LECTURILE OBLIGATORII DIN PROGRAMA ȘCOLARĂ ÎI ÎNDEPĂRTEAZĂ PE ELEVI DE CITIT

Conform Eurostat, doar 6,2% dintre români citesc cărți, ceea ce arată că aproximativ 94% dintre aceștia nu o fac, iar timpul acordat lecturii în România se estimează a fi în jur de 10 minute pe zi. Toate acestea, clasează România pe ultimele locuri, comparativ cu celelalte țări europene.

Școala joacă încă un rol important în formarea interesului pentru lectură al elevilor. „Pofta pentru lectură” a acestora ar trebui construită încă din clasele primare, dar adevărata provocare apare atunci când elevii sunt puși să citească lecturile obligatorii oferite de programa școlară.

De asemenea, tot mai multe studii demonstrează că dincolo de informare și plăcere, lectura are o influență mare asupra dezvoltării personale și profesionale, a comportamentului și a sănătății.

LECTURA OBLIGATORIE DIN PROGRAMA ȘCOLARĂ ESTE ÎNVECHITĂ

Tudor este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”, iar Eduard este elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Petru Maior”, din Gherla. Aceștia mărturisesc că reușesc cu greu să se regăsească în subiectele unor opere publicate acum un secol sau două. „De multe ori trebuie să fac un efort destul de mare pentru a înțelege situația socială expusă în operă. De ce? Pentru că textul este atât de vechi încât, uneori, mi-e imposibil să găsesc similarități între lumea personajelor și lumea pe care o cunosc eu” a afirmat Eduard. De asemenea, Tudor a mărturisit că „Lecturi precum “Ion” al lui Rebreanu sau “Alexandru Lăpușneanu” al lui Negruzzi, ca să numesc doar câteva, constituie o reflexie a societății din trecut. Conceptele predominante din aceste lucrări sunt cel puțin irelevante în societatea contemporană, care a adoptat alt set de valori morale și sociale”. Stilul limbajului învechit și diferit reprezintă și el o dificultate în înțelegerea operelor.

Ioana Dumitrescu, profesoară de limba și literatura română, la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”, Gherla, spune că a sesizat problemele menționate de către cei doi elevi și anume: „lipsa de interes a subiectului regăsit în textele propuse și dificultăți de limbaj”. Cu toate acestea, profesoara susține că „În ambele cazuri problemele pot fi depășite prin lectură dirijată, conștientă, stimulativă.”

DIFICULTĂȚI ÎN ÎNȚELEGEREA TEXTULUI

Se pare că nu doar textele învechite și limbajul diferit al acestora provoacă dificultăți în citirea și înțelegerea operelor literare. România se confruntă cu un nivel ridicat al analfabetismului funcțional. Conform rezultatelor PISA din 2018 publicate de către directoratul pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), procentul de analfabetism funcțional era de 44%, în creștere față de 2015.

 În prezent, se consideră că analfabetismul funcțional din România ar fi depășit 50%. Tudor mărturisește că a observat această problemă în cazul colegilor lui și e de părere că „operele greoaie nu ajută sub nicio forma la reducerea analfabetismului funcțional”.

ACTUALIZAREA LECTURILOR OBLIGATORII DIN PROGRAMĂ

Cei doi elevi au fost de acord cu ideea că lecturile obligatorii din programa școlară ar trebui actualizate pentru a putea corespunde nevoilor prezentului. Și totuși, cu ce ar putea fi înlocuită aceasta? Atât Tudor, cât și Eduard și-au exprimat dorința de a studia lucrări ale unor autori contemporani, precum Cărtărescu. De asemenea, alte idei aduse au fost cele de a studia spre exemplu operele unor femei care s-au remarcat în literatura română a secolului XX, precum “Pânza de păianjen” a Celliei Serghi sau “Concert din muzică de Bach” al Hortensiei Papadat-Bengescu sau chiar operele unor autori cu diverse proveniențe etnice și culturale.

Doamna profesoară, Ioana Dumitrescu este totuși de părere că „Peisajul literar românesc nu poate fi imaginat fără Umanismul românesc, fără primele texte, fără cronicari, chiar dacă limba acestor texte ne creează dificultăți de înțelegere. Două observații sunt de făcut asupra importanței acestor texte ale începuturilor: 1. Ele reprezintă punctele de plecare ale limbii, primele exerciții de compunere în limba poporului și 2. Ele reprezintă dovezi de limbă. De ambele trebuie să devenim conștienți prin parcurgerea lor și reținerea semnificației lor. Cum ar arăta spațiul literar românesc fără Epoca marilor clasici, fără scriitorii emblematici ai realismului târziu, fără interbelici? Dacă ar fi să reproșez ceva programei obligatorii de liceu, de exemplu, aș reproșa faptul că rămâne înțepenită în anii 80. Iar dacă ar fi să reproșez ceva ideii mai noi de a studia texte și nu literatură, începând cu acest an școlar, devin rezervată, pentru că eu încă mai cred în canon, în istorie literară, în critică și în estetică.”

TOCITUL PENTRU BACALAUREAT

La finalul celor 12 ani de școală, elevii susțin examenul de bacalaureat. Acesta presupune testarea cunoștințelor acumulate în anii de școală. Cu toate acestea, învățatul pe de rost pentru acest examen se dovedește că nu are să ajute elevii după terminarea școlii, în viața lor de zi cu zi și la viitorul loc de muncă. Mai mult decât atât, este considerat că învățatul pe de rost ucide în tineri creativitatea, spiritul critic, curiozitatea și plăcerea studiului.

Tudor, elev în clasa a XII-a, care urmează să dea examenul de bacalaureat în acest an, a oferit o opinie personală în legătură cu acest subiect: „Consider că în forma sa actuală, BAC-ul nu aduce niciun plus cunoştinţelor unui elev. Mi se pare absurd faptul că pentru angajare e necesară diploma de BAC, în condițiile în care examenul în sine nu testează abilitățile necesare locului de muncă. “Tocitul” nu duce decât la epuizare și suprasaturare cu informații neesențiale, care mai târziu nu vor ajuta tinerii să se adapteze societății. Mai ales în cazul limbii și literaturii române, BAC-ul ar trebui să testeze abilitățile de înțelegere activă a textului, gradul de alfabetizare şi ar trebui să fie constituit şi dintr-un subiect obligatoriu de gramatică, în condițiile în care aceasta este complet neglijată în liceu şi tot mai mulți oameni întâmpină dificultăți de exprimare. Aşa-zisul subiect III ar trebui să antreneze creativitatea elevului, să fie constituit de exemplu de analiza critică a unui text la prima vedere, în defavoarea comentariilor învățate mecanic. Aşadar, ca şi concluzie, e necesară o actualizare a structurii bacalaureatului şi o adaptare a acestuia nevoilor actuale ale elevilor.”

„NU CRED CĂ VREODATĂ VREO CARTE NE VA ÎNDEPĂRTA DE O ALTA”

Profesoara Ioana Dumitrescu spune că lectura în sine este o problemă din ce în ce mai complicată în mediul școlar. Ea susține că vede în lectură, în deprinderea de lectură, mai exact, un act concertat ale cărei baze se pun din primii ani de viață din mediul familial, prin stârnirea curiozității ca prim pas, prin cultivarea valorilor de bine și frumos. În mod evident, școala își preia la momentul potrivit rolul ei în formarea și educarea copilului, a tânărului.

De asemenea, profesoara afirmă că: „Personal, am văzut întotdeauna în lectură un eveniment al cunoașterii, un eveniment de excepție, conștient, rațional, prin care îmi diversific gusturile, mă clădesc și mă consolidez. Curiozitatea și cunoașterea, cele două atribute, sunt cele care nu ne vor îndepărta niciodată de carte. Așadar, nu cred că vreodată vreo carte ne va îndepărta de o alta sau că vreo experiență de lectură, fie ea dificilă, provocatoare ar putea deveni traumatizantă, încât să ne îndepărteze cu totul de carte.”