Mama Ica,„mamă” pentru toată lumea

Featured image

Se cunoaște bine scenariul standard al bunicilor despre școală: „Pe vremea mea, mergeam cu ghiozdanul în spate, în sus și în jos pe munte, pe caniculă, zăpadă și ne feream de lupi si urși”.  Ei bine, precum orice poveste din folclor, scenariul are și el o origine. Mie îmi place să cred că originea acestuia este chiar bunica mea, Mama Ica.

Se trage din  familia Crișan, acel Crișan, din Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan din 1784. Precum strămoșii ei, Mama Ica a avut și are în continuare o viață plină de evenimente care au schimbat viața multora. În cazul ei este vorba despre sute de pacienți care au trecut prin spitalul la care a lucrat, locuitorii satului Copăceni, cărora le-a făcut injecții fără să ceară nimic niciodată, și sute de copiii pe care i-a avut în grijă la finalul carierei, datorită cărorora ea este acum numită „mamă” de către toți.

Copilărie

Mama Ica s-a născut la 19 mai 1945, cu numele Sofia, într-un mic sat din vârful Munților Apuseni. Părinții ei au fost agricultori, erau oameni buni, care se ocupau de animale, cultivarea terenului și grija copiilor.  În familie erau 10 copii, iar pe când Sofia era mică, în 1944, tatăl ei era încă înrolat în Al Doilea Război Mondial. Dorind să ajungă acasă câteva zile pentru a-și vedea copiii, el a fost acuzat de dezertare și a fost luat prizonier timp de 7 ani de către URSS. Cât timp tatăl ei a fost plecat, s-a răspândit o epidemie de tifos exantematic. Din cauza bolii i-au murit 5 frați. Prima amintire pe care Mama Ica  o are cu tatăl ei este cu el la poarta casei, plin de mizerie și păduchi, deoarece venise pe jos de la Odessa până în Albac. 

În dreapta, ramă cu flori strănse din curtea casei părintești

Valorile familiei și peripeții

Pentru familia Crișan, Biserica și școala erau sfinte. Nu se lipsea niciodată, chiar dacă depuneau eforturi mari ca să ajungă dintr-o parte în cealaltă.  De unde stătea Mama Ica, pe dealul de „după Pleșă”, erau de parcurs 6 km până în comuna Albac. A făcut acolo 7 clase, din 1954, până în 1961. În fiecare zi urca si „scobora” muntele pentru a ajunge la școală. Iarna aveau grijă bărbații să le sape cărare copiilor din poartă în poartă pentru a putea trece de zăpadă:„Erau niște iernuri, să ferească Dumnezu! De multe ori ne făceau părinții până la un loc, de la unul până la hălălalt, cărare, cu lopata, să ne putem duce la școală.” Nu o dată, ci de mai multe ori a ajuns să se întâlnească cu șerpi, urși sau chiar lupi pe drum, dar povestește în așa fel încât totul părea a fi o normalitate.

A iubit tare mult școala, astfel că la finalul celor 7 clase obligatorii, a susținut un examen de repartizare la Școala de Horticultură din București, unde a intrat. Acolo a stat la internat, se întreținea din bursa pe care o primea, de 940 de lei, bani din care trimitea și familiei. După 4 ani acolo a ajuns șefă de promoție, urmând să profeseze ca tehnician horticultor în orașul Turda. 

În Turda a cunoscut un inginer cu care s-a logodit după câteva luni, însă murise cu puțină vreme înainte de nuntă într-un accident pe motocicletă. În zilele în care a stat în spital, lângă el, l-a văzut pentru prima dată pe bunicul, viitorul ei soț. El era acolo pentru a fi unul dintre primii care donează piele din lume pentru o persoană arsă. „După ce l-am cunoscut pe moși-tu, nici nu l-am mai recunoscut, eu aram năcăjită, cine l-o băgat pe el în samă. După câtva timp, m-am întâlnit cu el în oraș, o fost fluierată după mine, încă m-am fost enervată și m-am dus.”. Opt luni mai târziu, au ajuns să se cunoască și s-au căsătorit, au urmat doi copii.

Profesie și responsabilități

Mama Ica în tinerețe

În 1972, pe când era însărcinată cu al treilea copil, a susținut examentul de admitere la Facultatea de Medicină din București, unde a intrat a 9-a. Soțul ei nu a dorit să o ajute să își continue studiile, susținând că o femeie trebuie să stea acasă cu copiii. Însă Mama Ica a fost determinată să aibă studii superioare și a încercat să se înscrie în schimb la Școala de Asistente, unde a intrat prima. Și-a susținut examenele finale fiind însărcinată cu al patrulea copil, dar asta nu a împiedicat-o să termine studiile cu laude de la toți profesorii. „M-o băgat prima, că era prioritate, se intra pe litere, dar de cum am fost gravidă am intrat în primul șut. Dar, în schimb, o doamnă profesoară zice «Ai priorități» și eu i-am zâs  «Nu am nicio prioritate, că eu știu tăt, nu-i o problemă.»Se dădea scris și oral, am intrat prima și la scris, și la oral, am luat cea mai mare medie”.

Mama Ica a ajuns asistentă în sălile de operație, unde a avut specializarea în „instrumente chirurgicale”. Și-a petrecut mai bine de două decenii fiind un pilon al spitalului din Turda. Pentru orice intervenție ea era prima asistentă solicitată, medicii țineau foarte mult la ea. Trimiteau ambulanțe pentru a o lua de acasă, ca să poată sta cât mai mult în spital și să nu își piardă timpul pe drum. După atâția ani de experiență, putea pune un diagnostic perfect și tratata exact ca un medic.

În timpul acesta, soțul ei, s-a îmbolnăvit de pancreatită și l-a îngrijit 12 ani la pat, până la moartea acestuia din 1989. Deoarece era singura care avea grija copiilor, a trebuit să facă multe sacrificii pentru a le oferi ceea ce le trebuie. De exemplu, a adus pe jos, din comuna Albac, până în satul Copăceni, o vacă pentru lapte. Trei zile a durat drumul. Când a ajuns acasă nu a mai avut puteri de nimic, însă era asigurată că avea lapte pentru băut, pentru brânză și pentru unt. Acestea serveau atât ca alimente pentru copiii ei, cât și pentru alimente pe care le vindea.  

După Revoluție au urmat drumuri prin toată țara și în Turcia pentru comerț. În timpul serviciului la spital, a avut un pacient turc, pe nume Yusuf. Acesta era șofer pe tir și a avut un accident de mașină. Mama Ica a avut mare grijă de el cât timp a fost internat, iar în semn de mulțumire, el a ajutat-o să meargă în Turcia pentru a cumpăra produse. Aproape de fiecare dată, Yusuf sau un membru al familiei sale o aștepta pe Mama Ica în autogară, cu o mașină, pentru a o ajuta să ajungă în piață și înapoi. Aducea în țară produse ce nu erau găsite ușor: cafea, vegeta, sare de lămâie, piper, blugi, papuci, covoare persane, garnituri de pat, etc. În zilele în care era pe drum, fie în piețe, fie în autocar, nu dormea niciodată și nici măcar nu mergea la baie, pentru a se asigura că nu îi fură nimeni produsele. Fiind o femeie singură, cu multe bagaje după ea, au fost momente în care a trebuit să se ascundă după gherete, după clădiri, deoarece erau oameni care doreau să profite de vulnerabilitatea ei. Toate pentru a avea suficienți bani care să le asigure viitorul celor 4 copii. Având în vedere că avea un program de muncă fix, Mama Ica trebuia să se asigure că are cine să o înlocuiască în ture. Pentru asta, scria o listă cu toate produsele pe care le doreau colegii de la muncă, le cumpăra, și așa reușea să îi răsplătească pentru favor. După un eveniment traumatic în spital, în care soțul unei cunoștințe a venit cu mâinile tăiate de o mașinărie de la serviciu, a decis să își schimbe locul de muncă.

Mama Ica în anii terminali ai carierei

Un final de carieră frumos

În 1998, Mama Ica a devenit Șefa de Unitate a Creșei nr.2 din Turda.

Avea în coordonare 30 de persoane și peste 130 de copiii. Iubea ceea ce făcea. Consideră copiii cele mai pure ființe de pământ, iar după pensionare, a avut grijă de fiecare nepot și strănepot al ei.

În prezent, Mama Ica vorbește cu drag despre toată viața ei, dar niciodată nu trece o întâlnire cu ea făra să spună ceva nou, să gătească ceva bun și să facă toată lumea să râdă.

„Le doresc la toată lumea să aibă măcar atâția ani de pensie cât am eu, și eu doresc să mai am încă pe atâția, să trăiesc!”