Astăzi am pornit la drum pentru a afla poveștile de viață a oamenilor din munții Apuseni. Ajungând pe traseul Transapuseana din județul Alba, ne întâlnim cu niște peisaje parcă desprinse din poveștile părinților noștri. Păduri maiestuoase de foioase, turme de animale care pasc fericite pe pajiști întinse și case vechi pitorești, toate acestea te transpun într-o altă lume.
Nea Ion
În satul Cotorăști, îl întâlnim pe primul gospodar care ne iese în cale, acesta își „duce vacile la apă”. Intrând în vorbă cu el, nea Ion ne poftește să îi vedem gospodăria. Uimiți de omenia acestuia și de bunăvoința sa de a chema câțiva străini în casa sa, ne dăm seama că în aceste locuri izolate oamenii sunt mult mai primitori.
Intrăm în casa modestă, dar primitoare și bine îngrijită. În cămăruța mică, fiecare obiect are o poveste. O icoană veche așezată cu grijă pe perete, câteva covoare țesute și o vitrină plină cu farfurii pictate sunt mărturii ale unui mod de viață care dispare încet. Ne așează la masă și ne poftește cu o țuică de prune făcută chiar de el. „V-am adus ce am mai bun”. Ne întreabă „De a cui sunteți” și îi povestim despre originile familiei noatre din comuna vecină. Curioși de cum își duc oamenii viața aici în zilele noastre, îl rugăm să ne spună mai multe despre dânsul. Acesta începe prin a ne zice „a fost greu, mai ales în ultimii 10 ani de când am rămas singur”. A fost căsătorit, soția sa a murit, iar cei 4 copii „sunt plecați în lume”. Cu nostalgie ne spune de perioada când toată familia era împreună „laolaltă muceam toți, cu mic, cu mare”. Cu părere de rău, ne luăm la revedere de la nea Ion și cu lacrimi în ochi ne mulțumește de vizita noastră zicând că ne mai asteaptă.
Plecăm iarași la drum, nu mergem foarte mult și întâlnim de data aceasta 2 bărbați care taie lemne la marginea drumului. Ne oprim să îi salutăm și ne continuăm drumul mai departe pe culmile spectaculoase ale munților Apuseni.
Iulian, tânărul cu vise mărețe
Ajunși în comuna Ponor, întâlnim unul dintre puținii tineri care au mai rămas în zonă. Astfel, îl cunoaștem pe Iulian care a început în urmă cu puțin timp o activitate în turism, restaurând 2 căsuțe vechi ale bunicilor săi. „După ce am terminat Facultatea de Științe Agricole la Cluj, m-am întors pentru a demonstra că se poate reuși și se poate duce o viață frumoasă chiar și într-un sătuc uitat de lume.”
De asemenea, constatăm după discuțiile cu acesta că zona se confruntă cu o depopulare masivă, 80% din populație având peste 60 de ani. „Tinerii pleacă, bătrânii rămân singuri, iar casele devin pustii rând pe rând.” ne spune Iulian trist.
Acesta ne invită la el acasă, astfel ajungem să îi cunoaștem familia. Ajungem într-un loc pitoresc, casa este situată la marginea unui pârâu, iar în față avem o priveliște minunată a Cheilor Geogelului. O întâlnim pe mama tânărului care face plăcinte cu brânză pe lespede. Mirosul ne ademenește pe loc. Mama lui Iulian, o femeie blândă, cu mâini muncite pe parcursul anilor, ne întâmpină cu un zâmbet cald și ne invită să îi degustăm mâncarea. „Nu se poate să veniți la noi fără să gustați ceva”, spune ea.
În timp mâncăm plăcintele, Iulian ne povestește despre eforturile și greutățile pe care le-a întâmpinat pe parcursul restaurării celor 2 căsuțe. „Casa bunicilor am renovat-o păstrând ce s-a putut din structura veche. Am căutat obiecte vechi și le-am redat valoarea. Vreau ca turiștii care vin aici să simtă simplitatea de odinioară.”
De la masă, Iulian ne conduce pe meleagurile din apropiere, prezentându-ne cele două căsuțe. Una este cu acoperiș de șindrilă, iar cealaltă este cu acoperiș de paie specifică munților Apuseni. Fiecare detaliu este bine gândit astfel încât stilul tradițional se combină armonios cu confortul modern: grinzi de lemn, mobilă veche găsită la oamenii din sat și unelte vechi transformate în decor autentic. „Am vrut ca turiștii care vin să simtă autenticitatea locului și să își odihnească sufletul aici”, ne spune el cu pasiune.
Victor, ciobanul simplu
Ne continuăm drumul și, pe măsură ce soarele apune, lumina aurie îmbracă totul într-o atmosferă desprinsă din povești. Ajungem într-un alt sat mic, Geogel, unde o turmă de oi este păzită de către un cioban. Victor, ne întâmpină prietenos, dar oboseala de peste zi se citește pe chipul său. Întrebat despre meseria sa, ne spune că „De 40 de ani fac același lucru. Vara-i ușor, iarna ne luptăm cu zăpada și frigul.”
Pe drumul de întoarcere spre casa, realizăm că am primit câteva lecții prețioase de la oamenii simpli și modești pe care i-am întâlnit astăzi, trebuie să prețuim adevăratele valori: familia, natura și autenticitatea.
Munții Apuseni nu sunt doar despre peisaje de vis, ci o comoară culturală și spirituală care merită să fie conservate. Prin gesturile mici ale celor care aleg să se întoarcă sau să viziteze, povestea acestor locuri va fi dusă mai departe, într-un ritm la fel de lin ca timpul care pare că a stat în loc.
