O altfel de educație pentru copii

Deși trăim în secolul 21, în grădinițele, școlile și liceele din România încă predomină abordarea tradițională a educației.

Dorindu-și să le ofere cea mai bună creștere copiilor ei, o tânără mămică din Baia Mare, Ioana Crișan, a început să studieze diverse metode de educare a copiilor și astfel a descoperit educația de tip Montessori.

Ce este educația de tip Montessori?

Metoda Montessori a luat naștere în Italia, răspândindu-se în țări din Europa precum Spania și România, iar apoi implementându-se în școli din toată lumea.

Educaţia Montessori urmăreşte un scop ambiţios: să ajute la dezvoltarea copilului într-o fiinţă umană adultă completă, confortabilă cu sine, cu societatea şi cu umanitatea în ansamblul ei. Educația de tip Montessori este într-o dinamică permanentă, generată de faptul că fiecare copil are nevoi specifice și, prin urmare, necesită un tratament diferit. Satisfacerea nevoilor fizice, mentale, spirituale și emoționale ale copiilor are ca rezultat faptul că aceștia se joacă și muncesc cu plăcere, învață și creează cu entuziasm. De asemenea, prin această metodă se stimulează dorința copiilor de a-i învăța și ajuta pe alții, tendința de a le păsa de cei din jur și de mediul în care trăiesc. Profesorul este mai mult un ghid care îi îndrumă pe copii , lăsându-le libertatea de a învăța singuri. Rolul său este de a stimula activitatea acestora.

Metoda Montessori oferă o altă organizare a mediului și a demersului didactic, încercând astfel să rezolve problemele actuale de care suferă și învățământul românesc: violența și dezordinea. Acestea apar atunci când mediul pune obstacole în calea dezvoltării psihice naturale a copilului sau când din mediu lipsesc stimulii necesari în fiecare perioadă a creșterii. De exemplu, în clasele Montessori nu este folosit mobilierul fix, care separă mișcarea și dezvoltarea psihică.

Ioana este o membră activă a comunității din care face parte și pune suflet în toate proiectele în care se implică. De asemenea, este o mamă foarte dedicată, fiind administratorul unui grup de Facebook unde prezintă activitățile pe care le face acasă împreună cu copiii ei și răspunde la întrebările altor părinți. Este o susținătoare puternică a alăptatului și a babywearing-ului. De anul trecut, pune în practică proiectul “Cărți pentru grădinițele de la sat”, prin care strange cărți pentru a le putea oferi grădinițelor defavorizate din sate. Își duce copiii în excursii, la teatru și încearcă să îi crească într-un mod care să le permită dezvoltarea personală.

Schimbare de planuri

Deși Ioana a terminat două specializări ale Universității Babeș-Bolyai, Științe Politice și Studii Europene și lucra ca Inspector la AJPIS Maramureș, și-a dat seama că ocupația aceasta nu era pentru ea. Dragostea pentru copii și pentru tot ceea ce ține de educație a determinat-o să renunțe la job-ul ei și să înceapă o facultate de Psihologie și Științe ale Educației.

Nu mi-a fost deloc ușor. Cu doi copii mici de care trebuia să am grijă în permanență și cu un soț care era mai mult plecat din țară, nu aveam destul timp să învăț toate materialele pentru facultate. Învățam când cei mici erau la grădiniță sau dormeau. Am avut mare noroc cu mama, căreia îi mulțumesc în fiecare zi, pentru că avea grijă de copii de câte ori trebuia să învăț pentru un examen.” spune Ioana.

Făcând față greutăților care i-au apărut în cale, Ioana a reușit să termine Facultatea de Psihologie și Științele Educației, ca mai apoi să urmeze cursuri pentru a se putea specializa în educația de tip Montessori.

Un vis realizat

Cu doi copii mici și un al treilea pe drum, Ioana a reușit în anul 2017 să-și îndeplinească visul în care a investit tot ce avea mai bun. Împreună cu colega ei, Ligia, a reușit să deschidă o grădiniță bazată pe principiile educației Montessori, prima de acest gen din Maramureș. Grădinița se numea “Dumbrava Minunată” și se afla în Dumbrăvița, un sat din apropierea orașului Baia Mare.

Aici, copiii erau încurajați să-și exploateze creativitatea, să deseneze, să cânte sau să se joace fără constrângeri. Ioana le citea, îi ajuta să picteze cu degetele, le cânta și se implica în jocurile lor, pregătindu-le diferite activități. Deoarece aveau un spațiu destul de mare, copiii se jucau afară, se dădeau în leagăn sau aveau grijă de “mascotele” grădiniței: un cățel, câțiva iepuri și niște găini. Grădinița părea desprinsă din paginile cărților de povești.

Deși lucrurile mergeau bine în aparență, Ioana a fost nevoită să se retragă din proiectul “Dumbrava Minunată”. Îmbolnăvindu-se, Ioana a rămas mai mult de două săptămâni acasă. Când s-a întors la grădiniță, a descoperit că Ligia, colega ei, a luat anumite decizii fără a se consulta cu Ioana, decizii care afectau grădinița. Acest lucru a determinat-o pe Ioana să se retragă.

Nu am putut accepta lucrurile pe care le-a făcut colega mea. Deși acest proiect a fost unul extrem de drag mie, am ales să mă retrag, desi știam că o să am de pierdut.

Un nou început

Ioana nu a renunțat la visul ei, așa că, motivată de cei trei copii, pe care îi numește cu mândrie “DARurile” ei, a pus bazele atelierelor Montessori, care au loc la Școala Internațională din Baia Mare.

Darius, Daria și Darian mi-au dat puterea să trec peste toate obstacolele și să nu îmi pierd speranța.

Ioana se implică extrem de mult în atelierele pe care le organizează și încearcă să răspundă nevoilor fiecărui copil care participă. Părinții o admiră foarte mult, îi cer sfaturi și sunt liniștiți că își lasă copiii pe mâini bune.

Atelierele au loc în fiecare sâmbătă și suntgândite în funcție de vârsta și nevoile participanților. Acestea au diversetematici, de la cluburi de lectură, la atelierele “micilor inventatori”,ateliere despre emoții sau ateliere de gătit. Aici, copiii decoperă lucruri noiîntr-un mediu primitor, își fac prieteni și învață prin joc.