Top 7 specii de pești care par a fi inspirați din filmele horror

peste mare

De fiecare dată când ne gândim la speciile de pești existente, uităm că biodiversitatea marină ne poate surprinde uneori cu anumite specii de vietăți care au evoluat mai degrabă sub forma unor personaje scoase direct din filmele horror. Dacă rechinii îți păreau oarecum înfricoșători până acum, așteaptă să vezi aceste 7 specii de pești pe care ți le-am pregătit, care te vor face să te uiți de două ori în farfurie data viitoare când comanzi sushi.

1. Peștele Stargazer

Stargazer Fish – Mark Harris | Flickr
взять микрозаймы онлайн без отказа

Stargazer-ul nordic (Astroscopus guttatus) este un pește din familia Uranoscopidelor care poate fi găsit în țărmurile Oceanului Atlantic între statele North Carolina și NewYork din SUA. Familia cuprinde aproximativ 50 de specii întâlnite pe tot mapamondul, atât în ape adânci, cât și aproape de țărm. Peștele are un cap mare și osos cu o gură care îl face să pară fioros, iar împreună cu țepii de pe partea dorsală, pare genul de pește pe care nu vrei să îl vezi într-un acvariu personal. Totodată, este un pește veninos, capabil să producă și anumite șocuri electrice.

2. Peștele fără corp (Blobfish)

Votat ca cel mai urât animal de pe globul pământesc, peștele fără corp (cunoscut și sub numele de Blobfish), devine în ultimii ani unul dintre cele mai cunoscute animale marine. Acesta este un pește de apă adâncă, specific pentru coastele Australiei continentale, ale Tasmaniei și ale Noii Zeelande. Corpul acestuia nu are oase și niciun sistem muscular dezvoltat. Astfel, odată ajuns la suprafață acesta capătă un aspect gelatinos și neplăcut. Din cauza adâncimii mari la care se găsesc aceste specii de pești, nu am reușit încă să înțelegem mecanismul lor de reproducere și durata acestora de viață, dar poate acest lucru e mai bine să rămână așa.

3. Peștele Broască

Peștele broască face parte din familia Antennariidae și se găsește în general în oceanele și mările tropicale sau subtropicale din zona Indoneziei, la o adâncime maximă de 20 de metri. Declarat de către primarul din Bitung: „Întruchiparea diavolului”, acest pește este cunoscut pentru capacitățile sale de camuflare și pentru modul uimitor în care își vânează prada. Peștii broască reușesc să își apuce prada în doar 6 secunde, acest lucru plasându-i în topul celor mai rapide animale prădătoare din lume.

4. Peștele de foc (Lionfish)

Peștele de foc (cunoscut și sub numele de pește-leu) este o specie de pește veninos, comun în zonele Oceanului Indo-Pacific. Acesta este caracterizat printr-o serie de dungi roșii, albe sau negre dispuse vertical și prin spinarea plină de țepi veninoși. Peștele leu își vânează prada cu ajutorul aripioarelor sale pectorale situate în ambele părți laterale ale capului. Acesta își întinde aripioarele, își încolțește prada, iar apoi își înghite victima dintr-o singură mișcare. Peștele a reușit să invadaze zone din Vestul Oceanului Atlantic, cel mai probabil cu ajutorul unor persoane care au eliberat micul prădător în aceaste zone.

5. Peștele Anoplogaster (Fangtooth)

Peștele Anoplogaster sau „Fangtooth” este singurul gen din familia Anoplogastridae și este un pește abisal întâlnit în zonele temperate, în zonele tropicale și în largul apelor din Australia. Cel ușor de trecut cu vederea aspect al acestui pește sunt colții. Aceștia sunt atât de mari încât cei de pe partea inferioară a maxilarului sunt adăpostiți în anumite cavități din partea superioară a acestuia. Deși mărimea maximă a acestui pește este de doar 18 centrimetri și acesta nu reprezintă un pericol real pentru om, sunt sigur că ai vrea să stai departe de părțile în care acesta este întâlnit.

6. Peștele Synanceia (Stonefish)

Peștele piatră (sau Stonefish) este o specie de pește veninos întâlnit în apele tropicale ale Indo-Pacificului. Pe lângă aspectul său, care provoacă un sentiment neplăcut, acest pește te poate surprinde în momentul în care vei afla că deține titlul pentru cel mai veninos pește din lume. Veninul peștelui, eliberat prin cei 13 țepi aflați în partea dorsală a acestuia, pot doborî un adult în doar câteva ore, iar acesta se poate camufla foarte ușor printre pietre. Așadar, data viitoare când organizezi o vacanță în aceste zone, ai grijă unde calci!

7. Rechinul Goblin

Rechinul Goblin, deși pare a fi mai mult un personaj scos din seria filmelor Alien, este o specie de rechin abisală, rară, întâlnită cel mai des în zonele de coastă ale Japoniei. Rechinul este caracterizat de botul său lung și subțire precum și de pielea sa de culoare roz. Numele acestuia provine de la asocierea cu o creatură mitică apărută în folclorul japonez. Un lucru infiorător poate fi observat în momentul în care acest rechin vânează. Maxilarul său se poate extinde, sugerând ideea unui alt cap care apucă prada.