Incluziunea si integrarea socială a persoanelor cu dizabilități fizice depide de șansa și accesibilitatea la programe de recuperare, socializare si psihoterapie.
Una dintre formele des întâlnite de deficiență fizică este mobilitatea redusă, care poate duce la excluderea persoanelor aflate în această situație din mediul social, viața profesională și chiar educațională. Oamenii care folosesc scaune cu rotile întâmpină numeroase dificultăți de la lipsa infrastructurii accesibile, la rezerve de idei preconcepute care pot limita șansele de a participa activ la evenimentele comunității. În unele cazuri dizabilitatea este un impediment din cauza că nu avem o societate în care oamenii și copii să fie educați în această privință.
Izolarea socială
Așa cum explică doamna psiholog Fodor Alexandra, barierele impuse pot lăsa urme adânci în plan psihologic, deoarece pot afecta profund stima de sine și sănătatea emoțională a acestora “Principalele efecte psihologice ale izolării sociale în cazul persoanelor care folosesc scaunul cu rotile includ o stimă de sine scăzută, din cauza limitărilor fizice și riscul crescut de depresie, care apare din lipsa interacțiunii sociale. Aceste persoane se confruntă adesea și cu frustrare și furie din cauza dificultății de a se integra în societate și de a participa la activitățile tipice ale vieții sociale. De asemenea, pot apărea stări anxioase din teama de a fi respinși de către ceilalți.”
Totodată, persoanele cu dizabilități fizice trebuie să aibă acces simplu și rapid în toate domeniile, pentru a se simți incluse și respectate, având în vedere că, în ciudat limitărilor lor, au capacitatea de a realiza lucruri impresionante care pot atinge inimile celor din jur. Există deja câteva exemple de schimbare uimitoare în viața persoanelor cu dizabilități care demonstrează că progresul este posibil. Acest raport propune să aducă în fața publicului vocile celor afectați, pentru a asculta poveștile și a înțelege mai bine realitățile cu care se confruntă.
Povestea lui Robert – perseverență și speranță
Robert, este un baiat de 12 ani din orașul Iernut, județul Mureș care a început să facă terapie de când s-a născut. Merge la terapie în cadrul Asociației “Raza de soare” Iernut, o asociație pentru persoane cu dizabilități însoțit de mama lui, care are foarte mare grijă de el și de nevoile lui. La puţin timp după naștere, medicii au anunţat-o pe Judith, mama lui Robi, că el nu o să poată merge singur, dar cu ajutorul terapeuților specializați, Robi a reuşit în ultimii ani să evolueze pozitiv pe plan cognitiv şi educaţional.
Povestea sa este una deosebită, dar din cauza dizabilității sale, Robi se confruntă cu diverse problemele întâmpinate în spațiile publice. „În locurile publice obstacolele întâlnite sunt bordurile foarte înalte și coborârile la trecerile de pietoni neadaptate. La cele mai multe magazine sunt rampe impracticabile care fac dificilă intrarea. De asemenea, în multe magazine nu se ia în calcul distanța dintre rafturi, care ar trebui să fie de cel puțin un metru pentru că persoanele într-un scaun rulant să poată trece.” spune Robi
Mama sa subliniază importanța schimbărilor sistemice pentru a facilita integrarea persoanelor cu dizabilități. „Sistemul educațional ar trebui să includă mai mulți profesori de sprijin, iar școlile să fie adaptate, cu lifturi și rampe în toate unitățile de învățământ.” De asemenea, Judith consideră faptul că ar fi util ca școlile să organizeze activități care să includă întâlniri cu persoane cu dizabilități, pentru a ajuta copiii sa înțeleagă ca fiecare persoana este unica și trebuie acceptată “Exista multe schimbari la nivelul scolii care ar trebui luate in considerare, cum ar fi organizarea mai multor activitati in care sa invite pesoane cu diferite dizabilități să le vorbeasca despre acest lucru și așa ar fi mai simplă sprijinirea acestora.”
De ce au părinții un rol important?
Părinții sunt cel mai mare privilegiu în sprijinirea copiilor cu dizabilități, deoarece trebuie să creeze un spațiu sigur și deschis în care copiii să își poată exprima frustrările, dar și să încurajeze independența acestora „Eu consider că părinții au un rol foarte important în viața persoanelor cu dizabilități motorii, aceștia trebuie să creeze un spațiu sigur și de încredere în care aceștia își pot manifesta frustrările, îngrijorările, bucuriile sau orice emoție și preocupare pe care o are, dar în același timp aceștia trebuie să le ofere oportunitatea ca ei să fie cât de independent este posibil, să evite să izoleze social sau să îi crească și să ii educe într-o „bulă” din dorința de ai proteja.” adaugă doamna psiholog Fodor Alexandra.
Concluzie
Terapia îi ajută pe cei cu dizabilități fizice să depășească mai ușor dificultățile sociale și personale, disciplinându-le pentru a-și recunoaște sentimentele și a-și reduce stresul. Integrarea completă într-o comunitate mai largă necesită nu numai foarte mult sentiment, ci, de asemenea, modificările fundamentale ale structurilor societăților. Accesul la clădiri, transport și elemete publice este esențial din acest punct de vedere și în curând toate clădirile și mijloacele de transport și toate spațiile publice vor fi construite fără obstacole.
Educația construiește o cultură a incluziunii, în care fiecare persoană cu dizabilități se simte văzută, respectată și susținută, și campanii de informare și sensibilizare ale întregii comunități pot realiza acest lucru. Numai atunci vom putea trăi într-o societate cu adevărat deschisă și egală, în care toți membrii săi, indiferent de dizabilități, să aibă loc și să participe activ la viața socială.
