Cum reușesc tradițiile să rămână vii într-o lume care pare mereu grăbită să le uite? În inima Moldovei, răspunsul se ivește în glasurile tinerilor urători și în mirosul cozonacilor proaspeți, care transformă iarna într-un spectacol al comunității rurale.
Într-o lume în continuă mișcare, unde timpul parcă nu mai are răbdare, sărbătorile de iarnă rămân acele momente rare în care familiile se reunesc, tradițiile capătă glas și comunitățile prind viață.
Pentru mine și grupul meu de prieteni – cinci fete și cinci băieți, toți crescuți în satele Luncani și Podiș ale județului Bacău – tradițiile de iarnă nu sunt doar o moștenire culturală, ci și o parte din identitatea noastră. Pregătirile pentru mersul la colindat și cu uratul de Anul Nou sunt evenimente care adună întreaga comunitate, dar și ocazii de a trăi autentic ceea ce generațiile trecute au transmis cu sfințenie.
Pregătiri cu suflet: atmosfera din bătătură
Totul începe în fiecare casă. Cu câteva zile înainte de Crăciun, gospodăria se umple cu energie. Fiecare colțișor este curățat, masa este pregătită cu atenție. Bunica coace cozonaci pufoși, în timp ce mama se ocupă de vinul fiert a cărui rețetă este râvnită de toți, nelipsit în zilele geroase de iarnă. Într-un colț al sufrageriei, un brad mare și împodobit cu globuri colorate veghează asupra întregii încăperi.
De la bucătărie până la decorarea casei, fiecare membru al familiei are un rol.
E mai mult decât muncă. Este momentul în care familia devine echipă. Ador să împodobesc bradul împreună cu frații mei, să râdem și să ne povestim planurile pentru anul care vine.
Alexandra Crăciun, una dintre fetele grupului
Tot ce rămâne de făcut este ca oamenii buni să se adune la masă, să se bucure de timp petrecut împreună și să pună la cale mersul la colindat.
Arta colindului – vocile care unesc comunitatea
Colindatul începe de obicei seara, însă dimensiunea grupului nostru nu ne permite să ajungem la toate rudele pe care vrem să le vizităm în doar câteva ore. De aceea, aproape în fiecare an, am fost harnici și am pornit în dimineața ajunului. Fiecare membru poartă costum tradițional. Este un detaliu la care ținem cu strictețe, fiind extrem de apreciat de gazde. Recuzita o păstrăm simplă fiindcă cele mai valoroase bijuterii pe care le avem sunt vocile și inimile. Purtăm clopote, zurgălăi și traista din lână pentru darurile primite, toate în stil arhaic pentru a conserva spiritualitatea și simplitatea mediului rural.
La colindat e mereu distractiv. Oamenii ne primesc cu zâmbetul pe buze, iar când începem să cântăm, parcă toată oboseala dispare.
Robert Neagu, instrumentistul talentat al grupului
Tavi, cu saxofonul, și Robert, cu acordeonul, aduc un concept relativ nou și inedit în grupul nostru. Instrumentele lor reușesc să surprindă plăcut pe toți cei care ne ascultă, oferind o profunzime neașteptată colindelor și o notă distinctivă urăturilor. Este impresionant cum armonia dintre aceste instrumente se integrează perfect atât în cântecele tradiționale, cât și între versurile plugușorului, transformând fiecare moment într-o experiență memorabilă. Gazdele se bucură mai mult de prezența unui acompaniament și chiar întreabă dacă le permitem capturarea momentului.
Urătura ca simbol al Anului Nou
Dacă mersul la colindat este legat de sărbătoarea Nașterii Domnului, uratul anunță momentul în care întreaga comunitate sărbătorește Anul Nou. Este mai mult decât o tradiție – este un ritual prin care satul își pune nădejde în noul an.
Pentru seara de revelion, grupul nostru pregătește o urătură personalizată, din dorința de păstra originalitatea din toate punctele de vedere. Suntem 10 în total, cinci băieți și cinci fete, fiecare având un rol clar. Pe lângă talentul său de urător, Mattia, de exemplu, este și cel care ține toba. Ritmul trebuie să fie perfect pentru ca urătura și instrumentalul să aibe ritm constant și atractiv.
Nu e doar despre versuri, ci despre emoția pe care o simțim când vedem oamenii zâmbind și apreciind ceea ce facem. E o legătură directă între noi și gazdă.
Denisa Enache, colega noastră responsabilă cu sunetul buhaiului
Trebuie menționat, de asemenea, și faptul că anul acesta am deprins arta de a compune și ne-am întrecut propriile limite cu un plugușor ale cărui versuri sunt complet noi, nemaiîntâlnite. Valoarea cu care am vrut să învestim discursul se referă la cinstirea vieții simple a satului și a strămoșilor noștri.
Pe drumul vechi să mai veniți,
Pe bunici în brațe să-i primiți,
Să-i întrebați de timpuri grele,
Și să-nvățați din vremuri rele.
Lângă soba caldă-n seară,
Vrem povești, să nu dispară,
Bunii voștri le-au rostit,
Pentru voi le-au dăruit.
Tradițiile care ne unesc
Ce face aceste tradiții atât de speciale? Răspunsul este simplu: oamenii. Fiecare colind, fiecare urătură, fiecare prăjitură făcută în casă este o expresie a comunității. Este acel moment împlinitor în care simțim că suntem parte dintr-un întreg mai mare, că aparținem unui loc care are o poveste de spus.
Tradițiile din Moldova au rămas intacte datorită oamenilor care continuă să le trăiască cu suflet. “Dacă noi nu le păstrăm, cine o face?” (Claudia Busuioc, una din cele cinci fete ale grupului).
După ani la rând în care priveau evoluția acestor obiceiuri din exterior și cântăreau dificultatea pregătirii necesare lor la a fi cu mult mai mare decât ceea ce este de fapt, prietenii care s-au alăturat recent grupului mi-au arătat că harul tradiției curge în oricine își dorește să o facă să prospere.
Moștenirea viitorului
Pe măsură ce sărbătorile se încheie, rămân amintirile: sunetul zurgălăilor care răsună pe dealuri, mirosul bucatelor din bucătărie, zâmbetele celor care ne primesc în casele lor. Toate acestea sunt mai mult decât simple momente, sunt o moștenire.
Acum, în era tehnologiei și a vitezei, avem responsabilitatea să le ducem mai departe. Fiecare colind cântat, fiecare urătură spusă este o declarație de iubire pentru rădăcinile noastre. Iar dacă ai curiozitatea să simți această magie, satul te așteaptă mereu, cu brațele deschise, să descoperi sufletul sărbătorilor de iarnă.
