Mica Românie din Londra

Anglia este tărâmul pe care mulţi români l-au ales pentru a-şi face un viitor, iar Londra este oraşul unde fiecare – simplu muncitor sau economist cu studii superioare şi experienţă – şi-a găsit locul lui. Mulți dintre ei ocupă locuri de muncă vitale pentru supermarket-urile din Anglia, pentru comunitatea în vârstă din centrele de îngrijire, pentru companiile IT dar nu în ultimul rând, mențin curățenia în hoteluri și în casele oamenilor. Locuri de muncă uzuale pentru noi, dar vitale pentru familile lor și visurile lor.

“Ce s-ar face Anglia fara noi?”

Daniel a venit în Londra acum 5 ani, fiind sătul de condițiile din țară și de modul în care era tratat.

“În acea perioadă , era bătaie mare pe locurile de muncă. Țin minte că am fost la un interviu la care angajatorul mi-a spus:

“Băiete, eu îți ofer mult de muncă pe minimum de economie (700 RON, atunci). Dacă vrei, ești angajat, dacă nu, arunc cheile de la mașină în sus și până vor atinge podeaua, voi avea 10 oameni care vor job-ul și pe un salariu mai mic.”

Ajuns în Londra, în metropola unde orice e posibil, Daniel s-a izbit de o problemă cu care toți românii se confruntă odata ajunși în Anglia.

“Cel mai greu mi-a fost să găsesc o cameră de închiriat. Nu aveam nevoie de prea mult, o saltea pe jos ar fi fost mai mult decât suficient, dar din păcate aici am avut cele mai multe probleme. Nu poti închiria mai nimic fără un loc de muncă. iar pentru un loc de muncă ai nevoie de acte pe care nu le poți obține fără să ai un domiciliu, o adresă de contact și așa se formeză un cerc ironic în care te învârți pentru ceva timp.”

Întrebat despre Brexit și dacă este îngrijorat de condițiile ce vor urma, Daniel a fost destul de încrezător, cum sunt mulți dintre românii aflați în Anglia în acest moment.

Un studiu din 2017, a aproximat numărul românilor la 411 mii, aceștia fiind pe locul al doilea al imigranților, după polonezi (1,021 milioane), dar înaintea cetățenilor Republicii Irlanda (350 mii), Indiei (346 mii) și Italiei (297 mii). Și în capitala Londra cetățenii români sunt pe locul 2, în număr de 164 de mii, după polonezi (300 de mii) dar înaintea cetățenilor Italiei, Indiei și Portugaliei.

“Problema lor nu cred că este migrația sau sistemul de ajutoare de stat, ci faptul că li se spune ce să facă. Din punctul ăsta de vedere îi înțeleg, ei au mai multe de pierdut decât de câștigat. Se plâng că “they took our jobs”, dar Londra nu ar funcționa fără imigranți. Echipa din care fac parte este destul de diversificată, nu pot spune că nu, dar ei evită să angajeze englezi. Nu sunt considerați de încredere. De fiecare dată după un weekend “nebun” sunau pentru a se declara “bolnavi” pentru muncă și atunci desigur, apăreau românii. Românii sunt întodeauna pregătiți de muncă și imaginați-vă, dintr-o echipă de 40 de oameni, jumate erau români și doar 3-4 englezi.”

Românii nu au apucat să se bucure prea mult de statutul preferențial pe care europenii îl au (încă) în Regatul Unit. Până în 2014, când am primit drepturi egale cu italienii, spaniolii și alții, am fost supuși unor verificări și restricții pe care am învățat să le ocolim românește. La nici doi ani de “libertate” a apărut posibilitatea retragerii noilor drepturi, iar acum, la cinci ani distanță, este din nou limitată.

“Ce va fi ,va fi, și cred că va fi bine și după Brexit. Din câte am observat și pe străzile aglomerate din centrul capitalei dar și de la locurile de muncă, oamenii civilizați nu se recunosc după viza din pasaport. Deși am fost etichetat de prea multe ori drept țigan, am vrut să dovedesc prin munca și bun simț că sunt român.”

După câțiva ani și multe locuri de muncă încercate, Daniel se poate declara mulțumit cu condițiile primite și liniștit cu traiul său.

“În cele din urmă am reușit să obțin un contract de muncă la o companie serioasă, care pune preț pe sănătatea mea mai mult decât aș fi crezut că e posibil. Lucrez cot la cot cu alți est-europeni, toți lucrăm egal și ajung să fac tot ce-mi propun într-o săptămână. Nu mai sunt însurat cu job-ul meu!”

Daniel nu merge foarte des acasă, neputând să-și ia concediu la fel de des cum și-ar dori, dar ultima vizită acasă l-a facut cu adevarat nostalgic.

“Ajuns acasă, am început să-mi reamintesc cât de frumoasă e familia mea, atunci când ne-am adunat cu toții în curte la un păhărel de țuică fiartă. Ce famile frumoasă, ce tradiții avem… De ce aș mai pleca?”

Pentru a vedea dacă lucrurile s-au mai schimbat, Daniel a facut o mică vizită la locul de muncă ce l-a determinat să plece și să nu se mai întoarcă, dar a fost dezamăgit de rezultate.

“Ajuns acolo, sunt întâmpinat de foști colegi și realizez că este primul loc neschimbat pe care îl vizitez de cănd m-am întors. Un miros fin de pastramă de berbecuț și pomana porcului parcă ne invitau la masa, iar privind spre bar, îl observ pe barman pregătind o ulcică de țuică fiartă. Însă nici nu apuc să schimb două vorbe și-mi spune că trebuie să plece sp refacă mese fiind foarte aglomerat și încă nu au reușit să facă angajări. Oare cât vor mai rezista băieții? E clar, rămân la viața mea liniștită de la Londra.”

Mihaela și Cătălin au ajuns în Londra cu speranțe mari și visuri de împlinire profesională, lucruri pe care nu consideră că le-ar fi atins în țară.

“Doar ce terminasem facultatea și eram dornic să arat lumii ce pot. Din păcate am realizat că primul pas în viață nu îl faci tu, îl fac alți pentru tine. Eu sunt de fel o fire încăpățânată și am refuzat ideea ca după ce am petrecut o mare parte din viață prin școli să realizez că în mare parte a fost timp pierut și că în România cu o simplă pilă sau șpagă și un analfabet poate fi director. La început au fost doar motive financiare, sosind în această țară cu planuri și vise ce treptat, treptat, cu multă muncă și efort, ni le-am îndeplinit iar ulterior ne-am obișnuit și adaptat cu stilul de viață de aici.”

Odată ajunși aici, părerile despre Londra și viața de aici, s-au împărțit, strecurându-se realitatea. Pe Mihaela a şocat-o cât de mult alcool consumă britanicii, atât bărbaţii, cât şi femeile. Mai ales vinerea şi sâmbăta, când nu doar barurile şi pub-urile sunt pline, dar nu ai loc nici pe trotuarele şi străzile din faţa lor. Pentru că în Marea Britanie salariile se plătesc la fiecare sfârşit de săptămână.

“E tare ciudată Londra. Pare veche dar în același timp e modernă. E foarte aglomerată și toată lumea e grăbită. Când am ajuns pentru prima dată, sincer. am fost uimit câtă mizerie era pe străzi. Era duminică și târziu am aflat că în weekend-uri e ceva normal să arate așa. Bineînțeles când începe săptămâna totul revine la normal iar străzile sunt curatate și lumea liniștită.”

Desigur, pe lângă momentele dificile de acomodare și încercări de afirmare, Mihaela și Cătălin au simțit pe pielea lor cum este să fii român.

“Am început să fim priviţi cu coada ochiului. Dacă spui că eşti român, spune ‘ce faci aici, ce vreţi de la noi ?’ Au senzaţia că tu vii doar să ceri. Dar ei nu iau în calcul că şi tu plăteşti taxe către stat. Nu ai doar obligaţii, ai şi drepturi”

Cătălin spune că unii jurnaliști englezi “vânează” cazurile românilor care încalcă legea și le scot doar pe acestea în fată, în mod voit.

Au trecut prin vremuri grele, lovindu-se de discriminare și multe uși închise. Nu au renunțat, insă, iar cei mai mulți dintre românii care au ales să muncească în Londra pot spune că au reușit.

În urmă cu un deceniu, numărul românilor din Marea Britanie era foarte mic, dar acum în centrul Londrei, oriunde te întorci, e imposibil să nu auzi pe cineva vorbind româneşte.

“Alt moment care pot spune că m-a marcat, a fost când am fost dat afară dint-o agenție pentru simplu fapt că am răspuns la întrebarea: ”Where are you from?“. Prima dată când am simțit pe pielea mea un act rasist. E un sentiment unic pe care nu îl doresc nimănui, nu ar trebui să existe.”

În ciuda faptului că le este foarte dor de cei dragi de acasă, Mihaela și Cătălin nu s-ar întoarce. Nici după 12 ani petrecuți departe de toți cei dragi, consideră că nu ar avea sanșe pe piața muncii în România iar condițiile nu s-au îmbunătățit în niciun fel.

“Pe langă faptul că Anglia a devenit o a doua casă pentru noi iar datorită faptului că suntem aici de atât de mult timp, ar trebuie să luam totul de la zero acasă, neavând mare experiență în cămpul muncii în România. Lăsând la o parte toate aceste detalii, fiul nostru de 4 anisori, se consideră acasă aici și nu putem să-l smulgem așa.”

Pentru Cătălin a fost şocant să descopere că baiatul lui nu învaţă la şcoală patru ore, ci mai multe, nu stau în bănci, ci pe covor, în cerc, nu cară manuale grele, ci le iau de la biblioteca şcolii şi mai ales au descoperit un sistem de învăţământ, spun Mihaela și Cătălin, mult mai interesant şi mai atractiv. Clasa întâi e gratuită, iar până în clasa a patra părinţii plătesc doar costul mesei de prânz, adică 2-3 lire pe zi. Cei ce nu doresc sau nu îşi permit îşi pot trimite copiii la şcoală cu un pachet cu mâncare de acasă. Alocaţia copiilor e consistentă, dar nu acoperă nici pe departe cheltuielile cu cei mici. Spre exemplu, un caiet studenţesc costă cinci lire şi ceva şi alocaţia e de 33 de lire pe săptămână în Marea Britanie.

Traiul în Anglia nu e chiar ieftin. Şi mâncarea s-a scumpit în ultimii ani la britanici, la fel ca şi în România. Cu toate acestea, Cătălin spune că raportul cheltuieli-venituri în Marea Britanie este ‘mult mai echilibrat’ și nu se compară cu cel din România.

“La început, mâncarea în Marea Britanie era mai ieftină ca mâncarea în România. Uşor, uşor simţim şi noi că pentru aceiaşi bani lucrurile se împuţinează în coş, aşa cum şi în România am observat în momentul în care mergem în concedii, nu mai iei aceleaşi produse, cu aceiaşi bani, de la lună la lună sau poate de la trimestru la trimestru”, spune Gabi.

Londra rămâne cea mai scumpă capitală europeană din punct de vedere al chiriilor. Chiria pentru o garsonieră poate începe de la 700 de lire, cu consumul de gaz şi electricitate inclus, iar până la 3.000 de euro poate ajunge chiria pentru o casă. Salariul mediu la Londra este de 1.200-1.500 de lire, venitul pe oră fiind undeva la 7,2 lire.

În ciuda dorului de casă și a dificultăților întâmpinate, mulți români aleg să își încerce șansele într-o țară străină decât să rămână în condițiile din România. Visurile lor raportate la resursele disponibile în țară, fac numeroși tineri să viseze peste hotare ajungându-se ca 3,6 milioane de români să fie plecați în străinătate. Populația României este așteptată să scadă cu mai mult de 15% până în 2050.