Un album conceptual este creat pentru a fi ascultat ca album. Piesele au un subiect central comun, iar tranzițiile dintre piese sunt foarte bine definite.
Pink Floyd – Wish You Were Here (1975)
Scris in prima jumătate a anului 1975, albumul “Wish You Were Here” abordează o tema cel puțin ciudată. Albumul începe cu primele patru părți din “Shine On You Crazy Diamond”, o piesă scrisă despre degradarea psihica a fostului membru și fondatorul trupei Pink Floyd, Syd Barrett. Considerat creierul din spatele primelor albume Pink Floyd, fostul vocalist s-a retras din viața publica in anii 70′. Presiunea din cadrul trupei combinată cu abuzul de substanțe psihedelice au dus la deteriorarea stării mentale a lui Syd. Albumul este un comentariu la adresa industriei muzicale.
A doua piesă “Welcome to the Machine” abordează abuzul la care erau supuși artiștii din industria muzicală în perioada respectivă. Sunetele din partea de început a piesei introduc ascultătorul într-o fabrică în care guvernează haosul și fumul produs de mașinăriile de producție.
Partea a doua a albumului este deschisă cu piesa “Have a Cigar”, piesă scrisa din perspectiva unui impresar obsedat de profit, personaj tipic al perioadei 70′. Versurile “The band is just fantastic, that is really what I think/Oh, by the way, which one’s Pink?” denotă lipsa de interes pe care o aveau acei impresari față de arta produsă de clienții lor. Finalul piesei este compus dintr-un solo extins al chitaristului David Gilmour, iar punctul culminant al albumului începe odată cu finalul acestei piese.
Punctul culminant “Wish You Were Here”
Odată cu finalul piesei anterioare, sunetul este tăiat pur și simplu creând impresia ca te afli într-o mațină si asculți un radio obosit. Schimbând posturile de radio, personajul principal trece pe un post de discuții apoi pe unul de muzică clasică, culminând cu un post pe care se aude începutul piesei care ii dă numele albumului. Diferența de volum dintre partea de intro și solo-ul introductiv a lui Gilmour te face să te simți prezent in mașină cu el în timp ce se compune capodopera. Versurile piesei ne readuc în povestea lui Syd Barrett, autorul întrebandu-se dacă Syd este conștient în ce lume trăiește.
În finalul albumului, Pink Floyd revin pe structura din “Shine On You Crazy Diamond”. Versurile de final îl leagă pe Syd de titlu. În final ascultătorul realizează că acel “Crazy Diamond” din titlu este Syd Barett. După mine, acest album este cel mai bun produs al trupei Pink Floyd.
The Band – The Band (1969)
Albumul trupei abordează tema unui stat american de modă veche. Subiectul central al melodiilor se învârte in jurul oamenilor. Albumul a fost înregistrat într-un mic subsol pentru a capta această atmosferă a cluburilor de blues sau jazz din anii 40′.
Versurile sunt scrise din perspectiva unor americani obișnuiți din finalul anilor 60. Membrii trupei aleg să scrie versurile dintr-o perspectivă subiectivă, însă ei își atribuie anumite măști sau personalități prezente în societatea americană. Subiectele pieselor sunt destul de interesante, având în vedere faptul că trupa cântă un fel de blues-rock. Cu siguranță în compoziția muzicală se simt influențele din vechiul rock n roll prin ritmul alert și repetitiv. Solo-ul de pian de pe “Rag Mama Rag” are influențe din zona blues, zonă care influențează și abordarea versurilor.
The Beatles – Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band (1967)
Albumul beatleșilor este cu siguranță cel mai interesant de până atunci. Proaspeți sosiți din India după o vacanță propusă de George Harrison, cei din Beatles au împrumutat câteva elemente din muzica tradițională din India.
Până și stilul vestimentar al trupei pare o schimbare radicală față de albumele precedente. Publicul mondial era obișnuit cu cei patru băieți din Liverpool îmbrăcați la costum cântând despre subiecte precum dragostea. Acest album îi diferențiază pe Beatles de restul trupelor de acest gen din anii 60′.
O piesă care atrage foarte multă atenție asupra ei este “Lucy In The Sky With Diamonds”. Titlul piesei poate părea cumva ciudat, dar are sens dacă iei în considerare perioada în care a fost scris. Dacă ar fi să analizezi cuvintele importante din titlu, “Lucy” “Sky” și “Diamond” cu siguranță observi faptul că formează numele unei substanțe importante în istoria Beatles, LSD. Felul în care sunt scrise versurile pare să introducă ascultătorul într-un “trip” cel puțin ciudat. Cred că această piesă poate să fie categorizată ca “o prăjeală” în termeni de specialitate.
David Bowie – The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders from Mars (1972)
Albumul lui Bowie este construit în jurul alter-egoului artistului, Ziggy Stardust. Personaj controversat al acelei perioade, Ziggy este un extraterestru bisexual care devine o legendă rock, iar apoi se prăbușește sub greutatea egoului. Ziggy reflectă într-o oarecare măsură personalitățile egocentrice prezente în muzica rock din anii 70′. Extraterestrul lui Bowie a fost construit după două mari inspirații: Vince Taylor și Iggy Pop.
Pot spune doar că acest album este o ciudățenie totală, Nu cred că am mai ascultat ceva asemănător. Combinația versurilor despre ambițiile unui extraterestru senil cu muzică desprinsă din topurile pop te face să te întrebi ce aveau oamenii în cap când au scris albumul.
Pink Floyd – Animals (1977)
O altă capodoperă scrisă de cei din Pink Floyd, albumul Animals ilustrează degradarea societății britanice din anii 70′. Fiecare melodie reprezintă câte o clasă socială exagerată. Titlurile sunt foarte bine gândite, fiecare titlu are ca punct central un animal, spre exemplu: “Dogs”. Această piesă surprinde gândirea de prădător pe care o are un afacerist experimentat. Această atitudine nu ține cont de oamenii care suferă în jocul câinilor, pentru ei fiecare om este o pradă și nu există prieteni, există doar pradă sau alți prădători.
Bazat într-o oarecare măsură pe “Ferma Animalelor” a lui George Orwell, albumul critică societatea capitalistă din Marea Britanie. Fiecare animal reprezintă o clasă socială, “Sheep” ia rolul oamenilor de rând, la fel ca oile, oamenii au tendința de a se ghida după turmă (în viziunea lui Roger Waters).
Melodiile compuse de cei din Pink Floyd arată maturitatea compozițională la care au ajuns ca trupă. Având în spate materiale precum Wish You Were Here sau The Dark Side Of The Moon, Pink Floyd se familiarizează cu melodii lungi care depășesc granița de 10 minute.
Albumul Animals pregătește magnum opus-ul compozițional al formulei originale Pink Floyd: The Wall (1980).
Jethro Tull – Thick as a Brick (1972)
Creat în special pentru criticii care au comentat albumul precedent Jethro Tull, Thick as a Brick este creat ca un album conceptual. Albumul are doar două piese, fiecare depășind 20 de minute. Versurile celor din Jethro Tull par a fi un amalgam de idei trântite pe o foaie, până și compozițiile sunt haotice. Partea melodică suferă schimbări de ritm și abordări diferite a progresiei de acorduri.
Până și lipsa unor titluri pare a indica un produs care nu a fost finisat foarte bine. Acest album creează impresia unei nebunii totale, probabil aceasta era viziunea membrilor Jethro Tull asupra albumului conceptual.
Elton John – Tumbleweed Connection (1970)
Subiectul central al albumului este viața la țară în Statele Unite. Este puțin ciudat că Elton John, un englez născut pe lângă Londra, a reușit să scrie acest album, deși el nu vizitase SUA până în acel moment. Versurile sunt scrise fie din perspectiva unui om de la țară cu probleme pe la fermă, fie din perspectiva unui personaj rupt din filmele western.
Fundalul muzical are influențe din muzica country. Până și baladele clasice pe care le scrie Elton John au câteva elemente din folclorul muzical american. Combinație este interesantă, deoarece pe anumite melodii poți auzi muzicuțe cântând un fel de funk, sau viori care se îmbină cu sintetizatoare. Personal, cred că Elton John a reușit să reprezinte într-un mod unic clișeele din filmele western.
