbă, Svinița nu a încetat din a reprezenta valorile și cultura specifică, fiind un sat adânc înrădăcinat istoric.

De-a lungul timpului, satul a reușit să conserve cu mândrie obiceiurile și sărbătorile tradiționale, păstrând astfel o identitate culturală vie și autentică. Organizația Femeilor din Svinița, activă din anul 2016, și susținută de către primăria comunei, joacă un rol semnificativ în menținerea acestei identități culturale, având ca scop promovarea și transmiterea tradițiilor locale. Această organizație este formată din femei harnice și dornice în a vedea cum Svinița nu își pierde din valorile și obiceiurile care o definesc.

Organizația Femeilor din Svinița este un exemplu de implicare activă în promovarea și păstrarea tradițiilor și culturii sârbești. Un aspect esențial al activității sale este participarea la schimburi de experiență și organizarea de întâlniri, care contribuie semnificativ la dezvoltarea comunității și la consolidarea legăturilor culturale dintre grupurile participante. Femeile au ocazia să ia parte la diferite activități prin intermediul cărora împărtășesc propriile obiceiuri și tradiții cu alte doamne participante, venite drept membre ale celorlalte comunități sârbe ce se regăsesc în țară. De asemenea, acestea organizează la rândul lor astfel de întâlniri și evenimente, în urma cărora legăturile între comunități se întăresc. Organizația devine un factor important, fiind un simbol al continuității tradițiilor din Svinița și al angajamentului femeilor de a păstra valorile culturale ale satului aflat la malul Dunării.


O doamna în vârstă cu o bluză neagră simplă, păr alb și drept, ochelari negrii și un fundal alb în spatele ei.

E important să nu ne uităm identitatea, pentru că tradițiile și cultura noastră sunt cele care ne definesc ca și comunitate. În Svinița mi-am petrecut toată viața, iar ceea ce reprezentăm noi nu include doar satul, ci și istoria noastră ca și comunitate.

Milena Velimirovici, membră a Organizației Femeilor din Svinița

Importanța păstrării identității sârbe

Păstrarea tradițiilor și valorilor culturale este esențială pentru fiecare comunitate, deoarece acestea contribuie la formarea identității, iar femeile din Svinița au grijă de acest fapt cu mare mândrie. Acestea oferă sentimentul de apartenență la o comunitate și transmit valori fundamentale ce ajută la o mai bună înțelegere a identității etniei sârbe.

Evenimentele organizate îmbogățesc și dezvoltă spiritul creativ al populației din satele sârbești, rezultatul acesta putând fi văzut la concursurile organizate în cadrul evenimentelor ( ex: cel mai bun gem de smochine). Mai mult, participă și la dezvoltarea economică, atrăgând turiști interesați de obiceiurile și festivitățile organizate. Astfel, Svinița a devenit un loc care vara este des vizitat de către oamenii din toată țara, fiind iubit și făcându-i pe turiști să revină anual.


Organizația Femeilor din Svinița reflectă nu doar un angajament față de valorile și tradițiile comunității de etnie sârbă, dar și o dorință sinceră de a le transmite mai departe noii generații. Tinerii din comunitate, alături de femei, sunt cei care poartă cu mândrie moștenirea culturală, continuând să păstreze obiceiurile, muzica, dansurile și meșteșugurile care definesc identitatea lor. Astfel, Svinița continuă să rămână una dintre reprezentantele tradiției sârbești din România, un sat în care valorile culturale sunt păstrate, menținându-se un exemplu de continuitate și respect față de identitatea sa.