Inspiră adânc. Observă cum plămânii se umplu cu aer, extinzându-se. Menține timp de trei secunde. Expiră încet, treptat. Simte cum se înmoaie corpul pe parcursul răsuflării.

Tocmai ai luat o pauză.

Când a fost ultima dată când te-ai oprit? Când ai renunțat la toate distragerile din jurul tău pentru ați acorda un moment de liniște?

Viața cotidiană poate fi descrisă ca un ansamblu de evenimente tot mai bulversate din pricina emoțiilor și grijilor pe care le întâmpinăm de-a lungul unei zile oarecare. Avem mereu diferite preocupări care ne distrag atenția, mintea noastră devenind din ce în ce mai agitată. Cum ar fi dacă ne-am putea deconecta de la propriile gânduri pentru un moment, ca mai apoi să ne reconectăm cu noi înșine, având de data aceasta mintea mai calmă, mai limpede?

Poate că atunci când auzim cuvântul „meditație” ne gândim la o metodă care ne ajută să ne controlăm mintea, o manieră de a elimina gândurile negative și distragerile din jurul nostru. Sau poate că te gândești pur și simplu la un călugăr budist stând cu picioarele încrucișate și cu mâinile orientate spre cer meditând într-un templu budist de pe culmile Himalayei .

Meditația este momentul în care intrăm într-o stare de uniune dincolo de imaginile mentale pe care le avem. Este metoda prin care ne putem antrena mintea în a percepe diferit relația cu anumite lucruri care ne neliniștesc în viața de zi cu zi. Schimbând astfel perspectiva cu care le abordăm, ajungem inevitabil la o stare de calm, de liniște.

Yoga- o formă de a medita

Practica yoga pune accetul pe așa numitele „asane”, adică pe posturile corporale, asemănătoare cu cele ale meditației, care pot fi extinse ulterior în posturi mai complexe. Conform instructoarei de yoga Andreea Cîra, mintea este cea care ne ajută să ne controlăm corpul fizic atunci când dorim să facem diferite asane: „Primul blocaj e cel al corpului datorat gândurilor noastre.” Pentru a putea practica anumite asane este nevoie să ne controlăm foarte bine mintea. Însă cum putem face acest lucru?

Cum respirăm în timpul meditației

Cu ajutorul respirației. „Dacă noi controlăm corpul cu mintea, mintea este controlată la rândul ei cu ajutorul respirației. Folosind tehnici ale respirației putem să deblocăm anumite frici, emoții sau chiar anumite amintiri”. Este vorba de tehnica atenției focalizate, întâlnită mai ales în meditația mindfulness. În esență, atenția trebuie concentrată asupra unui singur aspect. Cel mai adesea este vorba de respirație. Respirația este considerată un punct stabil, o ancoră la care ne putem întoarce de fiecare dată când ne simțim distrași.

„Practica yoga pe care eu o promovez și o predau include și partea de yoga nidra, cunoscută și sub denumirea de somn psihic sau somn yoghin conștient. După partea de asane urmează partea de meditație. Fie că este vorba de o meditație ghidată sau de o meditație bazată pe observarea corpului, încercăm să ne concentrăm atenția asupra unor anumite elemente, cum ar fi respirația. Este momentul în care ne relaxăm întregul corp. Atunci se activează sistemul nervos parasimpatic, reducându-se implicit și stresul. Tot timpul avem mișcările corelate cu respirația. Astfel, yoga include meditația.”

Andreea Cîra

Poziția din timpul meditației

Poate că cea mai cunoscută poziție de meditație este poziția lotus. Popularitatea acesteia se trage de la folosirea ei în rânduri repetate de către călugării tibetani. Se spune că poziția seamănă cu un lotus și că este unul dintre cele mai bune exerciţii pentru îmbunătăţirea respiraţiei.

Totuși, studiile recente susțin faptul că meditația poate fi efectuată din orice poziție atâta timp cât aceasta asigură o respirație corespunzătoare și ușor de efectuat. Astfel, poziția trebuie să fie una cât mai comodă, deoarece trebuie menținută pe toată durata procesului.

Poziția lotus- Andreea Cîra

Ce se întâmplă dacă practicăm meditația de la o vârstă fragedă?

Creierul adolescenților este în deplină dezvoltare, fiind mult mai receptiv la „învățarea prin experiență” decât cel al adulților. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de neuroplasticitate, sugereazând faptul că efectele pe termen lung ale meditației sunt mult mai benefice dacă sunt aplicate din perioada adolescenței, decât în perioada adultă.

Ea este Alice Spînu, o tânără studentă pasionată de arta meditației. Încă de la o vârstă fragedă, Alice încearcă să găsească mereu un echilibru, îmbinând astfel tehnicile meditației cu cele de yoga. „Atunci când vreau să mă deconectez aplez mereu la tehnica atenției focalizate, urmată de anumite poziții de yoga. Aleg mereu să îmi creez un spațiu cât mai confortabil, iar dacă nu îl regăsesc în jurul meu, îl conep cu ajutorul gândurilor. Mă ajută mult și muzica în acest context.”

Alice Spînu practicând yoga și meditația mindfulness

Totodată, utilizarea frecventă a unor tehnici de meditație contribuie atât la dezvoltarea planificării, învățării și gestionării propriilor emoții, cât și la reglarea impulsurilor. Astfel, meditația le permite adolescenților să identifice tipare în gândurile și sentimentele lor,  fiindu-le mai ușor pe viitor să își gestioneze emoțiile negative.

Din dorință și perseverență

Primele retreaturi la munte

Pasionată de activitățile outdoors și nu numai, Andreea Cîra, instructoarea de yoga, s-a gândit la o modalitate prin care să aducă oamenii mai aproape de natură și de ei înșiși. „Am început cu organizarea de retreaturi la munte, retreaturi de yoga, iar mai apoi și de autocunoaștere, cele care îmbină și perspectiva psihologică. Această idee a dus la colaborarea a șapte ediții cu instructori de yoga certificați. Practicam alături de turiștii noștri la munte.”

„Spre toamnă am lansat un program de yoga online la agenție alături de instructorii colaboratori de atunci și am simțit că pun umărul în promovarea yoga în România pe nișa aceasta de practică în aer liber în conexiune cu natura… Am avut o imagine mentală în timpul unei meditații, văzându-mă la ocean predând yoga…”. Toate acestea au dus înființarea proiectului Atman Yoga Romania.

Ceea ce promovez eu la yoga nu se oprește doar la o clasa privată sau la mai multe studiouri sau clinici de kinetoterapie din Cluj, ci este una din uneltele pe care le folosesc în drumul spre individuație și spre a fi mai autentică într-o lume în care recunosc, de multe ori îmi e greu să fiu eu.

Andreea Cîra

Și în final… este meditația o artă?

Meditația are la bază niște coduri ale eticii pe care le atingem în practica noastră. De cele mai multe ori, nu o numim în termeni proprii, însă ea poate fi regăsită în activitățile la care luăm parte în viața de zi cu zi. Astfel de activități sunt: muzica, activitatea sportivă, teatrul, practicarea artelor plastice. Toate acestea folosesc deja tehnici meditative și de concentrare a atenției. Confrom Andreei Cîra, ori de câte ori facem un lucru cu plăcere, când presărăm o parte din sinele nostru, însă fără a ne pierde, suntem implicit într-o stare de meditație.

„Meditația ne ajută să traversăm spre lumea noastră interioară. Dacă nu e considerată o artă, poate deveni un fel de a fi sau poate chiar un sens în viețile noastre. Totuși, cred că e o artă pentru că orice ne aduce mai aproape de sinele nostru autentic devine o artă. Și cel mai frumos este faptul că devine propria noastră artă… unică în lume.” – Andreea Cîra