”Secretul în a lua o decizie este să fii complet împăcat cu ea. Chiar dacă este una proastă.”
Diana Ștefănescu este absolventă la Publicitate – FSPAC, în vârstă de 22 de ani, aceasta venind din Brașov la Cluj pentru a-și creea o carieră de succes în Graphic Design, Copywriting, Branding & Marketing.
Condusă de dorința de a pleca de acasă și de a avea mai multă libertate, dar și din nevoia de oportunități noi, Diana a luat decizia de a veni la Cluj, la facultate.
”Teoretic nu am vrut să merg la facultate deloc, mă descurcam bine la școală și nu existau probleme, însă nu mă tenta să fiu prinsă iar 5 ani într-un sistem.”
În clasa a XII-a ajunsese să aibă mai mult de 200 de absențe, dar pe baza unei înțelegeri cu dirigintele, pentru a-și face mai mult timp să scrie.
”Imi place să scriu proză, poezie și orice îmi mai taie capul, dar pentru asta ai nevoie de timp. Cu dorința asta, de a avea timp îndeajuns pentru scris, am zis că vreau să-mi aleg o facultate ușoară. Așadar, am ales FSPAC – Publicitate. Am ajuns să scriu într-adevăr… dar la proiecte și teme.”
Proiectele de ”freelancing” pentru Diana începuseră încă din liceu, pe când dirigintele îi oferea diverse proiecte, precum crearea unui site de prezentare a unui eveniment, creații literare sau olimpiade.
”Uite, apucă-te de proiectul ăsta. 3 săptămâni acasă, singurică, e bine?”
Dirigintele Dianei
Multe din proiecte erau video-uri, iar ei atunci i s-a ”aprins” pasiunea pentru filmare și animații.
”Când am intrat în a IX-a, maică-mea și taică-miu mi-au luat o cameră. Nu știam cu ce se mănâncă, dar am învățat cu ajutorul minunatului Internet. Îmi plăcea tare mult să filmez, să editez.”
De aici, a ales publicitatea.
Cu promisiunea de a vorbi în fiecare zi cu mama ei și de a se vedea cel puțin o data pe săptămână pe Skype, Diana a plecat la facultate.
A trăit adevăratele povești de studenție de pe vremuri, fără niciun ajutor financiar din partea părinților la început, se descurca cu 500 lei/ lună.
Viața de cămin
”Ai mei se despărțiseră de ceva timp, iar din partea mamei au venit doar banii de drum. Norocul meu a fost că am primit bursă, dar pe atunci nu erau așa darnici, erau doar 500 de lei. 170 lei era căminul, iar de restul, dă-i cu pateu și pâine.”
În primul an de cămin, a picat cu două personaje ”geniale”, ce i-au distrus primul an de facultate, spune Diana.
”Una dintre ele era la master și îi plăcea să se culce foarte devreme, la 20:00 – 21:00 se stingeau toate luminile. Nu conta că mai aveam de învățat, de scris, de repetat, etc.
Nu stătea foarte mult în cameră, dar și când venea, își spăla absolut toate hainele, așa că le întindea peste tot pe scaune, pe calorifer, pe dulapuri și desigur, patul meu.”
Nici cealaltă colegă nu a fost mai ușor de suportat.
”Cealaltă colegă era și ea anul I, la Jurnalism și venea din mediul rural. Nu este asta o problemă, normal, dar ea aducea gândaci când venea cu mâncarea.
În primele zile, a spus că este îndeajuns de puternică să bea apă de la robinet, că ei nu îi trebuie apă îmbuteliată, dar știi că apa în cămine pe vara nu e folosită, deci era neagră. Deci, primul contact pe care l-am avut cu ea a fost când a vomitat de 3 ori în mijlocul camerei.”
Lumea publicității
Primul contact al Dianei cu domeniul publicității a fost un intership la UBB, la biroul de imagine cu Corina Rotar. Aceasta îi era și profesoară și la un moment dat, le-a dat ca temă să facă orice fel de prezentare creativă cu titlul ”Cel mai mare român”. Desigur, Diana a ales să facă o animație.
”Chiar am depus foarte multe ore pentru tema aia și a fost cu final fericit. La sfârșit, a venit profa la mine și m-a întrebat dacă nu cumva vreau un intership la UBB. ”
Diana s-a înțeles cu doamna profesoară ca în schimbul unor îndrumări în PR și Graphic Design, trebuia să ajute ”Caravana UBB” cu video-uri de prezentare a evenimentelor.
Acolo a reușit să învețe interfața de la Illustrator, știa deja Photoshop din adoleșcență, așa formându-se bazele primului CV.
Cu un CV foarte creativ, care nu se încadra în nicio normă dar de care Diana era foarte mândră pe atunci (acum îl descrie ca fiind ”un CV 2D oribil”), a aplicat la 43 de firme de publicitate și agenții de Graphic Design. Din toate acestea i-au răspus 3, una dintre ele fiind cea norocoasă.
”Am stat 3 luni și a fost teribil”
A primit biroul ei,laptop-ul ei, dar nivelul așteptărilor era mult prea mare. A invățat foarte multe, printre care ce este și bleed-ul. (grație, print shop-ului din fața agenției de publicitate)
”Am trimis fișierul la print, m-am dus la băieți peste drum și stăteam acolo lângă ei să văd dacă e bine. Mi-au spus că nu am pus bleed-ul, am dat din cap de parcă am înțeles ce înseamnă și m-am dus să caut pe Google. Dar nici cum se scria corect nu știam, așa că am mai schimbat eu ceva de formă acolo și am revenit la ei, doar ca după, să-și dea seama că nu aveam nici cea mai vagă idee ce înseamnă un bleed.”
Din cauza lipsei de experiență, șefa Dianei începuse să o trateze nerespectuos.
”Job-ul se îndepărtase de la ”Haide să învățăm ceva, la haide și fă și tu ceva.”
Deci nici nu a fost surprinsă când mi-am dat demisia.”
Un lucru ce l-a păstrat și chiar le mai are acasă, sunt broșurile creative pe care le primea.
„Când mai am nevoie de inspirație, mai arunc un ochi.”
Au urmat câteva proiecte de freelancing pentru Diana și o sincronizare foarte bună în urma unui eveniment. În cadrul unui proiect organizat de o colegă, ca o prietenă bună, Diana s-a oferit să fie fotograf.
”Iar acolo m-a racolat tipul ăsta dubios și m-a întrebat dacă vreau să lucrez pentru TIFF ca și fotograf.”
Așa a câștigat Diana 1000 de lei în patru zile. Aceasta trebuia să facă mai multe poze consecutive participanților la eveniment, urmând să creeze o animație și să le urce pe pagina lor.
În urma evenimentului, prestația Dianei a fost foarte apreciată și a fost ”racolată” și pentru NeverSea anul următor. Însă de atunci, experiența ei ca și fotograf s-a terminat, neavând aparatura necesară.
Numeroase concursuri câștigate
Pentru că nu s-a lăsat niciodată pradă rutinei, ulterior a început să participe la concursuri de publicitate. Primul concurs pe care l-a câștigat a fost unul de la bine-știuta cafenea, ”Meron”.
Cireașa de pe tort a fost o bursă de la Yardi. În urma rezultatelor excepționale și a activităților extracurriculare, Diana a fost aleasă din 80 de participanți și a primit o bursă de 1000 euro timp de șase luni.
A urmat participarea la ”CompetițIAA”, organizată de IAA Young (advertising) Profesionals, unde se adună companii precum Samsung, Sykes, Banca Transilvania, etc. Această competiție este adresată studenților, formându-se echipe de maxim cinci și le este delegată câte o firmă pentru care trebuie să compună un plan de marketing. Dianei i-a fost delegată firma Sykes. Provocarea ce a avut-o echipa Dianei, a fost să creeze o metodă prin care firma ar fi putut să își mărească numărul de recrutare.
Neștiind absolutnimic despre firmă și neavând foarte multă experiență, Diana s-a descurca tconsiderabil de bine. Din echipa formată din cinci persoane, au ajuns să fie trei, iar una dintre colege a avut probleme cu nivelul de engleză, așadar munca a fost depusă la final în doi. Singura problemă era că exista un singur premiu, de 500 de euro, iar munca în doi și jumătate nu se compară cu cea în cinci.
În ziua prezentări, echipa Dianei nu dormise deloc dar proiectul fusese pus la punct cu totul. O ultimă parte i-a oprit din a câștiga: prezentarea orală. După un ”all nighter”, mintea nu îți mai e atât de aprigă, iar din nefericire echipa a luat locul II.
Impresionați de prestația echipei, organizatorii IAA au decis ca acela să fie primul an în care să existe două premii. Astfel, Diana și colegii ei au fost primii câștigători ai locului II, în valoare de 400 de euro.
Aventura ei nu s-a oprit aici
Sykes, multumiți de munca lor, au luat decizia de a recruta o persoană pe poziția de ”Graphic Designer and Communications Specialist”. A urmat un proces surprinzător de lung de două- trei luni, cu interviuri, cu testări de trei ore din Photoshop și Illustrator (pentru ce se pregătise Diana în tot acest timp) și normal, a fost aleasă. Singura problemă a fost că motivația Dianei de a face parte din echipă, nu mai exista deloc. Întrebată la interviu, de o renumerație ce ar putea o motiveze să se alăture echipei, Diana a răspus:
”I-am spus un număr exorbitant pe atunci. În momentul ăla voiam doar să spună ”NU” și să-mi pot continua viața liniștită. Din câte îmi amintesc, i-am răspuns cu un număr cu destul de multe 0-uri și ghici ce?!”
”Au spus: DA!”
Brosuri Sykes, făcute de ea
A urmat o experiență uluitoare de muncă, care încă continuă, cu un supervisor minunat (”mama bear” pentru Diana), cu oportunități de workshop-uri, conferințe, cursuri și tot ce a putut să-și dorească.
Ieșirea din sistem
Pentru Diana, cel mai mare obstacol a fost licența. Lucrând 8 ore la locul de muncă și învățând tot ce se putea învăța în domeniu, licența era ultimul ei gând.
”Mai erau câteva zile până la predarea licenței și m-a sunat Corina, profesoara îndrumătoare, fără niciun motiv. Mi-a spus că știe că mă gândesc să nu-mi mai dau licența, dar nici să nu-mi treacă prin cap, trebuie să mai trag puțin. În mintea mea, tot la ce mă gândeam era cum a știu? Ce puteri supranaturale avea?”
După multă muncă și multe tentative de ocolire, Diana a reușit să-și termine o licență de 120 de pagini.
În prezent
Planul de viitor al Dianei este să plece în State. Nu consideră că planurile ei se pot materializa aici, în țară. Vrea să-și deschidă propria ei afacere, un shop online de lucrări creative și să finalizeze cu deschiderea unui pub.
”Visul este să lucrez până ce nu mai e nevoie să lucrez și să pot să-mi văd de altele.”
Acum, după 4 ani de la venirea în Cluj, Diana a spus că singurele momente de nostalgie de acasă este când trebuie să-și gătească.
”Cel mai greu mi se pare faptul că trebuie să le faci pe toate. Am sunat-o la un moment dat pe mama și am întrebat-o cum a reușit să le facă chiar pe toate? Să meargă la muncă 8 ore, să vină acasă și să facă curat, mâncare și nu în ultimul rând, să mai facă și teme cu mine. E ca o palmă peste față, nivelul de responsabilitate cu care te confrunți.”
Sfatul Dianei pentru alți studenți în papucii ei, este să ”tragă cât pot ei de tare”:
”Go for the extra mille! Dacă e ceva cu care am rămas din toată situația mea este că de fiecare dată când am lucrat și am tras pentru ceva, s-a meritat total.”
Pentru ea elementul cheie a fost un suport extraordinar, mama ei și prietena ei întotdeauna au fost acolo pentru un mic impuls de motivație.
”Am prietenă de patru ani și ea întotdeauna a fost vocea rațiunii. Îi spuneam că eu nu-mi mai fac nicio licență și a spus că nici nu vrea să audă. A spus că pentru ce m-am chinuit 3 ani, nu mai pot să trag o lună?”
Acum Diana stă în chirie cu prietena ei, iar la mica lor familie s-a adăugat și o pisică pe nume Nix. În planurile de viitor apropiat, vrea să-și ia mai multe concedii și să participe la cât mai multe experiențe noi.
