Perioada comunismului este văzută de cei mai mulți ca fiind o perioadă din viața lor în care neajunsurile erau la ordinea zilei. Pentru mine, comunismul e mai mult decât un capitol din istoria României, e o lecție pe care chiar dacă am putea să o uităm, încă am putea să vedem amprentele ei asupra oamenilor care au trecut pe acolo. Acea perioadă a fost conturată cel mai bine de bunicii mei, care îmi povestesc de fiecare dată când au ocazia despre cât de prețioasă e libertatea și cât de mulțumitori trebuie sa fim pentru tot ce avem.
Necesitate sau dorință
Trăind într-o societate în care pot achiziționa un bilet de avion, iar în câteva ore să fiu în celălalt capăt al lumii, este foarte greu să îmi imaginez cum era să trăiești în perioada comunismului, cu drepturile îngrădite, totul depinzând de cei de la conducere. Astăzi, oamenii stau cu orele la coadă pentru a încerca ciocolata Dubai sau pentru a achiziționa ultimul model de iPhone, totul pentru a-și satisface o dorință. Mă gândesc însă la bunicii mei sau ceilalți oameni care au trăit în comunism. Ei stăteau la cozi imense, dar nu pentru a-și îndeplini o dorință, ci pentru ceva absolut esențial: hrana. Bunica mea îmi povestea mereu cum stătea cu mama ei la coadă pentru a lua mâncare pentru familia ei. Hrana se lua pe baza unor cartele, per membru de familie, iar din mâncarea puțină trebuia să se sature o săptămână întreagă. La acest capitol văd cel mai bine amprenta comunismului asupra oamenilor care au trecut prin acea perioadă, sunt mereu atenți să avem destul pentru că ei au trăit mult timp cu neajunsuri.
Îmi aduc aminte că mama stătea cu orele la coadă să ia mâncare pentru noi și uneori își ducea un scaun cu ea. Erau și ierni foarte grele, nu aveau milă de noi.
-mătuşa mea,Ana Laslo, 66 de ani
Între iubire și control
Dacă astăzi libertatea de a iubi sau divorța e considerată ca ceva absolut normal, în perioada comunismului chiar și aceste lucruri erau decise de stat. Decretul 770, o lege extrem de dură, urma să schimbe modul în care căsnicia era privită. Dintr-un act de iubire care unește doi oameni, căsnicia a deveni o închisoare din care puteai să scapi foarte greu, dacă erai într-o relație toxică. Libertatea de care se bucură omenirea în zilele de azi, era pe atunci un lux pe care nici un om nu putea să și-l permită. Tocmai datorită articolelor 38 și 39 din Decretul 770, graficul de mai jos se poate explica foarte ușor: în 1966 și 1967 divorțurile au scăzut drastic deoarece era foarte aproape imposibil să dovedești și să primești aprobări pentru o astfel de decizie.
Bunica mea a fost mulți ani într-o relație toxică. Pe lângă că avea deja mulți copiii, soțul ei o agresa fizic și era o rușine să divorțeze. Nu mai zic de cât de greu era să obții un divorț și ce mult dura procesul.
-mama mea,Mara Martin, 43 de ani
De la tăcere la click-uri
Doar 44 de ani au stat între accesul limitat și cel nelimitat la informație. În perioada comunismului, informația era o resursă de mare valoare, confiscată de stat și inaccesibilă oamenilor de rând. Fără telefoane smart sau acces la internet, toți depindeau de radio, televiziune sau ziare pentru a afla ce se întâmplă în jurul lor. Informația primită era atent selectată, iar opinia personală nu avea nicio valoare. În prezent, oamenii trăiesc într-o eră în care orice poate fi aflat cu un click. Ultimele știri de pe alte continente se află instantaneu, iar dreptul de a avea propria părere este garantat. Comunicarea cu oricâți oameni și accesul nelimitat în cunoașterea de lucruri noi a devenit normal. Diferența dintre cele două perioade poate fi observată de oricine, e una colosală. În zilele noastre, fiecare persoană este stăpână pe informațiile pe care îi conturează realitatea, având posibilitatea de a alege chiar și sursa din care preia respectiva informație.
Confort fără efort
Tinerii de azi sunt obișnuiți cu un confort pe care cei de acum câteva decenii nici nu puteau să și-l imagineze. De la mâncare comandată de pe telefon și livrată până la ușă, până la cumpărături online sau vacanțe în țări îndepărtate, viața lor a devenit plină de opțiuni în toate capitolele. Totul pare să fie la îndemână, fără prea mult efort depus. În contrast, viața în comunism era mult mai limitată și dificilă. Generațiile trecute erau nevoite să se mulțumească cu puținul pe care îl aveau, iar fiecare dorință era de cele mai multe ori neîndeplinită din cauza unui sistem rigid, greu de suportat.
Soția mea era însărcinată în 8 luni și aflase de la o vecină că sunt portocale la magazin. Foarte rar aduceau genul ăsta de fructe și deși știam că trebuie să stau la o coadă lungă, am vrut să îi împlinesc dorința. După multe ore de stat la coadă, au dat ultimele portocale în fața mea. Am fost dezamăgit, știam că o să înțeleagă, dar totuși mi-aș fi dorit să îi împlinesc această dorință care acum poate pare o banalitate.
-unchiul meu,Petru Laslo, 63 de ani
Tinerii de azi și comunismul de ieri
Pentru cei din generația mea, comunismul e văzut ca ceva învechit, o poveste îndepărtată conturată de părinți și bunici ca o perioadă foarte grea, o lume fără culori sau libertate. Generațiile care au trăit în acea perioadă sunt foarte diferite de cele de acum din multe privințe, dar cea mai evidențiată diferență se vede la capitolul recunoștinței. Ei privesc prezentul cu o recunoștință profundă, în timp ce tinerii de azi, obișnuiți cu abundența și libertatea, uită cât de diferită era viața în urmă cu mai puțin de cinci decenii. Diferența dintre cele două generații este foarte evidentă: ei sunt mulțumitori pentru mâncare, lumină, libertatea de exprimare, în timp ce noi ne plângem că internetul merge lent. Această perioadă neagră dintre generații oferă o lecție clară despre valoarea a ceea ce avem astăzi, dar din păcate, multe dintre aceste lucruri sunt luate de-a gata.
Bibliografie
–https://insse.ro/cms/files/evenimente/RoCentenar/ROCentenar.pdf