Imaginea tipică sub care sunt portretizați în general rockerii este una de pletos, mereu îmbrăcat în negru care tot ce face e să zdrăngnănească din chitară sau să urle la microfon. Însă un rocker adevărat este mai mult de atât. Majoritatea oamenilor uită că de fapt rockerii sunt oameni simpli. Sunt oameni care au slujbe obișnuite, cu program de 8 ore. Poate e greu de imaginat, dar un rocker care noaptea dă din plete pe scenă se poate trezi a doua zi de dimineață pentru slujba lui de avocat, de la call-center, de la agenția de protecție a mediului etc.
Comunitatea de rockeri din Baia Mare este pur și simplu o adunătură de oameni obișnuiți, dar speciali în același timp, strânși laolaltă de o pasiune comună : muzica rock. Fie că s-au născut cu ea, fie că o aveau în sânge, că s-a format recent, sau că au uitat de ea și și-au reamintit, pasiunea lor pentru rock îi face atât de uniți și fermecători. Aici sunt expuse câteva povești din culisele vieților rockerilor din Baia Mare.
Noaptea vocalist ( și chitarist), ziua la call-center
Alfred Boca, cunoscut printre apropiați drept Fredy, este un tânăr pasionat de rock și country. Pasiunea sa pentru muzică s-a născut de când era mic, crescând odată cu el. “Muzica country mi-a plăcut de mic copil. Mi-am dorit să cânt acest stil de muzică pentru că tot timpul am avut modele de urmat și am crescut cu această muzică“.
Fredy este vocalistul trupei The Speakers, pe care a fondat-o împreună cu alți 2 prieteni de-ai lui acum 12 ani. Acesta cântă și la chitară rece. Deși a mai cochetat cu alte instrumente în trecut, și-a dat seama destul de repede că de fapt chitara e făcută pentru el, iar el pentru chitară. “Am început inițial cu pianul, am încercat și secțiunea de percuție și după aceea am trecut la chitară pentru că am văzut mulți mari artiști consacrați cum interpretau și cântau și m-a atras, în special în domeniul rockului. M-au impresionat și m-au făcut să îmi doresc să învăț, să interpretez și să ajung și eu la un moment dat să cânt .”
Trupa The Speakers a luat naștere tot din dragostea lui Fredy pentru muzica country și din dorința sa de a-și împărtăși pasiunea cu alți oameni. “Country ul mereu mi-a tras cu ochiul de acolo din colț, ca și drăcușorul micuț care stă și șoptește și am decis să fac ce îmi place mie.” Formația The Speakers s-a format acum 11 ani. Având nevoie de încă o chitară și de percuție, Fredy și-a convins destul de repede doi prieteni, rockeri înnăscuți, să participe la ceea ce urma să fie proiectul vieții lor. La câteva zile după fondarea noii trupe, Fredy și prietenii săi au primit ocazia de a cânta pentru prima dată pe o scenă, însă au fost nevoiți să pregătească tot repertoriul pentru concert în mai puțin de o săptămână. “Am prins o cântare care urma să fie vineri și noi de abia luni ne-am apucat să învățăm melodiile. Și o săptămână întreagă am mers la sala de repetiții în fiecare zi vreo 5-6 ore, umblam cu slănina după noi, cu ceapă, și efectiv stăteam și repetam. Și vineri am avut cântarea care a fost un succes. Oamenii ne întrebau „wow de când aveți trupa?” zic „de luni” . Concertul a fost un adevărat succes, care a condus la tot mai multe evenimente precum întâlniri moto, zile de naștere, botezuri și nunți. În prima formulă trupa The Speakers a fost formată din 3 membrii, dar pe parcurs s-a alăturat și al 4-lea membru, trupa fiind acum completă.
Rocker-ul este, în fond, un om obișnuit, și deci, și Fredy la rândul său, după o noapte în care singurele vorbe spuse la microfon au fost versuri din “Have you ever seen the rain” sau din “La fel ca tata”, trebuie să se întoarcă la biroul său. Acesta lucrează de acasă, la o firmă de call-center. Motivul principal pentru care Fredy a ales să lucreze în acest domeniu, bineînțeles pe lângă întreținerea sa și a familiei “care este prioritară“, este pentru a-și putea securiza pasiunea primordială, și anume muzica. “În viața de zi cu zi lucrez remote la o companie și am ajuns să profesez în domeniu din simplul motiv că toată lumea trebuie să își facă un rost în viață și să avem o sursă de venit din care să putem să ne permitem să facem hobby ul acesta de a cânta, care e un lucru puțin costisitor, dar e o pasiune pe care nu poți să o lași.“
Noaptea basist, ziua inginer
“Când eram mic visam să repar televizoare și să cânt la tobe. Nu repar nici televizoare, nu cânt nici la tobe, dar cânt la chitară bas.” Fiind caracterizat de calități precum perseverența și seriozitatea, Ovidiu Vaida ( care se întâmplă să fie și tatăl meu) își duce mereu idealurile la îndeplinire, nu lasă niciodată un plan neterminat.
Viața însă e mult mai complexă decât credem, purtându-ne prin experiențe și locuri neașteptate; de cele mai multe ori planul cu care plecăm de acasă se schimbă când ajungem în târg. La fel și în cazul lui Ovi. Chiar dacă nu repară televizoare cum și-a dorit în copilărie, este foarte fericit cu cariera în care profesează. Ovidiu este inginer la Agenția de Protecție a Mediului Maramureș. “Măsor calitatea aerului din Baia Mare, operez stațiile de monitorizare a calității aerului. Am ajuns întâmplător la agenția de mediu pentru că se intră doar cu pile si relații. Cel care a câștigat concursul nu și-a prezentat cazierul și am fost eu al doilea ca punctaj așa că m-au luat pe mine. Îmi place ceea ce fac, tot ce ține de partea electrică, electronică a fost visul meu.“
În spatele firii blânde și a zâmbetului cald pe care Ovi îl afișează în viața de zi cu zi stă un rocker înnăscut. Încă din liceu, dragostea pentru muzica rock a fost mereu acolo urmărindu-l din umbră. Fără să își dea seama, din clasa a 9-a, din momentul în care a învățat pentru prima dată să cânte la chitară ( la fel ca în cazul locului de muncă, visul cu tobele s-a schimbat puțin pe parcurs ) a pornit pe un drum ținând de mână rock-ul, pe care acum nu îl mai poate lăsa ( și nici nu vrea).
Cânt la chitară bas din clasa a 9a. Am avut un coleg care cânta la chitară și m-a învățat și pe mine să cânt. Am început cu cântări în jurul focului, cu cortul”. Bineînțeles ca orice tânăr am vrut să îmi fac o trupa, dar n-am avut scule, n-am avut bani, n-am avut unde și ce sa cântam, dar am încropit o trupa, ne-am adunat 3, fiecare la câte un instrument în liceu. Vara ne strângeam cu cortul și aveam cântări acolo, însă timpul a trecut, ne-am despărțit, fiecare am mers la facultate, nu ne-am mai întâlnit. În facultate mai cântam la chitară, dar doar așa pentru gașcă, fără dorință de scenă.
După terminarea facultății, Ovidiu a avut idealuri precum găsirea unui loc de muncă și întemeierea unei familii, lăsând dragostea pentru muzică la o parte. Însă muzica nu l-a lăsat. Undeva prin 2017, mergând de câteva ori pe săptămână la izvor s-a întâlnit de mai multe ori cu fratele celui care l-a învățat să cânte la chitară în liceu, chitarist și el. Acesta i-a propus să formeze o trupă. Destul de sceptic la început, Ovi a acceptat în final și așa s-a format trupa Norock Bun. În fiecare săptămână membrii trupei se întâlneau să cânte în studioul întocmit în atelierul mecanic al minei Săsar din Baia Mare. “Aveam o chitară electrică acasă, o boxă, la care mai cântam singur în studioul meu ( bucătăria din apartament) și până la urmă m-am dus la el. 2 chitări, 2 boxe, o bere… și ne-am întâlnit iar și iar.” Trupa Norock Bun s-a destrămat după scurt timp, însa Ovi împreună cu alți 4 “muzicieni ( vorba vine)” a format o nouă trupă, numită Trupa de Marți. “La început nu am luat-o în serios, ne strângeam să cântăm așa numai să ne încărcăm bateriile dupa o săptămână de câcat. Ne întâlneam marțea ca sâmbătă nu puteam eu, vinerea- zi scurtă, duminica zi de familie, și am zis să stabilim o zi din săptămână și am ales marți că de ce nu. Am zis hai să ne dăm și un nume „Trupa de Marți”, dacă tot ne vedem marțea” După 4 ani de repetiții Trupa de Marți a avut șansa să urce pentru prima dată pe scenă, participând la diferite evenimente locale. Din nefericire și Trupa de Marți s-a destrămat după o vreme, însă acest lucru nu l-a descurajat pe Ovi. Chiar din contră, în timpul pandemiei Ovi își folosea permisiunea de a merge liber prin oraș pentru a merge la cursuri de bas. Astfel prin munca grea depusă a fost remarcat de membrii trupei The Speakers, care erau în căutarea unui basist. “Având privilegiul să ies în oraș pentru că aveam muncă de teren, în loc să merg acolo mergeam de fapt la ore de chitară bas și la sfârșitul anului mi s-a propus să încerc un nou proiect cu o altă trupă, toți profesioniști. M-am dus să văd despre ce e vorba. Eram cel mai slab dintre toți, a fost greu, am avut mai multe cântări, am cântat la nunți, evenimente moto. E o senzație interesantă să te vezi pe scenă, pe cealaltă parte a publicului și să cânți pentru alții, a fost o senzație ciudată, nu m-am simțit ca un artist ci ca un lăutar.” Modest și muncitor, Ovi a continuat să cânte alături de trupa The Speakers devenind un basist iubit și apreciat de membrii comunității băimărene de rock .
Noaptea vocalistă, ziua face suport tehnic pentru electronice
Îmbrăcată mereu în negru, cu bocanci și geacă de piele, Agatha Tamsula este o adeptă a rock-ului, în special a heavy metal-ului. Deși poate părea dură la prima vedere, Agatha este o femeie plină de viață, energică, mereu pregătită să se distreze pe o piesă rock. Inspirată de trupa consacrată Metallica, Agatha a dezvoltat o pasiune pentru acest stil muzical, încă de la primele acorduri din albumul “The Black Album”. Agatha este vocalistă și a cântat în diverse trupe rock băimărene, inclusiv trupa Six Generation.
Dorința Agathei de a cânta s-a născut pur și simplu datorită faptului că aceasta și-a descoperit propriul talent. “Am ales sa fac asta pentru că mă ajută, o am, deci de ce nu? Am învățat în mod natural, nu am luat niciodată lecții de canto.”
Fiind o fire pasionată și puternică Agatha își propune să lanseze un nou proiect în cadrul comunității rock din Baia Mare, prin înființarea unei trupe de heavy metal. “Tot încerc să pun pe picioare un proiect de cover-uri metal care are ca și target întruniri de motocicliști și crâșme de metaliști. Se numește <<Gold Rush>> tribut pentru <<The Most Precious Metal>> și a fost o idee pe care o aveam demult și în sfârșit am reușit să o pun în practică.”
În spatele rockăriței care iubește metalul și mersul cu motocicleta, stă de fapt o femeie harnică, muncitoare care face o mulțime de alte activități în viața de zi cu zi. Aceasta lucrează la o firmă de electronice unde face suport tehnic și totodată administrează o fermă de 10 hectare de aluni. “În primul domeniu profesez pentru că am nevoie de un venit și îmi e mult mai comod să lucrez de acasă, iar în al doilea pentru că ideea asta s-a născut ca o pasiune a fostului meu soț și am vrut să fac asta pentru el. Acum suntem în anul 1 de plantare.“
Noaptea chitarist, ziua muzicant
“Muzica aparține de mine, nu pot fără ea, aparține inclusiv de gândirea mea“. Zoltan Szabo s-a născut cu muzica în vene, fiind pasionat de chitară de mic copil. Este chitarist de la 9 ani. A învățat să cânte la acest instrument prin intermediul fraților săi mai mari, și ei la rândul lor pasionați de muzică. “Am început cu drag la chitară, undeva în clasa a 2 a. Eu am vrut să devin pianist, dar din cauza biologiilor mele de degete strâmbe nu am continuat cu pianul, am continuat cu chitara pentru că acolo m-am simțit mai bine. Am început din inerția fraților mei mai mari, cu care eram apropiați, instrumentele ne erau la îndemână și întâmplător m-am jucat pe chitară.“
Zoli trăiește din muzică și pentru muzică. “În viața de zi cu zi mă ocup numai cu analiza muzicii. Asta fac toată noaptea; și când dorm și când visez, tot timpul numai muzica, matematica respectiva pe care o reprezintă muzica, cu asta mă ocup tot timpul. Desfac muzica prin constituția ei. Caut cuvinte care pot explica ce înseamnă muzica, deși nu se poate”. Pentru Zoli muzica nu este doar o pasiune. Pentru acesta “muzica este sfântă“. Acesta consideră că muzica deja face parte din constituția lui, se sacrifică pentru muzică și trăiește doar din și pentru ea. “Desfac muzica în posibilitățile ei : cum ar fi fost dacă.. , ce s-ar întâmpla cu notele muzicale? Ce s-ar întâmpla cu sunetele? Nu este vorba de un cântec, de niște versuri, e vorba de muzica cea universală care reprezintă toate sunetele, exemplu cele din natură, gălăgia, tot ce este. Muzica e un sentiment pe care dacă l-ai pune într-un tablou ar fi deosebit prin stare, prin psiho-analiză, este mult mai profund decât ce știm noi despre un cântec.“
În viața sa de muzicant, Zoli se și sacrifică pentru muzică, dar își și încarcă energia prin ea. ” Mă gândesc să fac muzică de film, să fac muzică pentru dobitoci care plătesc, mă sacrific pentru a putea plăti măcar apa de la toaletă. Cel mai drag moment este acela când mă întâlnesc cu oameni dragi. Funcționează, îmi e comod și nu trebuie să fac sacrificii îmi e cel mai aproape.“
Noaptea toboșar, ziua pictor
“Eu când mă pun la tobe deja sunt alt om. Acolo sunt deja happy.” Sabin Moroșan este un artist de când s-a născut. De mic copil a avut o înclinație artistică, fiind îndrăgostit de două laturi principale ale artei : muzica și pictura. Deși toată lumea îl știe pe Sabin ca fiind un om energic și vorbăreț, acesta a trecut prin multe greutăți de-a lungul vieții, greutăți care l-au format în persoana din ziua de azi. Însă, a trecut peste aceste obstacole cu ajutorul muzicii și al desenului. “Stăteam la o casă de copii. Eram 60 de copii. Aveam 10 ani și pasiune pentru muzică, desen, pentru de toate. Atunci a venit acel profesor; avea 21 de ani. Am vrut să îl batem; am crezut că era un nou venit în casa de copii și trebuia să îl batem, asta era regula. De fapt era noul prof de muzică. Eu direct am fost pe lângă el și i-am zis ca vreau la tobe, nici nu m-a interesat ce știe el, eu voiam doar la tobe.” Venirea profesorului de muzică în casa de copii a reprezentat momentul de cotitură pentru Sabin. De la copilașul care bătea în toate oalele și gălețile găsite a devenit toboșarul casei de copii, iar azi este chiar unul dintre cei mai buni toboșari din Baia Mare.
Dragostea pentru desen a venit mână în mână cu dragostea pentru muzică. Cele două forme de artă s-au împletit în jurul lui Sabin, crescând odată cu el. “Sunt pictor restaurator. Alternativ tot timpul desenam, de când mă știu desenez. Îmi verifica profa de franceză notițele din caiet, caietul meu era plin de desene, și-a văzut inclusiv portretul. „Păi asta sunt eu”. Am zis „Știu”. Până în ziua de azi am restaurat un castel întreg dar tot nu vorbesc franceză.” Deși își dorea să studieze mai departe arta, nu i s-a oferit această șansă, așa că a trebuit să își îndeplinească visurile prin varianta mai grea. La 18 ani, proaspăt ieșit din sistem, a intrat la post-liceala de industrie alimentară. Cu toate acestea, nu a renunțat la niciuna din pasiunile sale, și câștigând bani din picturi vândute pe bani de nimic și pe cântări la nunți s-a înscris la Școala Populară de Arte, unde și-a cunoscut fosta soție. Văzând înclinațiile artistice ale lui Sabin, fosta sa partenera l-a înscris, fără știrea lui, la Facultatea de Arte din Baia Mare. “M-a înscris la facultate în Baia Mare. În august dădeam examen, în octombrie începeau cursurile și în decembrie se năștea fetița mea, Sabina. După 4 ani am fost la Timișoara să îmi dau licența și am rămas cu dosarul acolo, pentru că avea secție de restaurare. Așa m-am trezit că am rămas la Timișoara unde am făcut și master și doctorat, m-am trezit că-s pictor cu toate patalamalele, dar între timp am lăsat muzica. Eram sătul de muzică. De nunți, baluri, botezuri, și la divorțuri am cântat. Am început cu pictura mai serios și pe când mi-am dat seama trecuse deja un an.”
După 12 ani în care s-a axat doar pe pictură, Sabin a fost reintegrat în lumea muzicii prin intermediul colegilor săi din trupa The Speakers. “Simțeam că aveam mâinile pansate, 12 ani de pauză au fost mult pentru mine, nici nu credeam că mă mai întorc în muzică, dar colegii de trupă m-au reintegrat. Ceilalți membrii ai trupei, Zoli si Fredy aveau probleme cu toboșarul lor de pe vremea respectivă și mă tot chemau în locul lui.” Odată intrat în formația The Speakers, Sabin se simțea sufocat deoarece avea și multe picturi și restaurări de făcut, în timp ce trebuia să se axeze și pe trupă. Acest lucru până când a reușit să întocmească un program strict de care se ține și în ziua de azi și prin intermediul căruia poate să își ducă la îndeplinire ambele porniri artistice. “Peste zi nu vorbesc ca muzician cu nimeni, dar și după ora 5, când am pus pensulele jos dupa aia fac ce vreau : că am de cântat, că stau la o bere, că stau cu prietenii e altă treabă. La repetiții îmi trebuie alt randament, alta conștiință, acolo sunt o altă formă de artist.“
Pe lângă The Speakers, Sabin mai are și alte proiecte muzicale pe care le îndrăgește foarte mult. “Cânt în 3 formule. Formula de suflet e funk-ul, toata lumea știe cât de mult mi-am dorit să cânt funk. Iar pe locul 2 este country-ul, trupa The Speakers cu care cânt de 12 ani, iar de 3 ani într-o nouă formulă și cu basistul. În pandemie ne-am închis în sala de repetiții unde făceam studiu, așa l-am întâlnit și pe Ovi, și între timp s-a format și trupa Figure of Funk, carea are deja vreo 2 ani. Și bineînțeles, cânt și rock, că asta e baza, de acolo ne tragem toți.”
Noaptea chitarist, ziua avocat
Un om cu o fire matură și foarte serioasă, Norbert Angelescu lucrează ca avocat de mai bine de 18 ani, fiind pasionat încă din liceu de zona științelor sociale. “De 18 ani fac avocatură. Într-a 11 a m-am mutat la profil uman, am lăsat în spate profilele reale, precum medicina, matematica și arhitectura și m-am dus spre domenii filologice, filozofice printre care și dreptul, care a început să îmi placă. Într-a 12 a m-am hotărât, am luat meditații la logică. Am picat în primul an, dar în al doilea am reușit. “
În momentul în care s-a conturat pasiunea lui Norbi pentru avocatură a luat naștere și dragostea sa pentru muzică. “Am început cam în clasa a 12 a, anul 1 de facultate. Aveam un prieten care venea de la București, acolo l-a prins pe el pasiunea asta și mi-a transmis-o și mie.” Cele două pasiuni se împlătesc într-un mod neașteptat, dar foarte armonios, munca de zi cu zi fiind una care împreună cu satisfacțiile aduce și stres , în timp ce muzica rock este antidotul perfect pentru relaxare în viziunea lui Norbi. “Îmi place și munca de zi cu zi pe care o fac, mi se pare provocatoare și îmi satisface nevoia de a mă simți om, chiar dacă stresul e de îmi vine să mă duc pe păduri. Pasiunea pentru muzică îmi dă o relaxare aparte, înca de copil am avut o aplicare spre latura artistică, am cochetat foarte mult cu latura muzicală.”
Norbi cântă la chitară și la voce. A învățat să cânte pe cont propriu, fiind impresionat de prietenii săi din liceu, împreună cu care cânta la chitară la focuri de tabără și excursii la munte. “Am avut o conjuctură de prieteni în timpul liceului care începeau să se joace la chitară, să cânte muzică folk. Era ceva atrăgător pentru că stăteam așa la câte un grătar la câte o zdrăngăneală și cream o atmosferă faină de fiecare dată când ieșeam. Și practic de aici am început noi să ne luăm partiturile cu cântecele de foc sau de tabără sau de munte; cele mai simple, am învățat câte 2-3-4 note la o piesa și de aici a început tot.“
Acum în jur de 20 de ani , Norbi și-a înființat prima “trupă” alături de un prieten apropiat. “Am început să cântăm împreună și am îndrăznit să mergem în Satu mare, Oradea ca și trubaduri: 2 chitări și eu la voce, țineam partiturile în față. Asta a fost să zicem așa o trupa fără nume. A fost făcută din pasiune.” De la duo-ul de trubaduri din tinerețe, Norbi și prietenul său au format o nouă trupă, “Hold On Band”. “De un an aproximativ formăm Hold On Band, alături de băieții cu care m-am cunoscut anul acesta și încercăm să cântăm coveruri, piese originale și ce ne iese. Și uite că începem să ne relaxăm, să ne tensionăm cu scop, să ne detensionăm ca să învățăm.”
