“Pot mașinile să gândească?” este întrebarea cu care matematicianul Alan Turing a început lucrarea “Computing Machinery and Intelligence” în anul 1950, lucrare care explorează conceptul de inteligență artificială și posibilitatea ca o mașină să prezinte un tip de inteligență similar celei umane . De când tehnologia a început să joace un rol indispensabil la nivel individual în societate, scenariul propus de Turing nu mai pare un concept așa îndepărtat și abstract. Suntem înconjurați de mașinării capabile să realizeze tot felul de sarcini umane, fie ele teoretice sau practice. Întrebarea lui Turing trebuie totuși să fie supusă unor metamorfoze în concordanță cu problemele actuale ridicate de AI. “Poate o mașină să creeze și poate evoca imagini conform imaginației umane?” ar fi o întrebare care începe să tulbure creatorii de imagini, de la artiști digitali la fotografi.
O scurtă istorie a relației dintre artă și AI
Inteligența artificială începe să patrundă tot mai adânc în sfera artelor vizuale, însă fenomenul își are rădăcinile într-un trecut mai indepărtat decât am intui în stadiu inițial.
Deși softurile de tip text-to-image au început să fie accesibile încă din 2015, imaginile produse erau limitate din punct de vedere estetic. Apoi OpenAI a lansat DALL-E în 2021, primul soft de tip text-to-image complex, care a trezit un entuziasm aparte pe social media. Într-un timp destul de scurt, aceste tipuri de soft-uri și-au sporit complexitatea, iar succesorii lui DALL-E( DALL-E 2, Stable Diffusion, Midjourney) au demonstrat că arta AI va zgudui sfera artistică prin potențialul pe care-l prezintă.
Apele s-au tulburat și mai tare când AI-ul a început să pătrundă și în competiții. “Théâtre D’opéra Spatial“, o lucrare a designer-ului Jason M. Allen produsă cu Midjourney, care a câștigat “Best emergent digital artist” în cadrul concursului organizat de Colorado State Fair, a produs o controversă enormă printre artiști, declanșând dezbaterea despre proprietatea intelectuală.
Controversa a fost prelungită și de imaginea care a câștigat cea mai bună fotografie în cadrul competiției organizate de Sony Photography Awards. Autorul imaginii a refuzat premiul, dezvăluind că a fost un experiment pentru a testa dacă fotografiile create cu AI se pot strecura cameleonic printre cele reale. Acest tip de eveniment a început să fie recursiv și să trezească valuri de indignare.
O scurtă descriere a mecanismului softurilor AI
Midjourney pare de la distanță un tărâm similar celui din “Alice in Wonderland”. Orice lucru bizar care sălăsluiește în imaginația noastră poate fi redat în cele mai fine detalii doar prin intermediul unei descrieri de câteva rânduri. Astfel, creatorul evocă imaginile nu cu mâinile, instrumentul clasic al artei, ci prin intermediul tastaturii. Prin intermediul cuvintelor potrivite, structuri numite prompts, ecranul poate afișa imagini clare, armonice, de o eleganță insondabilă. O descriere stângace însă,care nu e în concordanță cu cerințele întortocheate ale algoritmului, poate aduce la suprafață imagini grotești, pure distorsiuni ale anatomiei cum e fenomenul celor 6 degete sau, mai degrabă, echivalentul vizual al unui coșmar psihedelic.
Războiul cu arta tradițională
Dezbaterea despre ce înseamnă arta a tulburat adesea comunitățile artistice și va rămâne probabil fără o concluzie fermă. Însă implementarea AI-ului în procesul artistic trezește o întrebare nouă: este arta produsă de un agent non-uman sau arta produsă prin cooperarea cu un agent non-uman artă propriu-zisă?
Frica constantă că AI-ul va eradica originalitatea și că fluxul prea abudent de lucrări cu o estetică mult prea similară va face ca totul să devină “copia unei copii” sunt frici justificate. Deja valul imens de imagini face ca esența artei să se relativizeze și să sufere o traiectorie a transformării radicale. Pentru mulți artiști care vor să se afirme, scenariul acesta începe să semene cu un episod din Black Mirror.
Felul în care situația este gestionată atât de platforme, cât și de industria artistică le lasă multor artiști digitali un oarecare gust amar.
Problema esențială cu AI-ul e că preia fragmente din creațiilor altor artiști și construiește ceva nou. E ca și cum aș rupe o bucată dintr-o pictură a lui Van Gogh, aș atașa-o creației mele și aș spune că doar m-am inspirat. În felul în care e implementată acum, inteligența artificială nu cere consimţământul artiștilor de la care fură, deci imaginile rezultate sunt o fuziune de bucăți furate de la diferiți artiști. Dacă ar exista o regularizare în acest sens și dacă s-ar impune anumite granițe în industrie nu aș avea probleme cu AI-ul ca instrument
Camilla, artist 3d și ilustrator( @reddoe_art)
AI-ul, un pion al inovării?
Totuși, ar fi limitativ să evocăm lenea ca unic motiv pentru care oamenii folosesc AI-ul. Adesea oamenii creativi sunt “bântuiți” de imagini complexe care vor rămâne întemnițate în minte din cauza limitărilor impuse de circumstanțe, fie că vorbim de timp sau buget. Astfel, fenomenul nu este întâmpinat în toate cazurile cu ostilitate de către comunitățile creative și reprezentanții acestora. Alessia Glaviano, editor de fashion la Vogue, consideră că “Folosirea AI-ului în artă fără o perspectivă conceptuală va rezulta în ceva incomplet”, însă nu se opune ideii că acesta ar putea fi un instrument valoros. În cazul în care bugetul este limitativ, combinarea fotografiei cu AI-ul poate aduce la viață viziuni care ar părea imposibile altfel.
Universul evocat de un artist AI
Fenomenul pare criptic și îmbârligat din exterior, iar singurul mod de a-l decodifica este să-l privim “în ochi” sau, mai bine zis, prin ochii unui artist AI. Mihai Grecu este un artist AI care-și desfășoară activitatea în Franța. Procesul său artistic a fost marcat de tranziția de la arta tradițională la arta AI și consideră că adoptarea noilor tehnologii e o rută naturală, în concordanță cu schimbările tehnologice accelerate :
La început am experimentat cu arta video, după care m-am specializat pe animație si render 3d hiperrealist, în ultimii ani am avut proiecte de Realitate Virtuală și din 2020 încoace lucrez cu AI. Ca artist, e întotdeauna nevoie sa ne gândim care media este mai adaptat ideilor și conceptelor pe care vrem să le exprimăm. Arta digitală este un limbaj adaptat societății contemporane, pentru că are în structura ei aceleași mijloace de exprimare ca și majoritatea informației care circulă în momentul de față . De fapt datele si informația sunt oarecum seva lumii care ne înconjoară. Pentru mine a fost foarte natural să încep să lucrez cu AI-ul, fiind un fel de continuare a lucrărilor precedente în care îmi imaginam spații si lumi virtuale, bazate pe imaginar si subconștient.
Mihai vizualizeză AI-ul ca pe un instrument complex care poate face sfera creativă și mai eferveșcentă, dar care deocamdată rămâne subordonat puterii de conceptualizare a minții umane:
Pentru mine e foarte similar cu apariția sintetizatoarelor în muzică. Dintr-o dată orice îndeletnicire care necesită ani de pregatire poate fi simulat în cateva secunde. AI-ul este un tool foare complex care poate produce o infinitate de nuanțe, vizuale, textuale, de tratament de date etc. Totul depinde deocamdată de modul în care folosim aceste instrumente. Dacă cel care creează folosindu-le nu reușește să atingă dimensiuni mai profunde, cu subințelesuri și mesaje sensibile, nu e vina instrumentului, ci a celui care-l folosește. Încă nu s-a ajuns la faza in care AI-ul decide singur ce creează, ci totul depinde de sensibilitatea umană, mai precis de a aceluia care creează cu ajutorul AI-ul. Probabil ca peste 10 ani nu va mai fi cazul ,dar in momentul asta vorbim despre o colaborare om-AI si nu despre un AI generalizat si oarecum “de sine statator
Totuși, el pune în evidență ideea că fenomenul este atât de extins și greu de interpretat că poate modifica radical percepțiile pe care le avem asupra creației.
AI-ul a deschis oarecum cutia pandorei pentru creatia artistică. În sensul că, prin apariția acestor instrumente, noțiunile de “măiestrie tehnică” sau “expert în domeniul unei tehnici artistice” devin oarecum obsolete. Orice persoană care nu stăpânește nici o tehnică artistică (pictură, desen, foto, 3d) poate să creeze imagini de o foarte înaltă calitate, și mai mult, oricine poate imita până la un nivel de plagiat orice artist din trecut sau din prezent (pentru moment cei care lucrează pe bidimensional, dar in viitor si cei care sunt in domeniul designului sau sculpturii). În acest context, avem de-a face cu o infinitate de posibilități și cu o democratizare a creației de imagini și suntem obligați să ne adaptăm acestei situații. În același timp, cantitativ vorbind, imaginile create prin AI sunt de ordinul miliardelor, aceasta cantitate imensă de informatie vizuală poate afecta și remodela percepția oamenilor în masă.
În viziunea sa, sinteza este acel element creativ care impune o graniță între arta tradițională și cea produsă cu AI.
Arta AI e o sinteza a informației vizuale pe care arta tradițională a dezvoltat-o de-a lungul secolelor și mileniilor. E un fel de “black box” a tuturor permutărilor posibile bazate pe arta traditională. Cred că noțiunea de “sinteza” e foarte importantă pentru a distinge cele doua tipuri de creație: arta AI nu vine din imaginația unui artist ci dintr-o sinteză a informației deja existente si categorisite.
Cât despre dezbaterea despre proprietatea intelectuală, Mihai adoptă o atitudine destul de gri.
Există tendința de a cataloga arta AI drept “furt” artistic, doar ca este un teritoriu nou si nedefrisat juridic, iar in majoritatea lor imaginile AI au referite de ordinul sutimilor sau miimilor pe un anumit artist, de exemplu am putea stabili ca o anumită imagine are cam 0.1% referințe din Monet si 0.3% referințe din Francis Bacon, practic devenind conceptual imposibil de a acuza un anumit model AI de plagiat. Și atunci cand un artist (om) creează o imagine este cu siguranță influențat de picturile altor artiști de exemplu, iar cand în fashion se lucrează la o nouă colectie și atunci acei artistic directors ai brandurilor se inspiră de la diferiți artiști, pe care de obicei nu îi citeaza/ crediteaza atunci cand produsul devine public. Deci zona gri a distincției între “influența” si “furt” devine tot mai neclară odată cu apariția artei AI.
Piața artistică stă însă sub semnul incertitudinii, căci metamorfozele prin care va trece aceasta sub acțiunea tot mai puternică a noilor tehnologii nu pot fi intuite cu exactitate.
Nu pot face predicții despre piața artei in general dar cred ca va fi în curând o supraabundență a imaginilor AI. După cum spuneam, practic oricine poate deveni “artist AI” și această situație e cu două tăișuri, având în vedere că posibilitațile cantitative ale AI-ului sunt infinite, acest oversupply ar putea avea un efect de boomerang și arta tradițională (fiind mult mai rară) va fi evaluată ca fiind mult mai valoroasă decât cea AI.
Dar, de asemenea, am putea ajunge la o situație în care arta AI să fie tot mai importantă, să apară curente și “școli”diferite în cadrul ei și să eclipseze o mare parte din arta existență, mai ales cea bidimensională.
Pe piața muncii multe meserii sunt în pericol sa dispară, chiar dintre cele creative, mai ales în anumite sectoare din creația de publicitate sau jocuri video. Dar, tot așa, AI-ul ar putea și să ducă la apariția unor noi locuri de muncă. E vorba de o evoluție a tehnologiei la care trebuie sa ne adaptăm.
Verdictul final
Galeria de perspective extrem de ramificate anunță un eveniment care va aduce schimbări majore. Nu trebuie totuși ca lucrurile să fie privite dintr-o perspectivă apocaliptică. Schimbările tehnologice au fost și vor continua să fie indispensabile civilizației umane. Însă lucrurile care fac existența sublimă, cum e arta, trebuie protejate. Iar ceea ce este imposibil de negat este că arta produsă de ființele umane are ceva special, imposibil de decodificat, a cărei esență nu poate fi reprodusă.
