Crăciunul este o sărbătoare unică ce aduce bucuria în sufletele oamenilor, iar unele locuri amplifică acest sentiment. Tocmai de aceea călătoritul în perioada de dinaintea Crăciunului sau chiar în timpul sărbătorii, îi ajută pe turiști să vadă cum se pregătesc de Crăciun și alte popoare sau culturi.
Tromso, Norvegia
Fiind străbătută de Cercul Polar de Nord, Norvegia este locul potrivit pentru Crăciun. Zăpada este garantată, se înserează foarte repede, astfel turiștii își pot petrece cea mai mare parte din zi admirând luminițele specifice Crăciunului, care sunt aprinse în tot orașul. De asemenea, aceștia își pot umple timpul cu activități specifice perioadei, precum: plimbare cu o sanie trasă de husky, hrănitul renilor sau plimbare cu o sanie trasă de aceștia.
Pentru a vedea luminile nordului, turiștii pot să rezerve o excursie organizată cu autobuzul care îi va duce într-un loc din afara orașului de unde se pot observa spectaculoasele jocuri de lumini.
Nassau, Bahamas
Căldura dogoritoare a Bahamasului nu este specifică unui Crăciun tradițional, ea fiind mai degrabă asociată cu un concediu de vară, însă pentru cei care își doresc să trăiască diferite experiențe, Bahamans este un loc potrivit de petrecut Crăciunul. Turiștii nu au cum să se plictisească, deoarece are loc parada stradală în a doua zi de Crăciun care vine cu diferite ritmuri de dans și care este cea mai vechi tradiție din Caraibe, ea aducând zâmbete de chipurile tuturor.
De asemenea, în această perioadă turiștii se pot bucura de un festin de Crăciun specific zonei care se îmbină perfect cu o relaxare pe plajele exotice ale insulei. Bradul de Crăciun, decorațiunile, colindele și luminițele nu lipsesc nici ele din peisaj, astfel Crăciunul petrecut în Bahamas poate fi una dintre cele mai frumoase și inedite experiențe.
Disneyland
În perioada Crăciunului, Disneyland devine un loc magic datorită atracțiilor deja existente, dar mai ales datorită spiritului acestei sărbători ce se regăsește în: multitudinea de brazi împodobiți de Crăciun, decorațiuni specifice, suveniruri, oameni costumați în spiriduși și elfi care sunt meniți să transforme acest loc într-unul de poveste, cântecele de Crăciun ce sunt fredonate cu bucurie de fiecare și spectacolele realizate a căror teme sunt iarna și Crăciunul.
Din acest peisaj nu lipsește nici Moș Crăciun, care ascultă dorințele fiecărui copil dornic să îi spună acestuia ceea ce își dorește de Crăciun și, care completează peisajul de sărbătoare.
Viena
În fiecare an înainte de cea mai frumoasă sărbătoare a anului, Viena se transformă în totalitate odată cu deschiderea Târgurilor de Crăciun. Atmosfera magică este dată de luminițele și ghirlandele multicolore regăsite în fiecare colț al orașului, însă principala atracție a orașului care aduce turiști din întreaga lume este Târgul de Crăciun din Piața Primăriei. El este faimos datorită dimensiunii și ineditului patinoar care are 7000 de metri pătrați de gheață. De asemenea, acest târg de Crăciun este locul potrivit pentru a cumpăra cadouri celor dragi, a savura un vin cald și a cumpara suveniruri de Crăciun.
Un alt târg de Crăciun care merită vizitat în Viena este cel din curtea palatului Schönbrunn, care cucerește inimile turiștilor prin decor, iar atmosfera de Crăciun este accentuată de mirosul îmbietor de scorțișoară.
Alsace
Alsace este o regiune din estul Franței care încă din ultima săptămână din noiembrie devine un tărâm magic, care își primește cu căldură turiștii.
Așa numita “capitală a Crăciunului” Alsace este locul unde s-a organizat primul târg de Crăciun din Franța, încă din secolul al XVI-lea, iar de atunci tradiția continuă. În perioada în care târgurile sunt deschise, atmosfera din Alsace este unică, iar străzile sunt luminate de beculețele care decorează orașul în această perioadă, fiind unul dintre cele mai luminate orașe de Crăciun.
De asemenea, unicitatea zonei este dată de clădirile ca desprinse din poveste care împreună cu decorațiunile specifice acestei sărbători transpun vizitatorii într-un loc de poveste.
Quebec City
Datorită poziționării, orașul Quebec este o destinație perfectă pentru a o vizita în perioada Crăciunului, existând cu siguranță zăpadă. În săptămânile de dinaintea acestei sărbători, Quebec capătă un aer de poveste datorită târgurilor de Crăciun de unde oamenii pot achiziționa o multitudine de obiecte specifice Crăciunului, colindelor care se aud din fiecare colț ce sunt cântate de fiecare. Totodată, turiștii se pot bucura de multe activități ce le pot aduce zâmbetul de buze, precum: patinajul într-un peisaj de poveste, admirând zidurile vechiului oraș învăluite în zădapă, întreceri cu sania care se desfășoară prin alunecare pe o pârtie descendentă și care creează adrenalină.
De asemenea, Petit-Champlain District este locul perfect pentru a admira luminițele de Crăciun și a face cumpărături din magazine exclusiviste.
Sibiu
Târgul de Crăciun din Sibiu este cel mai cunoscut din România. De 15 ani, turiștii care vizitează Transilvania în perioada Crăciunului au ca principala atracție Piața Mare din Sibiu, unde sunt întâmpinați de zeci de căsuțe din lemn care adăpostesc o gamă variată de produse tradiționale ale producătorilor autohtoni. De asemenea, atmosfera de sărbătoare este întreținută și de proiecțile care pun în valoare principalele clădiri din Piața Mare și de roata care oferă o panoramă inedită.
Atracția principală a copiilor este atelierul lui Moș Crăciun, care îi ajută pe aceștia să adreseze scrisori Moșului într-un ambient călduros.