– Fata mea, cât de des visezi a scrie?
– Nu știu domnule Aurel să scriu. Eu pictez.
– Copilă dragă.. toți pictorii sunt scriitori.
– Cum e posibil?
– Cum a spus și grecul Plutarh: “Pictura este poezie tăcută”
La doar 17 ani, Vera Dan pășise în atelierul marelui pictor, Aurel Ciupe. Stătea cu orele în șir privindu-l pictând. Pentru aceasta, mentorul ei era precum un erou. Desen, culoare, compoziție, însă și mult suflet sunt subiectele pe care le-a învățat de la acesta.
Vera Dan este o doamnă clujeancă și o artistă de când se știe. Pictează de la vârsta de 11 ani și e mândră de studiile avute la Liceul de Artă, precum și la Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca.
Vă întrebați uneori, cum mai e la voi în suflet?
Era mică când părinții ei i-au spus ca are un suflet de artistă. Pe atunci nu înțelegea cu ce se mănâncă acestă meserie, însă știa un lucru clar, ce abia înflorea în inima ei, pasiunea pentru pian și desen.
“Unealta mea? Unealta mea este asta. Cinci degete la o mână”.
Și sufletul.. șoptiseră aceasta mai târziu.
“Mereu trebuie sa cauți în tine, pasiune, muzică, armonie, creație, ceva nou, un sentiment, o tresărire, poezie și iubire. Aici intervine frumusețea vieții, nu-i așa?”
La 8 ani, Vera Dan s-a dus cu mama ei la munte, la o mătușă. Dânsa avea o căbănuță de lemn, simplă cu un pârâu ce trecea prin spate. Pentru aceasta era mare lucru o astfel de călătorie, fiindcă părinții erau mai tot timpul ocupați cu munca. Mătușa ei? O dansatoare. Așa credea ea. Dansa doar de plăcere, dar dansa cu o sclipire și o pasiune cum nu s-a mai văzut. Era primăvară, adia vântul, iar frunzele se mișcau pe aceeași linie melodică ce răsuna în cameră. Cele trei.. mama, fiica și mătușa, stăteau întinse pe jos afară. “Un tablou de familie perfect”. Ce poți să îți dorești mai mult decât aceasta liniște sufletească?
Însă din păcate, acestea sunt ultimele momente alături de “mătușica Lina”. După nici un an, aceasta a decedat. Aici intervine primul moment greu din viața Verei. A simțit cum sufletul se îndoaie, iar după atâția ani și-a dat seama că Alina, mătușa acesteia, este una dintre primele persoane care au făcut-o să iubească să picteze. Cum? Prin sclipirea și pasiunea ei. Așa a început totul..
E așa frumos să fii sensibil
Poate pentru puțină lume, sensibilitatea e un lucru bun. Vera era o adolescentă frumușică, cu părul cârlionțat și cu inimă mare. Nu a avut niciodată prea mulți prieteni, avea doar câți trebuia. Prietenii ei erau oamenii ce o învățau să picteze. “Am fost atrasă de toți profesorii mei de la liceu, mă învățau ce nu știam, mă ajutau sa fiu cea mai bună… – ahaha – și am ajuns aici”.
Cu tata nu a avut niciodată o relație foarte strânsă. Însă era și el alături de ea. Era noapte, iar din camera Verei se auzeau suspine. Plângea și își sufla nasul în batiste tari. Se aude clanța ușii. Repede își șterge lacrimile și se preface că totul e bine. În miez de noapte, tata s-a așezat lângă fiică și își dăduse seama că ceva nu e în regulă. Fără prea multe întrebări acesta i-a spus:
“Dumnezeu le-a lăsat oamenilor un număr finit de lacrimi. De ce să plângi de tristețe? Când sunt atâtea motive să nu o faci. Gândește-te cum ar fi să nu mai ai lacrimi atunci când va fi momentul sa plângi de bucurie”
tatăl Verei Dan
Are o sensibilitate ieşită din comun. Că un doctor i-a şi spus în tinereţe să nu mai caute leacuri pentru emotivitatea ei exagerată, că sunt atât de puţini oameni sensibili şi e aşa de frumos să fii sensibil. Că trebuie să fie mândră de asta.
Și în zilele de astăzi, ea se folosește de emotivitatea ei. Miniaturalele florale și vasul de flori, etalează sufletul sensibil al artistei și capacitatea ei de a-l așterne pe pânză.
Pictura este poezie tăcută
A învățat să fie cine este acum de la Aurel Ciupe – pictor și desenator român. “Dumnezeu să-l hodine”, că a fost precum un tată pentru aceasta, a fost omul ce a văzut mai departe decât vedea ea. A numit-o scriitoare fiindcă compunea, nu doar picta.
A intrat sub pielea dânsului prin influența imaginii. De la nevasta acestuia, Maria Ciupe, a învățat diferite tehnici și teme: portrete, pictură clasică, abstractă, realistă.
“Sunt atât de recunoscătoare pentru oamenii pe care i-am întâlnit și cu care am lucrat: Aurel Ciupe, Maria Ciupe, Cseh Gustav, Ioan Rusu și Toth Ileana. Oameni excepționali.”
Vera Dan
Nu vreau să mă laud, doar mă bucur
Absolventă a Universității de Arte și Design “Ion Andreescu” din Cluj Napoca cu calificativul “Magna Cum Laude”, aceasta s-a făcut cunoscută obținând un brevet înregistrat la OSIM- “Pictura pe pănuși de porumb”.
“Nu vreau să mă laud, doar mă bucur de toate expozițiile personale și galeriile pe care le-am organizat în diferite orașe precum București, Cluj-Napoca, Baia Mare, Iași, Târgu Mureș, Brașov”.
În prezent o întâlnim pe doamna Vera Dan cu sufletul ei de copil pasionat într-un atelier mic și plin de caracter. Culori, pensule, pânze, schițe și întotdeauna o cană cu ceai. Aceasta este dânsa, un pictor/ membru U.A.P – Filiala Cluj Napoca, după spusele ei. Însă e mai mult de atât.. e un om bun, un artist talentat și un pictor excepțional.
