Se zice că iubirea dintre două femei e mai puternică decât cea dintre un bărbat și o femeie.
Nagy Krisztina & rotari andreea
În mizerie, haos, întuneric, gălăgie, prejudecăți și dezordine, iubirea și-a găsit locul în camera 19 a penitenciarului. Ceea ce urmează sunt declarațiile făcute de două deținute a penitenciarului din Gherla – Secția Exterioară din Cluj-Napoca, județul Cluj, în urma unui interviu cu acestea. Andreea și Krisztina sunt două femei care au ales să îmi vorbească despre sentimentele pe care le-au dezvoltat una pentru cealaltă în penitenciar. În declarația Krisztinei, aceasta folosește numele Andreei la masculin, respectiv Andrei.
Notă: Îmi doresc ca povestea lor să fie percepută cât mai autentică și lipsită de modificări, așadar, voi lăsa mărturiile lor să vorbească în locul meu. Intervenția mea rămâne aceea de a structura materialul, respectiv de a aranja ideile într-o ordine, astfel încât mesajul să poată fi transmis cât mai clar.
Mă numesc Rotari Andreea și am 27 de ani. Am fost într-un grup de prieteni, eram la vârsta tinereții, să zic așa, la 23-24 de ani. Am împrumutat niște bani, i-am dat înapoi, dar orientarea sexuală a mea e diferită față de lumea din ziua de azi și persoana respectivă m-o denunțat la poliție, știind că aveam o suspendare în urmă. A zis că o să ajung în pușcărie că nu i-am dat la respectivul timp banii. Și m-au băgat la înșelăciune. M-a marcat foarte rău, pușcăria, nu penitenciarul. Am învățat să am răbdare și să prețuiesc orice mic lucru din jur și, în special, pe mama, ce n-am știut să fac înainte. Aș vrea să îmi iau viața de la 23 de ani înapoi, de la capăt. Nu-mi mai trebuie anturaj, doar familie, atât. M-am descurcat singură de la 18 ani. Aici am învățat să îi respect pe cei din jur, dar și pe mine. Am învățat să fiu eu.
Mi-am propus să plec să fac operație de schimbare de sex. Îmi doresc foarte mult să ajung ce sunt și acum doar că nu chiar cum te face mama ta.
Eu de când sunt copil n-am suportat, nu știu, tot cu mașini mă jucam, tot chestii masculine și muncă masculină. Orientarea mea sexuală a început din suferința mamei mele. Mi-a fost frică să mă apropii de un bărbat. M-a marcat foarte tare. Divorțul pe care l-au avut părinții mei, că am fost abandonată de tatăl meu la 2 ani, m-au marcat psihic. În femei, nu știu, mi-am găsit alinarea.
M-am îndrăgostit încă de afară. Am trăit afară tot cu femei, am avut relații tot în acest gen. M-am îndrăgostit, am fost dezamagită de mai multe ori. Nu știu, într-o femeie găsești, nu doar liniște, să zic așa, o simți foarte aproape.
Îmi plăcea să curvălesc. Să umblu prin toată pușcăria, să am trecere de timp. Asta până să o întâlnesc pe ea.
M-am îndrăgostit și aici. Am cunoscut o fată, acum șapte luni, în prezent sunt aici cu ea. Suntem de șapte luni împreună, știu toți de noi, ne apreciază sinceritatea. Îmi găsesc în ea tot ce am nevoie, sentimental, sufletește. Mă gândesc că toate sunt de la Dumnezeu. Poate m-o ferit de ceva mai rău.
Cea mai mare dragoste o am aici. Ne completăm, în primul rând. Gândim aproximativ la fel. E o parte mare din mine. Nu mă lasă să fac rapoarte pentru a ieși mai repede. Mă liniștește. Părinții noștri știu de noi, ținem legătura cu ei. Ne gândim la viitor, deși lumea nu acceptă. Lumea critică, judecă, e mare perversitate. Când vede că ești bine și fericit, atunci bagă intrigă să te cerți. Îmi place tot la ea. Ne gândim să plecăm în străinătate, în Belgia sau Olanda, pentru a ne putea cununa. Eu sper și cred în Dumnezeu că poate ne e sortit. Ne-am făcut rost de verighete la fel. Am vorbit cu cineva și le-au adus la vizite. A fost un moment special, să zic așa, dar mai special va fi în libertate. A jurat pe Biblie că nu mă va lăsa niciodată.
Ea a fost căsătorită. Am cunoscut-o în iulie, m-a întâlnit pe mine și a băgat divorț.
Ne-am cunoscut acum șapte luni și tot de șapte luni suntem și împreună. Aici, șapte luni se simt mult mai mult decât afară. Important e că nu are copil. Nu m-aș băga într-o relație cu un copil la mijloc. Nu vreau să marchez viața unui copil cu trecutul meu sau s-o fac de rușine pe mama lui. Nu există. Odată ce o persoană are un copil și suferă după copilul ei, nu îi mai arde să se bage într-o relație și să distrugă viața copilului ei pentru o altă femeie. Exclus, nu mă bag eu. E vorba aia, un bărbat te lasă, te părăsește, te înșală, te mai multe. Am avut și încă am parte de viață sexuală cu ea. Doar că, na, e mai dificil cu atâtea persoane în cameră, dar le respectăm.
Ea n-o fost cuplată niciodată; are cinci ani de pușcărie executați până în prezent. Ea nu era cu acest gen de relații și n-am avut curajul să mă bag, dar ea m-a abordat. A fost dragoste la prima vedere. M-a abordat prietenește, ziceam că suntem mamă și fiu. Mi-a tăiat craca de sub picior când mi-a spus să nu mă gândesc la o relație. Mi-am găsit refugiu în ea. Eu i-am povestit viața mea, ea pe a ei și, la final, mi-a zis că mă iubește. Totul a decurs în jur de 10-15 ore.
Știți, când ai gelozie în tine, atunci iubești cu adevărat.
Ne mai și certăm câteodată. E geloasă. Eu lucrez în domeniul de instalații, aici, în penitenciar. Merg în toate camerele, văd fel și fel de femei, iar chestia asta o omoară. Ne certăm 5 minute și apoi ne împăcăm. Mai mult de cinci minute nu durează. N-am zis niciodată că gata, punem punct. Împăcarea e cea mai dulce, să nu uităm asta.
Suferința mă doboară, am frică de suferință.
Am stat o saptămână în aceeași camera, dar am fost despărțite. Am stat și am plâns prin curte, prin holuri, am suferit, deci nemâncat, nimic. Nici eu, nici ea. Ne-am asumat relația și am fost mutate înapoi împreună. De atunci până acum stăm împreună. Am fost despărțiți o lună, groaznic. M-a ajutat mult și suferința asta. Adică, nu știu, prin suferință mi-a demonstrat multe. Că luptă să fim bine. Am lăsat-o pe ea să facă primul pas, să vad dacă își dorește cu adevărat. Mai ales, fiind aici între patru pereți, viața în pușcărie e foarte grea. Fel și fel de caractere, fel și fel de oameni, de judecări. Recunosc că pun o piedică între mine și suflet, nu vreau să fiu dezamăgită.
Acum ne-am pus în gând să luăm legătura cu un notar să facem o declarație de concubinaj. Să facem o încercare. Nu știu dacă e posibil, dar nu avem ce pierde.
Înainte să fiu aici nu puteam să îi spun mamei că o iubesc
Aici am învățat să apreciez lucrurile mici. Știți cum e, și o ciocolată dacă o primești aici o apreciezi din tot sufletul. Și o vorbă bună, și o alinare. Mă încurajează și când plâng, când vorbesc cu familia mea. Ei mereu m-au înțeles, nu m-au judecat. Mama și-a dorit să fiu fericită și atât. De când sunt aici, lipsa mamei și a bunicii m-au afectat groaznic. Înainte să fiu aici nu puteam să îi spun mamei că o iubesc, dar, de ziua ei, am făcut-o. Tot aici am învățat și să o apreciez mai mult.
M-am mai îndrăgostit, dar nu așa. Aici am învățat să iubesc.
Înainte nu credeam în iubire sinceră, în adevăratul sens al cuvântului. Una e a te atașa, alta a iubi, să ne înțelegem. Până să ajung aici, nu țineam la o persoană încât să o iubesc. Abia aici am învățaț să iubesc cu adevărat. Nu știu, ce pot să dau din mine. Să pun preț pe o persoană care îmi oferă atât iubirea părintească, cât și de iubită. Să știți că există și o vorbă, iubirea dintre două femei e mult mai puternică decât cea dintre o femeie și un bărbat. Mare adevăr.
Mă numesc Nagy Kristztina. Am ajuns în penitenciar cu fapta de înșelăciune. Sunt închisă din 2018, având în vedere că mă aflam într-un anturaj cu fostul meu soț și cu mai mulți deținuți cu care mă aflu în dosar acum cu metoda „accidentul”. A fost o greșeală de copilărie, n-aș mai repeta-o. Eram, să zic așa, o femeie mai botanistă, aveam multă încredere în actualul, că momentan mă aflu încă în divorț. Din cauza anturajului am ajuns în penitenciar.
Când am intrat în penitenciar am văzut cupluri. M-am speriat.
Înaine, nu aveam nicio legătură sentimentală cu femeile, mă feream de asta. Până acum șapte luni. Eram foarte împotriva. Până la el. M-am speriat când am văzut că era băiat, ziceam că de ce alta are voie cu bărbatu-său și eu nu. Mă gândeam că ce, așa o să fie toți? Știam de la fostul că sunt și altfel de femei, mi-a zis că sunt diferite de mine, da’ nu credeam că așa. După o perioadă, m-am obișnuit, da’ nu pot să zic că aveam o problemă, le respectam, da’ încercam să țin la distanță.
Am reușit să văd lumină în tot întunericul.
Am avut curajul, după mulți ani de zile, să pun capăt unei căsnicii care o fost mai mult pă acte, că în libertate am stat mai mult io. El o fost doar închis. Am avut o relație toxică, multe înjurături, amenințări și chestii dinăstea. Dar, fiind în penitenciar, el fiind cunoscut, mi-o fost undeva și frică să bag divorțul și să pun punct. Datorită lui Andrei, că eu așa îi zic, am reușit să pun punct.
Mi-am dat seama că eu nu mă uit la el ca la o femeie, mă uit la el ca la un bărbat.
Acuma șapte luni am fost întoarsă la penitenciarul din Cluj și mutată în camera 19 ca delegată. Și pă el, pe Andrei, îl știam, că-i instalator. Mai discutam cum e penitenciarul de la Arad în comparație cu cel de la Cluj, despre poveștile noastre de viață și, din vorbă-n vorbă, i-am mărturisit sentimentele. Adică i-am zis că nu îl văd ca pe un prieten, că a început să îmi fie drag de el. Toată lumea știa că nu sunt cu chestiile astea. Pe parcurs mi-o zis și el că nu a crezut că eu chiar vreau o relație. I-am spus problemele mele și nu m-a judecat, mi-a spus că e lângă mine.
Am stat fără el aproape patru ani. N-am avut lipsuri și nu mă atrăgeau femeile, pănă la el. Juca rummy cu fetele. Mă uitam așa la el, știi, și am zis: bă, de ce mă uit eu la femeia asta, că așa era pentru mine atunci. Ce, doamne, iartă-mă am? Deși eu am zis c-am luat-o razna de la un moment dat.
M-a făcut să mă simt femeie, mai mult decât m-a făcut fostul soț să mă simt.
Alături de Andrei am învățat că orice problemă poți să o rezolvi cu frumosul, nu cu urlatul și cu blesteme. Recunosc că ne-a ajutat și separarea pe care am avut-o, că ne-am dat seama de cât de puternice sunt sentimentele. Și am prins și încredere. M-o și potolit foarte mult. Eu eram o fire foarte agitată. Adică, nu-mi era frică de nimeni, nici de gardieni. Eram genu’ care, ce avea în cap avea și pă gură, eram cum eram. Și el m-o potolit. M-o făcut să înțeleg că nu mereu urlatul și speriatul și scandalul e bine, e bine și să vorbești frumos. Să zic așa, mai mult m-o învățat el, indiferent că eu sunt mai mare, el m-o învățat foarte multe. Și să iubesc adevărat, el m-o învățat. Înainte, eu nu am avut parte de o plimbare, să mă țin de mână sau să mănânc o înghețată, fostul soț fiind la pușcărie. Cu Andrei, indiferent că ne-am dus la plimbare, oricât de mică era, ne-am ținut de mână, am mâncat înghețată pe hol. Eu cu Andrei am trăit momente pă care poate alte femei le trăiește în libertate și s-o săturat. Se zice că între două femei e mai puternică iubirea. Eu am zis că n-are cum. Mă contraziceam cu toți. Duceți-vă, că n-are cum. Totul-i mai altfel, mai tare, mai puternic, mai cu pasiune.
Noaptea, când dormeam de mână, ne acopeream mâinile cu perna să nu vadă cineva.
Îmi era și frică să ajung la un sărut. Că de la un sărut mergi mai departe și poate mă răzgândesc și ajung la scandaluri. Da’ nu. Când m-am trezit aveam același sentiment. Îi căutam privirea, îl căutam să beau o cafea, îl căutam să-mi vorbească. La început, ne-am ascuns de toți. Mi-a zis că, dacă vreau o relație și chiar vreau să bag divorțul, ar fi cazul să îmi asum. Și mi-am asumat tot.
Primul sărut a fost în aceeași seară în care i-am zis că nu-i pot fi prietenă sau ca o mamă. Eram în cameră și i-am zis la un moment dat ,, da nu vii aicea lângă mine în pat?”. Si o venit și o vrut să mă sărute. M-am retras și m-am speriat. Eram eu șocată de mine. N-o trecut un minut, două și l-am sărutat. Totul a decurs natural.
Toate scrisorile și felicitările încă le avem.
La început, când ne-am cuplat și am fost separați, făceam scrisori. Seara, când ne băgam în cameră, făceam scrisoare, dimineața, când ne trezeam, la fel. Și apreciam mai mult. Astăzi, cine mai apreciază o scrisoare sau o felicitare? Nimeni. Cât am fost separați ne-am schimbat inclusiv paharele.
El se supără foarte repede. Îi genu’ ală la care i-ai zis ceva, că poate eu nu-mi dau seama, și se supără. Dacă nu l-am alintat o zis, e gata. Da’ deja mi-am dat seama cum să fac să fie bine. Îl cunosc. Într-o zi mi-a zis ,,nu-ți faci un tatuaj cu numele meu?” și i-am zis că nu, mai așteptăm. Și-o făcut el prima dată, apoi eu, pe ceafă. Apoi ne-am făcut și altele.
În penitenciar înveți să apreciezi. Pe mine m-a schimbat foarte mult. M-o învățat că pot să fac bani, să mă angajez, că n-am nevoie de prietene. M-o învățat că atunci când iubești cu adevărat, un gest frumos, un gest de care lumea o uitat, îi mult mai apreciat. I-am făcut un urs, de Crăciun, l-am cusut cu mâna mea. Deci, îți spun ce văd eu, o ia în brațe, o pipăie, doarme cu ursul. Noi aici în penitenciar apreciem mai mult. Nu am crezut că pot să iubesc. Exagerat. Deja dacă văd că se uită mai altfel, mă gândesc, hopa, ce-i asta? Am descoperit o parte din mine pe care nu credeam că o am. Știam ce-i iubirea, da’ nu credeam că în halul ăsta.
Verighetele sau actele nu ne leagă, ci sentimentele. Gândul că avem același lucru pe deget, asta ne leagă.
Pentru mine cel mai frumos moment a fost când m-o cerut în căsnicie. O venit și mi-o dat verighetele și eu am zis că ce să fac cu ele. O zis către mine să merg să dau televizorul mai încet și când m-am întors era în genunchi. M-a întrebat dacă vreau să fiu soția lui și am zis da. Deși îs căsătorită, eu n-am avut parte de asta. Alt moment o fost când l-o mutat înapoi cu mine în cameră. Am avut multe momente frumoase.
Sunt și geloasă. Foarte geloasă. Cam din orice eu îmi fac filme. Ne și certăm, dar atât că nu vorbim puțin timp. Ne mai aprindem o țigară, mai îi bine că el îi instalator și mai pleacă până eu mă calmez.
Sunt mai fericită cu el. Simt că plutesc în al nouălea cer. Simt că vine în cameră și mă pupă sau că se uită așa mai aparte, deja mă face fericită. Sau, nu știu, și când mâncam pă hol, de multe ori eu n-aveam poftă da’ mâncam de dragul lui. Deja eram fericită: o mâncat din mâna mea.
Să fii săracă, să n-ai nimic, da’ să mănânci dintr-o farfurie o bucată de pâine cu ceapă și să știi că el îi sătul, ești sătulă fără să mănânci.
Având în vedere că am fost și cu un bărbat, pot să compar viața sexuală. Cu Andrei simt cum ajung în pat că mă sufocă de iubire, de alintare. De la un simplu sărut deja simt că mă vrea. Îi o iubire puternică. Pot să zic că-i o iubire adevărată. Eu eram foarte egoistă înainte. Nu-mi păsa că el era la pușcărie, eu să am. De când îs cu Andrei, nu-mi pasă de mine. El să aibă, eu nu. Nu pot să descriu sentimentul. Dacă el e fericit și eu sunt fericită. Când îl văd pe el fericit, n-am cuvinte să spun fericirea, liniștea aia din sufletul meu.
Aici am învățaț că nimic din ce credeam nu o fost adevărat.
Iubirea mea înainte o vedeam că prin bani cumpăr orice. Eu, neavându-l pe el lângă mine, având doar bani, că aveam. El, crezând că prin bani cumpără orice. Pe moment, da. O haină, o mașină, ceva, da, mă făcea fericită. Da, a doua zi, gata. Atunci, credeam că banii cumpără orice. Ajunsă la pușcărie am zis, stai, că banii nu-mi cumpără libertatea. Nici iubirea.
Eu n-am avut parte de așa ceva, mă face să fiu altă femeie și să-mi dau seama că banii nu cumpără tot. M-o făcut, cu faptele lui, să cred la un viitor împreună. La vârsta asta trăiesc ce nu am trăit până acum. La 28 de ani am învățat să iubesc și să traiesc momente pe care alte femei deja le-o uitat și s-o săturat.
Notă: Cele două deținute se află acum împreună la penitenciarul din Gherla – Secția Exterioară Cluj-Napoca, județul Cluj. Private de libertate pentru înșelăciune, ambele au primit o pedeapsă de aproximativ cinci ani cu executare la zi. Conform declarațiilor lor, acestea sunt închise din 2020, respectiv 2018. Șansele de prelungire sau, în caz contrar, de diminuare a pedepsei sunt posibile în funcție de comportamentul pe care cele două îl exercită. În prezent, ambele susțin că își regretă faptele și că viața din penitenciar le-a schimbat în bine.
Sursă foto: arhivă personală, Unsplash
