Într-o societate tot mai conectată digital, educația ar trebui să fie farul care îndrumă tinerii spre cunoaștere și inovație. Cu toate acestea, o problemă adânc înrădăcinată pare să umbrească acest peisaj luminos – ineficiența cronică a manualelor de informatică și TIC avizate de Ministerul Educației, acum 20 de ani. Vom explora cum aceste manuale, a căror misiune ar trebui să fie să pregătească elevii pentru era digitală, au devenit mai degrabă relicve, punând în pericol viitorul educațional al generațiilor actuale. Așadar, vom deschide o fereastră spre realitatea în care tehnologia evoluează, dar manualele rămân ancorate într-un timp depășit, subminând astfel progresul elevilor români.
O elevă pasionată de robotică – Silvia Temian
Încă de mică, în lumea ei, Silvia visa la zgomotul șuruburilor și la luminile fascinante ale circuitelor electronice. Dorința de a crea roboți a fost mereu acolo, în colțul imaginației sale. „Încă de când eram mică, știam că vreau să fac roboți. Îmi imaginam cum sunt acei mici androizi lucind în viitorul meu atelier, executând sarcini impresionante și, desigur, având o personalitate proprie” spune ea cu un zâmbet nostalgic.
Cu pași hotărâți, Silvia și-a luat inima în dinți și a mers spre profilul de Matematică-Informatică în liceu, la Satu Mare. Cu multă trudă și pasiune, și-a dus dragostea pentru programare la cote pe care nimeni nu le-ar fi bănuit.
Am vrut să învăț tot ce se putea despre cum să fac un robot să gândească. De la algoritmi până la limbaje de programare, am căutat pe YouTube videoclipuri pentru că încă nu aveam manualele de informatică necesare.
Profesoara deschisă la schimbare – Timea Kabai
Timea Kabai, o profesoară deschisă la schimbare, își împărtășește povestea: „Școala Normală din Satu Mare, apoi Facultatea de Matematică și Informatică la Cluj-Napoca – aceasta este traiectoria mea. Manualele avizate nu m-au inspirat niciodată, ci lecțiile profesorilor dăruiți și cărțile lor pline de pasiune. Aleg să rămân deschisă la schimbare și să ofer elevilor altfel de chei către cunoaștere, chei care să-i deschidă spre provocările lumii moderne” mărturisește profesoara.
Primul contact – clasa a IX-a
Prima zi de școală în clasa a IX-a o găsește pe Silvia plină de emoție și curiozitate. Ajunsă acasă, începe să răsfoiască nerăbdător paginile, în fața manualelor de informatică și TIC. Cu sufletul în gât, anticipând descoperirea unui univers digital, citește în diagonală paragrafele care promiteau să dezvăluie tainele fascinante ale programării.
În mijlocul căutărilor sale, Silvia găsește codurile mult căutate și diferitele limbaje de programare. Încearcă să deschidă un program de cod, introducând cu încântare codurile din manual. Și apoi, inevitabilul se întâmplă – eroare. Privind cu neîncredere la ecran, Silvia încearcă din nou, își adună curajul, crezând că poate a scris greșit. Eroare din nou. Și încă o dată, eroare.
A doua zi, hotărâtă să-și rezolve dilema, Silvia se apropie de catedra profesoarei sale, Timea Kabai. Cu o respirație adâncă, împărtășește nemulțumirile și confuziile sale: „Doamna profesoară, acest manual pare demodat, e plin de greșeli și tehnologii de care doar părinții mei au mai auzit. Nu mă ajută deloc în pregătirea mea pentru viitor…” spune ea, cu o notă de dezamăgire în glas.
Cu privirea plină de înțelegere, profesoara îi răspunde: „Într-adevăr, manualele nu au fost actualizate din 2004. Ministerul Educației a dezamăgit pe toată lumea. Nu-ți face griji, îți vom oferi materialele necesare, adunate cu grijă din mai multe surse. Nu-ți pierde încrederea, rezolvăm noi cumva.” Această schimbare de ton, de la frustrare la promisiunea unui viitor îmbunătățit, marchează începutul unei colaborări ce avea să redefinească drumul Silviei și cel al colegilor săi în lumea fascinantă a informaticii.
În avangarda cunoașterii – clasa a XII-a
Traversând coridoarele liceului cu pas hotărât, Silvia ajunge în clasa a XII-a. Într-un dialog mai amplu, Silvia îi spune profeosarei sale: „Nu vreau să-mi pierd timpul cu manualul avizat. Aveți materiale, subiecte de examen?“
Timea Kabai, cu un zâmbet înțelegător, răspunde: „Desigur, Silvia. Aici avem o comunitate între colegii tăi, o echipă care a învățat să se adapteze, ne descurcăm, dacă Ministerul nu ne ajută cu materiale. Suntem martorii unui nou mod de învățare, unde resursele online și pregătirea colectivă ne deschid căile către cunoaștere. Este o revoluție tăcută în sălile de clasă.“
Dialogul continuu – profesoara și eleva
Silvia, ajunsă la Facultatea de Robotică, împărtășește cu fosta sa profesoară de informatică, dezamăgirea sa față de manualele avizate. Într-un dialog amplu, eleva declară: „Ministerul Educației ar trebui să pregătească elevii pentru viitor, nu să ne țină legați de trecut. Suntem în era digitală, iar manualele nu fac față. Era digitală evoluează din ce în ce mai mult, cum ne pregătim de așa ceva?“
Timea Kabai, gânditoare, îi răspunde: „Silvia, trebuie să recunoaștem că sistemul este în urmă. Dar împreună, putem continua să schimbăm mentalități și să aducem educația în secolul XXI. Ești parte a unei generații care poate schimba cursul istoriei educaționale.“
Concluzia profesoarei Timea Kabai
În timp ce privim în urmă la această călătorie educațională, concluziile profesoarei Timea Kabai străbat atmosfera încărcată de schimbare și progres:
Privind înapoi la această călătorie educațională, îmi dau seama că manualele, mai ales cele de TIC, sunt rămase în urmă cu cerințele actuale. În ciuda eforturilor noastre de a urmări progresul și de a le oferi elevilor deprinderi moderne de utilizator, aceste manuale nu abordează nici măcar aspecte contemporane, precum 3D Printing. În schimb, sunt pline de teorie arhaică, cum ar fi detalii despre arhitectura calculatoarelor la clasa a V-a. Cu toate acestea, manualele insistă să includă explicații amănunțite despre floppy disk-uri, un dispozitiv de stocare demult depășit.
Realitatea este că nu am reușit să găsesc un manual unitar pentru informatică și TIC. An de an, am fost nevoită să selectez și să combin conținuturi din diverse manuale și platforme, construind lecții personalizate pentru a acoperi necesitățile elevilor mei. Consider că procesul instructiv-educativ este o adevărată artă, unde creativitatea mea, stilul meu personal și tehnologiile pe care le folosesc joacă un rol esențial. Este o continuă adaptare la cerințele și sugestiile curriculumului, iar acest aspect face educația să fie o experiență autentică pentru mine și pentru elevii mei.
– prof. Timea Kabai
În căutarea unei educații actualizate
Silvia ajunge la facultatea visurilor ei, dovedind că manualele avizate nu sunt singura cale către succes. Profesoara Timea Kabai rămâne o voce critică, pledând pentru o reformă educațională care să îmbrățișeze tehnologia și să se adapteze la cerințele vremurilor. Manualele școlare de informatică și TIC avizate de Ministerul Educației prezentau materia suficient… în 2004, când au fost publicate și avizate. Dar uite, 20 de ani mai târziu, tehnologia a evoluat, dar materialele oferite elevilor nu. Elevii se pot baza doar pe persoane precum Timea Kabai, profesori implicați și devotați, sau creatori de conținut precum cei de la WellCodeRO.
Teoretic, avizarea manualelor școlare are un demers temeinic: în momentul în care un manual trebuie avizat, se realizează o comisie la nivel național, formată din experți cooptați (cadre didactice care au specializarea corespunzătoare disciplinei). Acești reprezentanți primesc o fișă de evaluare a criteriilor de conformitate a conținutului, respectiv o fișă de evaluare a calității științifice. Experții oferă câte un punctaj în funcție de îndeplinirea criteriilor din fișe, iar la final, dacă punctajele sunt peste o anumită limită minimă, manualul primește avizarea Ministerului Educației (conform Ministerului Educației). Există numeroase astfel de comisii organizate pentru avizarea culegerilor auxiliare la nivel preuniversitar, dar avizarea manualelor de informatică și TIC a luat o pauză în 2004.
Într-o dramă nefericită, era digitală evoluează cu pași agili, dar elevii români sunt condamnați să rămână în urmă, sau să se adapteze, ignorând manualele avizate, iar Ministerul Educației pare să fie principalul vinovat al acestui spectacol dezolant.