E 11 septembrie 2017, ora 8:45 și abia am ajuns în fața liceului din Bicaz. Nimic nu se compară cu emoțiile primei zile de liceu. Mă apropii de viitorii mei colegi în timp ce în boxe răsună vocea directoarei ce anunță începerea festivității de deschidere. În fața mea stă o fată îmbrăcată cu o bluză vișinie cu floricele albe, fustă roșie și sandale de aceeași culoare cu bluza. Are un râs așa molipsitor. E prima amintire pe care o am despre Mihaela.
Mihaela Marcoci are 20 de ani, e din Tașca, Neamț și acum e studentă în Cluj, la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Științe Politice. A terminat liceul în Bicaz, la „Carol I” promoția 2017-2021, iar generala a făcut-o la Tașca. Îi place fotografia, să iasă cu bicicleta și trăiește viața după principiul: „Ce nu știu, nu mă afectează”
Copilărie cu năbădăi
Primii 2 ani din viață i-a petrecut la Izvorul Alb, în casa tatălui vitreg. După moartea acestuia, Mihaela și mama sa sunt nevoite să se mute. Totuși, mutarea nu este cea mai gravă problemă a lor în momentul de față. În ziua înmormântării este haos. Mihaela nu înțelege ce se întâmplă, multă lume necunoscută în casa lor, lumânări, plânsete și uși deschise și trântite constant. Zilele ce urmează sunt și mai haotice, toate se întâmplă ca prin ceață: Mihaela are pneumonie, ajunge la spital, analize peste analize, nopți nedormite. În urma lunilor petrecute în spitale, vine un diagnostic neașteptat: epilepsie. Această boală, însă, nu se manifestează într-un mod agresiv.
Prima interacțiune cu alți copii:
Cu un an mai târziu decât restul colegilor, la vârsta de 3 ani, Mihaela intră pentru prima dată în curtea grădiniței.
„O decizie care, acum îmi dau seama, mi-a schimbat viața în bine”.
Totuși un subtil sentiment de rușine față de colegii ei o apasă. Schimbarea constantă a chiriilor aduce această rușine. Odată cu mutrea definitivă la Tașca, în Poiană, cunoașterea mai multor copii și începe să iasă din casă. A întâlnit oameni cu care și-a făcut cele mai multe amintiri și de la care a învățat multe. „Dacă nu erau ele, avem o perspetivă complet diferită asupra unor lucruri.”
Pentru prima dată, iese din casă cu noua prietenă, Bianca. Ajung la malul gârlei și Mihaela se pune jos pe o piatră caldă. Bianca sare în apă și ține strâns de colacul său verde și ajunge la celălalt mal. În acest timp Mihaela își face curaj să intre doar cu picioarele în apă și îi privește pe toți ceilalți copii din jur. Își dă seama că nu i-ar displace dacă acest obicei ar deveni o parte din rutina zilnică a verii. Lucru care se întâmplă. În fiecare zi a verii, Miha și Bianca merg împreună la gârlă.
Mereu îmi doream să ajung și eu pe malul celălat, fix ca Bia și colacul ei.
A început să iasă din ce în ce mai mult. Acum descoperă dragostea pentru natură și pădure, are un loc special în parc în care îi place să stea, începe să se joace cu mai mulți copii din sat. Totuși, când ajunge acasă, mama e absentă de cele mai multe ori.
Mai ceva ca bunicii
Din afară mama poate pare personajul negativ, dar nu e așa, și vreau să îi mai dau încă o șansă
Toată fericirea pe care Mihaela o simte când iese cu prietenii, se risipește ușor ușor în drumul spre casă, unde știe că nu va găsi pe nimeni. Uneori petrece și zile întregi singură acasă. Pas cu pas iese din singurătate cu ajutorul vecinilor, care o chemau adesea la ei când observă liniște acasă. Începe să se atașeze foarte mult de Cica și Culai.
Oamenii ăștia mi-au salvat viața într-un fel
Fie că era sau nu mama acasă, Mihaela trecea pe la cei doi vârstnici. Și toate merg bine din nou pentru o perioadă.
În 2009, când Mihaela trece în clasa mare pregătitoare, cunoaște durerea pierderii unei persoane dragi. Culai moare. Mama Mihaelei este acum mai prezentă și îi interzice să o mai viziteze pe Cica. Acum Cica a pierdut 2 persoane dragi, iar durerea psihică suferită de pierdere o aduce la spitalul de psihiatrie. La scurt timp și aceasta moare și Mihaela rămâne cu regretul că nu a mai văzut-o niciodată și că nu a insistat să meargă să o viziteze la spital.
Școala generală
Despre anii de școală generală, Mihaela povestește cu o oarecare fericire. Nu era totul perfect, dar preferă să își aducă aminte de această perioadă ca cea în care a avut parte de cele mai multe: „prima mea”. A primit prima bicicletă, a fost în prima excursie cu părinții și prima excursie fără, a fost pentru prima dată la mare, a avut primul „job”.
Prima excursie la Brașov 
Prima excursie la Brașov
Liceul
Odată cu liceul a învățat și să accepte afecțiune. Nu e obișnuită cu contacul fizic și să arate afecțiune. Noul grup de prieteni e foarte afectuos. În fiecare dimineață când ajunge la liceu Mihaela este întâmpinată cu îmbrățișări. În primele luni încă se simte incomod la acest gest, însă ușor ajunge să accepte că acești noi prieteni țin la ea și atât ei, cât și ea, merită afecțiune.
Un grup de 5 prieteni cu trecuturi diferite, cu opinii și mai diferite au ajuns să se sprijine unii pe alții pe parcursul celor 4 ani de liceu.
Eram ca magneții: poli opuși care se atrag
Datorită noului grup de prieteni și schimbării mediului o motivează acum pe Mihaela să devină o persoană mai deschisă și să reușească să părăsească orașul natal. Muncește din greu pentru a-și împlini acest obiectiv, se angajează și strânge fiecare ban pentru când va pleca.
„Mă motivez singură”
Tot la liceu ajunge să se implice în nenumărate tabere și activități, din care învață să socializeze mai bine, să fie mai organizată și să poată coordona diferite activități, i se dezvoltă spiritul de lider.
Iese pentru prima dată din țară printr-un proiect Erasmus. O experiență pe care nu o poate descrie în cuvinte.
Tot în perioada liceului experimentează și sentimentul de iubire romantică. În 2019 îl întâlnește pe Silviu.
pentru prima dată mă simt foarte răsfățată și iubită
Silviu e mereu atent și grijului și ajunge să constituie, în mare parte, fericirea Mihaelei în momentele grele.
2021 și începutul anului 2022 sunt grele pentru ei, Silviu este acasă, în ultimul an de liceu, Mihaela s-a mutat la Cluj pentru facultate. Dar gândul că în septembrie se vor muta împreuna în Cluj alină orice sentiment negativ adus de relația la distanță.
Pasiunea pentru fotografie
„Ceva care ma face mereu sa ies din monotonul de zi cu zi este sa fac poze”
Prima dată descoperă o plăcere în a face poza, când primește primul telefon touchscreen în 2013. Mereu încearcă setările și descoperă noi metode de a fotografia natura. Începe să pună de o parte bani pentru a cumpăra un aparat perforamnt pentru poze. În clasa a 12-a găsește aparatul perfect și își promite că acela va fi cadoul ei dacă va lua bac-ul.
Nu are răbdare până la sfârșitul anului școlar. Inițial, a făcut multe poze la natură. A ajuns să facă și portrete, și la scurt timp după, câștigă primii bani din fotografie.
Mutarea la Cluj
Pe 20 august, pune piciorul în noul apartament închiriat în Cluj. Pe cât de ireal pare mutarea și distanța imensă de casă, primele luni nu sunt chiar așa cum și le închipuia. Sigur, orașul e superb, dar după 2 ani de liceu online, începutul facultății în același format vine cu dezavantaje. Primele 4 luni în Cluj sunt puțin dezamăgitoare. Nu își întâlnește colegii și simte că nu ar mai fi în stare să socializeze și să pună la fel de multă energie în cunoașterea oamenilor noi, cum era pregătită să o facă în august, când a ajuns aici. Cu toate astea, când merge, în sfârșit, fizic la facultate, îi e ușor să își facă prieteni noi. Începe să iasă mai des, începe să exploreze Clujul și simte că a ajuns într-un punct în care e mulțumită de viață.
Uite-mă acum. Mă stresez pentru sesiune. Am unde să dorm și ce să mănânc.
Mihaela de acum un an nu ar fi crezut aceste cuvinte. Să intre la o facultate i se părea imposibil și chiar dacă era obiectivul ei, și plecatul de acasă parea la fel de imposibil.
Deci ea este Mihaela, un om mai matur decât ceilalți, și paradoxal, mai copilăros decât majoritatea.
