László Tőkés: focul din Timișoara ce a aprins fitilul
România, în timpul regimului comunist, era o țară cu o libertate religioasă foarte limitată. Autoritățile căutau să se infiltreze în viața religioasă ca formă de control a populației.
Astfel, la finele anilor ’80, în Timișoara se remarcă László Tőkés, un pastor reformat ce activa din 1986 ca pastor adjunct la parohia reformată din oraș. Acesta, la data de 31 octombrie, cu ocazia Zilei Reformei, a organizat la parohia sa o manifestare culturală în cadrul căreia s-au recitat poezii ce nu conveneau cu agenda comunistă din acea perioadă. Pe lângă asta, el a mai continuat să manifesteze proteste față de reformele guvernului român, precum sistematizarea satelor.
Toate aceste manifestări anti-comuniste din partea lui László Tőkés au atras atenția autorităților. Astfel, la data de 20 octombrie 1989, Judecătoria Timișoara a emis o sentință prin care László Tőkés a fost obligat să își părăsească locuința din Timișoara până la data de 15 decembrie 1989.
Enoriașii acestuia aflând vestea, s-au deplasat în seara de 15 spre 16 decembrie 1989 la Biserica Reformată din Timișoara, ca mai apoi în timpul zilei să continue manifestarea în fața casei lui László Tőkés. Această acțiune de protest a aprins fitilul butoiului cu pulbere care s-a format în România, astfel revoluția din 1989 a început.
“Pe mine m-a prins în Mănăștur, eram în teren” – Cum a început Revoluția în Cluj-Napoca
Pe data de 21 decembrie 1989, mai mulți muncitori din fabrici, la auzirea veștilor îngrozitoare ce veneau din Timișoara, s-au deplasat în grupuri spre centrul orașului. S-a protestat în mai multe locuri din Cluj, cel mai cunoscut fiind în fața Librăriei Universității din Piața Unirii.
La intersecția din fața Librăriei Universității și hotelului Continental, s-au strâns mai mulți cetateni care au început să strige lozinci anti-comuniste și împotriva regimului Ceaușescu. În jurul orei 15:30, au venit și soldații, înarmați și pregătiți să tragă asupra oamenilor. După puțin timp, se aude și primul foc de armă, iar actorul Călin Nemeș cade rănit după o altercație cu comandantul Carp Dando. În tensiunea aceea, militarii aflați acolo încep să deschidă focul asupra oamenilor, fără a mai apela la focul de avertisment. În urma incidentelor din Piața Unirii (atunci, Piața Libertății), au fost ucise 13 persoane.
“Eu lucram la Electrica atunci, și în ziua aia am fost trimisă în teren să încasez bani de la clienți, eram în Mănăștur și numa’ i-am auzit pe oameni cum urlau și, de curioasă, am fost și eu să văd ce se întâmplă, da’ am fost prinsă în mulțime.” – Dana avea atunci 23 de ani proaspăt împliniți, și nu de mult a fost angajată la Electrica Furnizare. După cum declară, aceasta a fost surprinsă de evenimentele din acea zi în teren. “Eram speriată, aveam banii clienților la mine, n-am știut ce să fac.” – aceasta a fost apoi prinsă în mulțime și a mers cu oamenii până lângă Fabrica de Bere unde s-a tras în oameni. “Dacă nu mă ascundeam în spatele oamenilor, mă nimereau și pe mine. Am auzit cum trece glonțu’ pe lângă mine.”. Acolo au fost uciși 9 oameni, iar alți 15 au fost răniți. “Am stat în stradă până noaptea târziu, am trecut și prin fața prefecturii și am văzut ce pustiu era, era ca într-un război.” își amintește Dana de momentele din ziua de 21 decembrie 1989.
În noaptea dintre 21 și 22 decembrie 1989, militarii primesc ordine de retragere în cazarme. Cetățenii continuă să protesteze și în ziua de 22 decembrie, zi în care Nicolae Ceaușescu fuge din București, marcând momentul victoriei împotriva regimului ce a condus România din 1967 până în 1989 și căderea comunismului în țară. Protestatarii ocupă în decursul zilei centrele de partid, iar dizidenta Doina Cornea este eliberată de aceștia și dusă acasă. În zilele următoare, se organizează un Comitet de Conducere format din Doinea Cornea și Dorel Vișan pentru a stabili ordinea. La scurt timp, generalul Iulian Topliceanu stabilește că trupele nu vor mai trage în oameni.
Concluzie
În concluzie, Revoluția Română din 1989 a fost cea mai sângeroasă revoluție din valul ce a cuprins Europa de Est la finalul anilor ’80. Nici Clujul nu a fost cruțat de vărsarea de sânge și de ororile din acele zile. Brutalitatea cu care au fost opriți protestatarii doar evidențiază și mai mult setea de putere a lui Ceaușescu, el fiind cel care a dat ordin să se tragă în proprii cetățeni. În Cluj au murit 28 de oameni, iar alții 27 au fost răniți, iar în întreagă țară au fost în total 1166 de morți.
