To be yourself in a world that is constantly trying to make you something else is the greatest accomplishment.
Ralph Waldo Emerson
Potrivit raportului “Stress in America” al APA din 2020, s-a evidențiat că 70% dintre adulții americani au raportat că experimentează stres din cauza diverselor factori societali, inclusiv presiunea economică, stabilitatea locului de muncă și așteptările sociale, ceea ce îi face pe mulți să se întrebe dacă își trăiesc viața după propriile vise și principii sau cele impuse de societate.
Când eram un copil, simțeam presiunea imensă a oamenilor din jurul meu pentru a fi “normală”. Societatea a decis că nu mă încadrez în așteptările lor și că trebuie să schimb acest lucru. Presiunile societății au continuat să mă urmărească de-a lungul anilor, dar doar recent am realizat cât de mult mă schimbasem încât să mă încadrez în aceste așteptări, lucru care m-a dus să mă pierd pe mine însumi.
Desori noi, oamenii, suntem ca și animalele de turmă, ne urmărim unii pe alții. Majoritatea timpului, nu ne place singurătatea și avem tendința de a împrumuta din comportamentul oamenilor din jurul nostru. Dar noi, în momentul în care o persoană nu se încadrează în standardele noastre ca și societate, îl excludem, agresăm, tulburăm pentru că dacă nu e ca și noi, atunci de ce este printre noi? Avem tendința să uităm că nu suntem făcuți să fim un singur om, cu aceleași aparențe, așteptări, dorințe, ci suntem o multitudine de oameni esențial diferiți.
În copilărie și în adolescență, am fost exclusă din societate. Tot timpul, deși mă schimbam pentru a mă încadra în standardele societale, nu păream să fiu prea bună, eram epuizată și nefericită. Mi se spunea adesea că, ca și copil, sunt prea galagioasă, prea activă, că îi voi face pe părinții mei de râs din cauza comportamentului meu. Așteptările erau mai mari decât culmile la care ne putem ridica și cereau să schimb ceea ce sunt. Părea că, și dacă eram eu însumi, nu era destul, trebuia să devin cineva diferit pentru a-i putea mulțumi pe toți, așa că, deși eram doar un copil, mă schimbasem încât să mă potrivesc în imaginea lor despre un copil bun.
Schimbarea mea totuși venise cu repercusiuni. Nu mai eram activă sau socială, eram din ce în ce mai tăcută și stăteam în casă din ce în ce mai mult, așa că mă îngrășasem. Din nou, societatea a decis să-și îndrepte ochii spre mine iar vorbele lor erau mai puțin de dragute. Eram agresată la școală, pe stradă, în locuri publice, lumea din jurul meu avea o problemă cu mine, deși existența mea nu îi afecta, dar nu intram în așteptările lor, așa că asta ar fi trebuit să însemne că merit modul în care aceștia se comportau cu mine sau că vorbele lor erau doar pentru a mă influența să mă îndrept spre calea “corectă”.
În liceu, nu reușisem să îmi fac prieteni apropiați. Toți păream legați de telefoanele noastre și de social media, în timp ce colegii mei realizau TikToks și poze, eu eram jenată de mine însumi, consideram că sunt prea urâtă pentru a apărea online și că nu pot să îmi fac prieteni din cauza asta, erau lucrurile care îmi erau spuse repetitiv de oameni, iar cei care arătau ca și mine online erau batjocoriți, așa că îmi era frică să mă confrunt cu același răspuns ca și ei, deși în trecut rușisem să mă încadrez în așteptările societății, acum nu puteam, mâncarea era confortul meu, mai ales în urma jignirilor primite sau sentimentelor negative pe care le aveam, să renunț la ea însemna să renunț la lucrul care mi-a adus confort, după ce deja mă schimbasem pentru societate.
După pandemie și timpul enorm petrecut în casă, mă uram, uram cine eram, cum arătam, totul despre mine părea să fie un lucru negativ. Online-ul era plin de fete frumoase, slabe, care intrau în normele societății, iar eu voiam să fiu ca și ele. De fapt, mulți dintre noi ne confruntăm cu aceste așteptări nerealiste, uităm de existența filtrelor și editării imaginilor și credem că tot ce vedem este real. 6 din 10 femei se simt negativ despre imaginea lor corporală (conform unei publicații realizate de Parlamentul Englezesc). În iarna aceluiași an, la 17 ani, ura pentru mine însumi ajunsese la un extrem, așa că am cerut ajutorul oamenilor din jurul meu. După o vizită la psihiatru și o serie de întrebări lungi, am fost diagnosticată cu anxietate și depresie.
Presiunile de a atinge standardele culturale sau sociale, precum și idealizarea unui corp ‘perfect’, pot duce la nefericire și anxietate (Mental Health Foundation). Aproximativ 47% dintre tineri se simt stresați de imaginea și aspectul corpului, iar 57% dintre tineri s-au simțit atât de stresați din cauza fricii de a face greșeli, s-au simțit copleșiți sau incapabili să facă față. Unul din 3 adolescenți cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani va experimenta o tulburare de anxietate (Mental Health Fundation, Claire McCarthy, MD, FAAP).
Cu anii, privirea și vorbele oamenilor deveniseră mai importante decât ale mele. Uitasem că eu singură îmi trăiesc viața, nu alții pentru mine, iar nici eu pentru ei. Am uitat să mă iubesc și să văd lucrurile bune despre mine, nu doar cele rele pe care necunoscuții păreau să le recunoască la o privire sau un auz. Și chiar dacă până în ziua de azi nu mi-am depășit fricile, mă lupt cu anxietatea și depresia zilnică, am realizat că dacă o să continui să trăiesc după așteptările altora, nu voi fi niciodată mulțumită cu mine. Oamenii vor găsi în continuare defecte la persoana mea, iar eu voi încerca să le fixez în zadar. Așa că am decis să mă accept pe mine și să îmi trăiesc viața așa cum o vreau eu, nu cum vrea societatea.
Este greu să înveți să accepți realitatea, dar este un pas semnificativ către găsirea calmului și a păcii. Eliminarea așteptărilor nu înseamnă să îți cobori standardele, ci mai degrabă să renunți la presiunea inutilă. Doar atunci când suntem relaxați putem da tot ce putem (Gustavo Razzetti, 2018).
Este rar vorbit despre presiunile societății, efectele acesteia și cum să treci peste ele, dar trăirea pentru tine însuți, nu pentru societate, este unul dintre lucrurile care ne împing să fim cea mai bună versiune a noastră, chiar dacă suntem diferiți unii de alții. Existenta noastră nu îi poate răni pe cei din jurul nostru, iar dacă noi înșine ne-am accepta mai mult, am fi capabili să îi acceptăm și pe cei din jurul nostru așa cum sunt, fără a-i împinge să se încadreze în standardele noastre.
