Top 7 cele mai bune seriale create de producătoarea Ruxandra Ion

Ruxandra Ion a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universitatii Bucuresti.
Cariera sa a inceput la Teatrul Mic, unde a fost asistent de regie. Din 1990 a lucrat la TVR ca regizor de montaj si realizator de programe. A realizat emisiunea de succes pentru copii ,, Abracadabra’’, incepand din anul 2001. Apoi a devenit producator de emisiuni pentru copii la Pro TV si ,,Abracadabra’’ s-a mutat aici, odata cu Ruxandra Ion. A lansat in 1998 postul de televiziune ACASA TV, dedicat exclusiv femeilor. La acest post a devenit ,,mama telenovelei romanesti’’. Prima, ,,Numai iubirea’’ (2004), avea să fie începutul. Au urmat ,,Lacrimi de iubire”, ,,Păcatele Evei”, ,,Iubire ca în filme”, ,,Daria, iubirea mea”, ,,Ingerasii”, ,, Inima de tigan’’, ,,Regina’’, ,, State de Romania-student la Sorbona’’, ,,Aniela’’, ,,Iubire si onoare’’, “Pariu cu viața”, “O nouă viață”, “Fructul Oprit” și multe altele.

  1. Pariu cu viața
  2. O nouă viață
  3. Îngerașii
  4. Numai Iubirea
  5. Iubire ca-n filme
  6. Iubire și Onoare
  7. Fructul Oprit

Pariu cu viața:

Pariu cu viața este primul serial muzical din România. Serialul are în centru povestea de dragoste dintre Ioana Popa (Alina Eremia) și Andrei Anghel (Dorian Popa). Ulterior aceștia află că au fost schimbați la naștere , atunci când, sora mai mică a lui Andrei, Anca Anghel (Cristina Ciobănașu), are nevoie de un transplant de rinichi. În urma unor analize de sânge de dovedește că Andrei nu este copilul biologic a Marei Anghel (Carmen Tănase) și Sandu Anghel (Doru Ana), ci Ioana. Ioana și Andrei merg la aceelași liceu de muzică, unde va lua naștere trupa LaLa Band. Trupa a devenit un fenomen și în viața reală.

“Pariu cu viata” a inregistrat record de audienta la finalul primului sezon, a fost lider de audienta pe toate targeturile si a obtinut cel mai mare rating de pana acum: 8.5 puncte si o cota de piata de 23.0%

sursă Protv.ro

O nouă viață:

“O nouă viață” este continuarea serialului “Pariu cu viața”. Continuă povestea dintre Ioana (Alina Eremia), Andrei (Dorian Popa) și Lala Band. Andrei acum proprietarul unui studio de muzică este fericit, îndrăgostit de Ioana, care își caută un loc de muncă. Anca (Cristina Ciobanașu), își pierde memoria în urma unui accident de mașină. Mara Anghel (Carmen Tănase) deține un bar numit Sha Lala. Sandu Anghel (Doru Ana), fostul soț al Marei, a fost capturat de fiul unui fost colaborator Filip Tomescu (Bogdan Albulescu) care intentioneaza sa-i omoare toată familia Anghel cu ajutorul fratelui său Edi (Ștefan Hitruc) acuzându-i de sinuciderea tatălui lor, ceea ce s-a intamplat in urma cu multi ani. Ioanei i se oferă un contract de către soția lui Filip, Amalia (Alina Chivulescu), un celebru manager de artist. Acceptă, dar mai târziu regretă. Povestea se termină cu nuntacăsătoria dintre Ioana și Andrei.

Ioana se intoarce din strainatate, unde a fost plecata pentru studii. Cand ajunge acasă, afla ca i-a fost ascuns ceva grav”, spune Alina. “Andrei incepe O noua viata destul de increzator in fortele proprii, isi deschide un business alaturi de prietenii sai, relatia cu Ioana este una linsitita… insa lucrurile nu vor fi roz pentru prea multa vreme!” o completeaza Dorian.

sursă protv.ro

Îngerașii:

Îngerașii este o comedie romantică despre o femeie de carieră cu doi copii năstrușnici și un bărbat devenit întâmplător bonă. O poveste de iubire adevărată adresată tuturor vârstelor, o iubire care va înfrunta obstacole și tentații cu incursiuni în lumea plină de viață și umor a celor mici. Lia Damian (Adela Popescu), un producător de success la un studio de televiziune, se confruntă cu o mare problemă: are nevoie de o bonă care să reziste mai mult de o zi cu cei doi copii a ei, Codin (Ionuț Bora) și Carina(Jennifer Dumitrașcu). Familia ei i-ar putea fi de ajutor, însă Violeta Strâmbu(Dana Dembinski Medeleanu), mama Liei, o actriță în căutare de roluri noi, este mereu preocupată să îi reproșeze că s-a căsătorit de tânără și a rămas cu doi copii mici pe cap după divorț. Nistor Damian(Răzvan Fodor), fostul soț, abia dacă își amintește de responsabilitățile lui de tată, preferând să caute bani mulți fără eforturi mari. O întâlnire întâmplătoare cu un tânăr inginer ghinionist și rămas pe drumuri o ajută să ia cea mai neobișnuită decizie a vieții sale: să angajeze bonă… un bărbat. Chiar daca la început Tudor Apostol(Ioan Isaiu) nu este convins că este cea mai bună soluție pentru viitorul lui, el acceptă totuși să se mute în casa Liei, mai mult din dorința de a-i oferi fiicei lui, Mirela(Lili Sanboeuf), un adăpost temporar.

Ca și cum viața Liei nu ar fi fost destul de complicată de intrigile mamei sau insistențele lui Nistor Damian de a reveni în viața ei, totul se va complica și mai mult odată cu apariția lui Sergiu Neagu(Mihai Petre), un dansator profesionist pe care Lia îl cunoaște cu ocazia pregătirii unui spectacol de televiziune. Este amabil, romantic, manierat și amuzant, aproape de perfecțiunea care ar convinge-o pe Lia să mai acorde o șansă dragostei după divorțul suferit. Asta până când Lia află despre secretul pe care tânărul îl ascunde.

Tudor și Lia vor învăța împreună că atunci când toate îți merg pe dos, singurul lucru care îți rămâne este să ai încredere în puterea “Îngerașilor”. Pregătește-te însă să fi prins într-o lume amuzantă în care năzbâtiile, veselia și dragostea sunt atuurile pe care îngerașii nu se sfiesc să le utilizeze ca pe niște superputeri.

“A fost o telenovela foarte urmărită la perioada respectiva de către oameni de toate vârstele. Un proiect greu, la care au muncit foarte mulți oameni, dar a meritat tot efortul. Pentru mine experiența “Ingerasii” a fost una care mi-a schimbat total cursul vieții, acolo mi-am dat seama ce urma sa fac tot restul vieții mele și e un lucru destul de rar întâlnit ca la 5 ani sa știi pe ce cale o vei lua. Ma bucur ca am luat parte la acest proiect și ma bucura mult faptul ca și in ziua de astăzi telenovela este foarte apreciata și urmărită cu entuziasm atunci când se fac redifuzari.” – Jennifer Dumitrașcu

sursă: eu

Numai Iubirea:

Aveau o viață fericită împreună: Ioana, Dan (Alexandru Papadopol) și Bianca (Bianca Neagu). Până într-o zi nefericită în care viața Ioanei a fost curmată de un tragic accident de mașină care îi marchează pe viață, atât pe fetiță, dar mai ales pe Dan care conducea mașina în momentul fatal. Bianca, fetița lor, avea numai cinci ani. Alături de cei doi se află și Victor (Dan Bordeianu), fratele mai mic al lui Dan, un artist boem. Cei trei locuiesc împreună într-o vilă superbă, iar Ildiko (Ioana Ginghina) este menajera lor. Bianca și Dan vor trebui să înfrunte împreună numeroase obstacole. La început apare Andreea (Oana Zăvoranu), o femeie ambițioasă, lipsită de scrupule, care își dorește cu disperare o carieră solo în muzică. Pentru a deveni star, are nevoie de o mulțime de bani, pe care vrea să-i obțină de la Dan. Gândindu-se tot la averea lui Dan, Claudia (Tora Vasilescu), mama Ioanei, luptă pentru a obține custodia Biancăi și implicit pentru a primi, în fiecare lună, alocația. Pentru aceasta, ea va apela la serviciile lui Tudor (Vlad Radescu), un avocat alunecos și care nu lasă femeile din jur indiferente. Deși Bianca nu suportă ideea ca tatăl ei să-și mai găsească o nouă soție, atunci când o cunoaște pe Ana (Corina Dănilă), profesoara ei de engleză, o femeie frumoasă și modestă, își schimbă părerea și încearcă din răsputeri să-i apropie pe cei doi. Cum Andreea, iubita tatălui său îi stă în cale, micuța apelează la diverse tertipuri pentru a o îndepărta, între cele două existând clar un război. Va reuși oare Dan să scape de povara trecutului și va înțelege că în viață numai iubirea contează?

Iubire ca-n filme:

Serialul spune povestea Ioanei, o tânără de 23 de de ani care are pentru vârsta ei prea multe responsabilități. Viața ei nu e ușoară pentru că, după moartea părinților, a trebuit să ia decizii dificile și să facă multe compromisuri pentru ca surorii ei, Raluca (Adina Galupa), să nu-i lipsească nimic. Astfel, Ioana se angajează ca dansatoare într-un bar, ascunde inclusiv față de Raluca adevărata proveniență a banilor câștigați, pretinzând că este psiholog de prestigiu.

Ioana îl cunoaște pe Ștefan (Dan Bordeianu), fiul unei familii bogate și între cei doi se naște o iubire de poveste. Ea se recomandă ca fiind psiholog, iar el o roagă să-l ajute să iasă de sub influența mamei sale, doamna Elvira Varga (Cătălina Mustață), o femeie dominatoare care-și terorizeaza fiul învinovățindu-l de moartea fratelui său geaman, Bogdan (același Dan Bordeianu), pe când aveau 11 ani. Elvira ține neapărat să-l vadă căsătorit pe Ștefan cu Adina (Ștefana Samfira) și cum aceasta îl iubește cu adevărat, va face tot posibilul să o îndepărteze pe rivala sa. Ioana și Ștefan încearcă să-și păstreze iubirea neatinsă de intrigi, însă atunci când nimeni nu se așteaptă, Rona (Adriana Butoi), o femeie ai cărei parinți au avut de suferit în regimul comunist din cauza tatălui lui Ștefan și al lui Bogdan, se întoarce pentru a-și duce la capăt răzbunarea împotriva familiei Varga. În această răzbunare vor cădea multe victime, între care Elvira și Ștefan. Acesta din urmă va avea ocazia să-și vadă fratele geamăn pentru câteva ore și va muri în brațele lui, după ce i-o va fi încredințat pe Ioana pentru a avea grijă de ea. După moartea tragică a lui Ștefan, Bogdan, care fusese crezut mort timp de mai mulți ani, va încerca să fie alături de familia sa: Elvira și Dana (Sabina Brândușe) – sora lui, dar mai ales de Ioana. Deși îl respinge la început, între Ioana și Bobo se va înfiripa o frumoasă și tandră poveste de dragoste. Amândoi vor avea de suferit și se vor susține reciproc în lupta cu apriga Rona, care va încerca prin orice mijloace să-i despartă, dezvoltând o iubire platologică pentru Bobo. Totuși dragostea Ioanei și a lui Bogdan va fi mai puternică și va învinge orice obstacol.

Iubire și onoare:

Ilinca (Mădălina Drăghici) este femeia moderna care visează la o carieră de succes in PR și nu se mulțumește niciodată cu ceea ce are. Cu toate acestea, în adâncul sufletului, ea încă mai crede că dragostea adevărată poate fi găsită. Iar când se aștepta cel mai puțin, Ilinca îl întâlnește pe Amir (Radu Vâlcan), un șeic fermecător, bogat și atractiv, care îi va schimba destinul încă din prima clipă în care se vor întâlni. Lumea în care Amir trăiește este marcată de vechi tradiții scrise și nescrise. În Beled el Noor (un emirat fictiv), patria sa, este acceptat ca o femeie să fie ucisă în numele onoarei pentru că nu a respectat legea islamică. Marcat de onoare și dragoste, cuplul va scrie o poveste de dragoste interzisă: povestea lui Ilinca și Amir – suflete pereche despărțite de un râu de tradiții, secrete, trădare și religie.

Fructul oprit:

După drama pierderii soției, Tudor Caragea (Adrian Titieni) are curajul de a merge mai departe și de a se recăsători cu o femeie mult mai tânară ca el, dar în care speră să-și găsească liniștea și să-și vindece rănile sufletului. Roxana Baicu-Popovici (Carmen Tănase) trece prin momentul in care isi ia adio de la soțul său care a decedat, trecând la o nouă viață în care ea să fie în centrul atenției și în care să-și atingă scopurile cu orice preț. Sonia Baicu-Popovici (Michaela Prosan) suferă din pricina decesului tatălui său, găsind în Tudor Caragea persoana care să o înțeleagă și care să-i fie alături poate pe vecie. O femeie enigmatică care primește o lovitură care-i va schimba radical viața.