Pe scurt, răspunsul este da. Însă lucrurile nu sunt chiar așa de simple. Am vorbit cu un expert în astfel de lucruri, un „doctor în litere și lăutărie”, Bogdan Mihai Simion, ca să pot da un răspuns cât mai elaborat acestei întrebări.
Eram curioasă să aflu care este situația astăzi din punctul lui de vedere, în comparație cu trecutul, iar răspunsul lui m-a ajutat să înțeleg mai ales importanța persoanelor dedicate acestui gen muzical, fără de care acesta probabil nu ar fi crescut în popularitate.
Muzica lăutărească se ascultă mai mult în zilele noastre decât acum 10 ani, când m-am apucat eu de muzică. Pe atunci erau trei sau patru oameni care mai erau interesați de zona asta muzicală din generația mea, eu lansându-mă ca artist în București, care a fost numit de către Viorel Cosma <<Citadela seculară a lăutarilor români>>. Eu n-am întâlnit, și crede-mă că i-am căutat, oameni care să cunoască traseul istoric al acestui gen, să înțeleagă un pic stilistica muzicală a zonei ăsteia, universul poetic, etc. Eu pot să spun fără niciun pic de falsă modestie că am contribuit la faptul că astăzi se ascultă muzică lăutărească mult mai multă decât când m-am apucat eu să o cânt profesional.
Bodgan Mihai Simion
Producția de muzică lăutărească în prezent
Deși observăm o creștere în popularitatea muzicii lăutarești, întrebarea ce mă frământa se referea producția acestui gen muzical. Am aflat în continuare că, în lumina evoluției sale, muzica lăutarească, inițial asociată eronat cu peisajele rurale, a suferit modificări semnificative, cu influențe decisive în mediul urban, redefinindu-și caracterul în ultimul secol. Este crucial să privim dincolo de doar ascensiunea popularițătii și să examinăm schimbările subtile în formula sa instrumentală, marcând o evoluție distinctă în ultimul secol.
Schimbările majore în peisajul muzical lăutăresc au fost catalizate de evenimente istorice, precum venirea comuniștilor în anii 40-50. Aici, două instrumente cheie, vioara și acordeonul, și-au făcut loc în repertoriul muzicii lăutărești, în special în Vechiul Regat. Totuși, este important să subliniem că această evoluție nu a păstrat trăsăturile acustice originale, ci a adus cu sine o schimbare semnificativă.
Astăzi, muzica lăutărească se produce în continuare, dar cu ajustări notabile. Instrumentele tradiționale precum țambalul și cobza au dispărut în mare parte, fiind înlocuite de variante electrofonice, de obicei electrice.
Se mai produce, dar nu la fel ca înainte! Formulele instrumentale s-au schimbat, iar pentru a ne referi la prezent, trebuie să ținem cont de ultimul secol, numai așa pot fi lucrurile explicate. Ce pot eu să spun este că astăzi se cântă lăutărește, se cântă la vioară și acordeon, însă ambele sunt de obicei electrice, și chiar dacă s-a păstrat gestul de a te apleca cu viora asupra clientului, tu de fapt prin fir , prin boxe scoți sunetul, nu e în vioară, deci tu te apleci asupra clientului doar ca să iei bacșișul, să iei șpaga. Majoritatea instrumentelor sunt electrofone, au dispărut instrumentele tradiționale, cum e țambalul, cobza. Toate acestea par detalii, dar ele însumate distorsionează până la nerecunoaștere caracterul muzicii lăutărești. Prin urmare, putem spune exagerând puțin, că e altă muzică! În trecut se cânta acustic, acum se cântă electrofon.
Bodgan Mihai Simion
Legătura dintre manele și muzica lăutărească
În ziua de astăzi, manelele și muzica lăutărească reprezintă două genuri distincte în peisajul muzical românesc, cu receptarea lor fiind influențată de diverși factori culturali și sociali. Manelele, caracterizate prin ritmuri energice, versuri adesea controversate și instrumente moderne, sunt deseori percepute cu ambivalență. Pe de o parte, sunt apreciate de un public larg pentru caracterul lor înviorător și capacitatea de a genera distracție în diverse contexte sociale. Pe de altă parte, manelele sunt criticate pentru versurile care pot să abordeze subiecte de natură controversată și pentru asocierea lor cu un comportament considerat nonconformist în societate. În comparație cu muzica lăutărească, care păstrează o tradiție mai veche și o identitate culturală profund ancorată în folclor, manelele sunt adesea percepute ca un fenomen mai recent și mai orientat către consumul de masă. Muzica lăutărească, cu rădăcini adânci în cultura românească, este adesea asociată cu virtuozitatea instrumentală, melodiile nostalgice și o atmosferă mai sobră. Cu toate acestea, ambele genuri au un loc distinct în diversitatea culturală a României, reflectând evoluția și schimbările în gusturile muzicale ale societății.
Pentru a înțelege mai bine această stigmă, această neînțelegere prin divizarea populației în cei ce ascultă manele și cei ce le condamnă, am vorbit cu tatăl meu, care este solist instrumentist și vocal, interpret de muzică populară și lăutărească.
Este din ce în ce mai greu să mulțumești clienții în ziua de azi. Totul merge bine la o cântare până când cineva cere manele. Lumea începe să se certe, unii vor , alții nu sunt de acord, și noi, muzicanții, cădem mereu la mijloc. Nu știm ce să facem. Oamenii ne plătesc să îi facem să se simtă bine, însă cum am putea face asta când jumătate vrea ceva, iar cealaltă, altceva? Trebuie să ne recunoaștem nouă, ca popor, că manelele există, sunt ascultate, sunt populare, și trebuie să ne oprim din a ne judeca reciproc în funcție de muzica pe care o ascultăm. Din punctul meu de vedere, muzica are drept scop principal să te facă să te simți bine.
Petrică Munteanu
Desi definirea termenului “manea” reprezintă o provocare, Bogdan a încercat să ofere o descriere. El observă cu umor că manelele pot fi considerate “copiii nelegitimi” ai muzicii lăutărești, apărând din această tradiție, însă fără a primi întotdeauna recunoașterea acesteia, posibil din teama de a nu pierde prestigiul asociat cu o muzică având rădăcini mai vechi și mai serioase. Dezbaterile privind acest aspect sunt, desigur, complexe și extinse.
Eu le definesc drept fiind niște muzici de fuziune relativ noi, ceva mai gălăgioase, cu niște linii melodice ceva mai noi, cu versuri moderne, unde se inserează neologisme, cu amprentă etnică incertă, și unii gândiori cu care nu sunt de acord menționează că sunt compromițătoare pentru specificul național, ce-o fi însemnând asta, nu m-am lămurit.
Bodgan Mihai Simion
Perspective de viitor
În ceea ce privește viitorul muzicii lăutărești și influența sa asupra viitorilor cântăreți, Bogdan Mihai Simion observă cu interes schimbările recente. El remarcă cu surprindere o preocupare crescândă, mai ales în rândul tinerilor educați din mediul urban, indiferent de etnie, față de acest gen muzical. El observă, în plus, că în experiența sa, studenții, masteranzii și doctoranzii, în general, se apropie din ce în ce mai mult de muzica lăutărească.
De asemenea, el face o analogie a fenomenului retro cu cel al creșterii în popularitate a muzicii lăutărești, care aduce o perspectivă inedită în discuție.
O emoție retro apare din timp în timp în societățile contemporane. Mergem în Argentina și toată lumea dansează tango, ca acum 100 de ani, căci asta îi reprezintă, deși nu mai e la modă tango-ul. Mergem în Franța și prin cafenele găsim băieți cu chitări decupate și mustăți răsucite care cântă, iar la Moscova găsim o damă în rochie roșie care cântă romanța rusă. În societățile contemporane se cuagulează orientări retro, acel <<altădată>>, care e interesant, pentru că nu are repere exacte. Mai exprimă și nevoia acută a intelectualilor în formarede a negocia un soi de împăcare cu țara pe care de obicei o percep drept fiind neprietenoasă. Această muzică lăutărească e foarte potrivită pentru o astfel de împăcare.
Bodgan Mihai Simion
Am realizat, în final, un scurt istoric al muzicii lăutărești în România, ca să ne ajute să înțelegem mai bine care este situația actuală în raport cu trecutul.
