Cine este lucian butnaru
Lucian Butnaru este un moldovean în vârstă de 28 de ani, mutat la Cluj, care a descoperit antreprenoriatul social la facultate, când a început masterul de economie socială în cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Persoanele cu dizabilități pe piața muncii din românia
Numărul total al persoanelor cu dizabilități era de 867.474 la sfârșitul lunii martie 2022, conform statisticilor Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Există un cadru legislativ prin care dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilități este apărat. Conform Legii nr. 76/2002 și Legii nr. 448/2006, ai dreptul la muncă, în funcție de pregătirea profesională și de gradul de handicap, iar angajatorul trebuie să îți ofere același respect ca restului angajaților. Cu toate acestea, realitatea este că prea puțini își găsesc un loc de muncă.
prima cafea preparată
Deși Lucian are o dizabilitate severă de vedere, a reușit să deschidă prima cafenea socială din Cluj-Napoca, prin pasiunea sa pentru cafeaua de specialitate. Lucian a stat pe tot parcursul facultății în căminul 14 din Hașdeu. În anii studenției, prima experiență cu o cafea mai bună decât cea de la tonomat a fost când s-a deschis lângă căminul său o cafenea în acea perioadă. A simțit însă că banii îi zboară prea repede din buzunar dacă merge zilnic acolo și atunci, spiritul său antreprenoriat și-a făcut apariția. A cumpărat primul pachet de cafea dintr-o prăjitorie și a cercetat cum să îl prepare la cămin. A început să îi placă și mai mult când îi cereau și colegii lui de cămin câte o cafea: Practic atunci pot spune că am avut primii clienți.
primele încurajări primite
În al doilea an de master, Lucian a avut materia de ,,marketing social” unde a efectuat un studiu de piață despre ideea sa și anume, dacă oamenii ar fi interesați de o cafenea în care să lucreze diferite categorii de persoane cu dizabilități. A făcut un Google Forms de unde a cules aproximativ 450 de răspunsuri. În formularul respectiv era și o întrebare opțională în care se putea lăsa o adresă de email, în cazul în care erai interesat de idee și îți doreai să știi dacă vreodată se va deschide. Peste 200 de persoane, potențiali clienți, i-au acordat astfel susținere și speranță, completând acel item.
o altă perspectivă de la un profesor de suflet
După prezentarea cercetării a primit un sfat de la profesorul său, Emil Crișan: Mi-a zis că e un început bun, dar dacă continui doar să cercetez și să citesc despre asta, o să ajung mai degrabă profesor ca el și nu o să am o cafenea. Mi-a spus să lucrez într-una să văd dacă chiar mi-ar plăcea, să văd dacă m-aș descurca cu preparatele și să interacționezi cu oamenii. Lucian credea însă că singurul impediment în deschiderea acestei afaceri sunt banii, fiind sigur că s-ar descurca în acest domeniu, dar la sfatul primit de la profesorul său, a hotărât să își caute inițial de muncă într-o cafenea.
INTERVIURI DE ANGAJARE ȘI UȘI ÎNCHISE
Deși avea la momentul respectiv șapte interviuri la activ, nimeni nu voia să îl angajeze, cu toate că majoritatea anunțurilor încurajau aplicarea, indiferent de experiență. A ajuns să lucreze într-o cafenea de probă, unde nu a fost primit pe motiv că nu s-ar potrivi cu echipa. Un prieten bun de-al său i-a sugerat apoi să propună să lucreze pe gratis și să primească apoi un contract de muncă, dacă îi este apreciată prestația.
Presiunea venea și din faptul că ultimul an de facultate însemna și pierderea locului într-un cămin, astfel că stabilitatea financiară era o nevoie din ce în ce mai apăsătoare. La următorul interviu a menționat că a învățat o regulă foarte importantă: Tot timpul trebuie să potolești așteptările potențialului angajat și să nu îi dai senzația că o să lucrezi cu el. Angajatorul respectiv i-a spus că îl va învăța engleză și că îl va ajuta cu ce mai are nevoie. Deși se vedea ca și angajat, trec două săptămâni, fără vreun semn de la managerul cafenelei. A treia săptămâna, Lucian a decis să meargă la ei să le propună să lucreze pe gratis, numai ca să fie primit. S-a găsit un cadru legal în care se putea lucra astfel, iar atunci a început să lucreze și să vadă cu adevărat cum se conduce o cafenea. Cu toate că îl plătea la negru fără vreun contract de muncă, Lucian era fericit că învăța cât mai multe lucruri noi, realizând cât de mult îi place această meserie.
O FINANȚARE CÂȘTIGATĂ CU PERSEVERENȚĂ
Cinci luni mai târziu pandemia a venit și a fost dat afară din cafenea. A văzut un anunț de la o fundație care oferea oportunitatea de finanțare unei afaceri sociale, unde a aplicat Lucian și alți 500 de oameni. Deși a avut momente în care voia să renunțe, gândindu-se că nu va putea realiza ce își dorește, a reușit să iasă pe locul trei.
Am câștigat deoarece partea esențială într-un proiect este să ceri ajutorul unde nu știi.
familia FORMATĂ LA COFEELS
La cercetarea făcută în facultate, a completat formularul mama unui angajat actual, mama lui Mihai, colegul său cu sindrom Down, care scria că și ea vrea să facă ceva asemănător pentru fiul ei. Lucian l-a contactat, spunându-i că îi oferă oportunitatea de a participa la un interviu de angajare ca barista. Cei doi nu au interacționat niciodată, dar aveau în comun pasiunea pentru cafea și ușile închise pe care le-au mai primit de-a lungul vieții. Lucian spune că Mihai l-a cucerit cu seriozitatea, implicarea și profesionalismul de care a dat dovadă în interviu. De la deschidere și până acum, din cei cinci inițiali, au mai venit și au mai plecat angajați, dar cei doi sunt și azi colegi de muncă și foarte buni prieteni.
PLANURI DE VIITOR
Pe plan personal, Lucian spune că își dorește să aibă mai multă grijă de el și să scape de o problemă apărută după semnarea contractului de finanțare. S-a îngrășat mult de la stres și își propune să dea jos kilogramele apărute din lipsa atenției față de sine.
Pe plan de business, acesta își dorește de la cafeneaua sa Cofeels să fie suficient de profitabilă încât să își deschidă propria prăjitorie de cafea și să își extindă echipa. În următorii zece ani își propune să transforme afacerea într-o rețea de cafenele de acest fel.
cofeels, o cafea cu viziune
Motivația mea pentru acest interviu a fost să abordez un subiect care din punctul meu de vedere are nevoie să trezească în noi o întrebare. De ce ne ferim de persoanele cu dizabilități? Pentru că nu avem ocazia să interacționăm des cu ei, se nasc în noi anumite prejudecăți cu care aceștia trebuie să lupte, să demonstreze că și ei pot și că nu sunt o povară. Conversația cu Lucian a fost o discuție prietenoasă, care m-a inspirat. M-a impresionat cum a reușit să își îndeplinească visul și cum oferă din puținul său și altora. Pasiunea pentru cafea se putea citi din glasul său și prin dragul cu care mi-a povestit în detaliu toată aventura sa care abia a început.
Povestea lui Lucian încă se scrie, iar eu mă bucur că am putut prezenta un fragment din ea. Lucian și colegii lui nu cer milă sau ceva în schimb, ei muncesc cu drag și oferă multe: pe lângă o cafea bună, dau o lecție de omenie, egalitate, integrare, prietenie și posibilitate.
