Memoria, precum și condiția umană sunt limitate. Totul are un început și un sfârșit. Singurele dovezi vizuale pe care oamenii le au, care atestă propria existență, sunt fotografiile. Creatorii de fotografie, sunt ființele care captează cele mai autentice momente din viața noastră. Curiozitatea de a cunoaște artiștii din spatele camerelor, m-a pus față în față cu Antonio Pavăl, în vârstă de 20 de ani, care lucrează pentru Porc-a-Porter, ca fotograf principal pe partea de streetstyle. Deși, foarte tânăr, acesta a colaborat cu personalități importante din sfera social media, precum Marilu Dobrescu, Mimi, Andreea Suciu, Virgil Godeanu, Lorena Vișan, dar și cu artiști renumiți ca Emil Rengle și Alina Eremia.

Fotografii Premature

 După cum este cunoscut, pasiunile încep de la o vârstă fragedă. Acesta este și cazul lui Antonio, care în fiecare excursie cu familia, dorea mereu accesul la camera, pentru a surprinde momentele unice  pe care le trăiau. Momentul în care pasiunea a început să prindă contur, a reprezentat varsta de 14 ani. Atunci a fost momentul în care a primit prima cameră, prima confirmare că poate să devină creatorul propriului său univers din spatele lentilelor. Drept urmare, Antonio a început să-și pună bazele cunoașterii fotografiei, singur. Desigur, a fost un proces dificil, fiind pe cont propriu, dar astfel a reușit sa aprofundeze mai bine partea creativă.

“Consider că la facultățile cu astfel de specializări, se învață mai mult partea tehnică, decât partea creativă. Astfel, am zis că este mai bine pentru mine să îmi dezvolt partea creativă singur, să îmi formez stilul meu propriu, iar lumea când se uită la pozele mele, deja să știe că sunt făcute de mine”

-Antonio

Sprijinul familiei nu a fost absent.Tatăl său a fost mereu un suport imens, ajutându-l atât pe plan emotional, cât și financiar, în cadrul achiziționării aparaturii.

Ieșitul din tipare

Procesul prin care a trecut tânărul fotograf se poate structura printr-o simplă dezvoltare personală. Evoluția sa ca persoană s-a materializat în fotografiile pe care acesta le-a realizat. Antonio a abandonat latura sa introvertită, timidă, odată ce a cunoscut oamenii din industria fotografiei și a fashionului, devenind o persoană deschisă, cu multă energie, care își lasă amprenta în fiecare cadru pe care îl realizează.

“Am vrut cumva niște poze care rupeau cumva tiparul de poze pe care le vedeau în mod normal, mai ales într-un oraș așa mic precum Piatra Neamț. Așa am trecut de la fotografiile pentru evenimente, la partea de fashion.”

-Antonio

Antonio s-a bucurat de-a lungul carierei, încă de la început de feedbackuri pozitive, care l-au încurajat să poată continua această ieșire din tipare. Evident, ca orice altă formă de artă care este expusă unui public larg, fotografiile sale s-au confruntat și cu păreri mai puțin bune, care doar l-au făcut să înțeleagă varietatea de percepții pe care o simplă poză poate să o ofere.

Cu aparatul în valiză

Traseul pe care tânărul fotograf l-a parcurs, i-a adus multe beneficii în ce constă călătoritul. Fiind încă din liceu fotograful principal al “Consiliului Național al elevilor”, care se ocupa cu fotografiile pentru Biroul de Presă, a reușit să călătorească în foarte multe orașe din România, precum Focșani, Oradea, Craiova,București. Deși a debutat într-un oraș mic, acesta s-a acomodat foarte ușor și și-a găsit un loc propriu în București, odată cu începerea studiilor la “Școala Națională de Studii Politice și Administrative”. Bucureștiul l-a atras cel mai tare și i-a deschis calea spre foarte multe oportunități, printre care se numără colaborarea cu personalități din industria fotografiei, dar și diferite proiecte internaționale.

“Mereu m-a atras dorința de a explora. Nu am vrut niciodată să mă stabilesc într-un singur loc.”

-Antonio

Firea sa extrovertită și dorința de a-și dezvolta cât mai tare latura artistică, l-au adus peste granițe, până în țări precum Franța și Londra. În urma călătoriei sale internaționale, Antonio a fost contactat de un content creator din Londra, care dorea o ședință foto. Atunci acesta a realizat importanța pe care o au pozele pe care le afișează pe contul său de social media.

Partea murdară a lentilelor

Ca orice parcurs de evoluție, există și mici înfundături sau mai bine zis, părți mai puțin roz ale fotografiei. Fiind și student în București, Antonio a trebuit să jongleze cu jobul său, astfel încât să aloce destul timp pentru ambele priorități, astfel încât să nu neglijeze niciuna. Acesta mi-a explicat programul său care l-a adus, în unele momente, în situația de burnout, întrucât mergea înainte sau chiar după cursuri, la shootinguri, iar weekendurile, rămâneau o simplă amintire.

“Am avut și momente de breakdown în care nu mai simțeam că am energia necesară, dar îmi mai luam momente de pauză să meditez asupra situației. Având și oameni lângă mine care să mă sprijine, am ieșit destul de repede din acest burnout.”

-Antonio

Pe lângă burnout și lipsa timpului liber, au existat și neînțelegeri cu privire la proiectele sale. Latura mai neplăcută a industriei, era inevitabil de evitat. Oamenii care se presupun că ar promova fotografii și ar avea nevoie de fotografi, nu le recunosc munca persoanelor din spatele aparatului, și nu le oferă salariul îndreptățit, în raport cu munca pe care trebuie să le-o ofere. Aceste momente dificile, nu l-au descurajat pe fotograf, ci doar l-au motivat să lucreze mai mult pentru pasiunea sa.

momentele de vârf și proiecte de viitor

Vârful carierei încă rămâne un mister, întrucât tânărul fotograf este într-o continuă dezvoltare. Totuși, printre momentele în care s-a simțit împlinit, se numără colaborarea cu persoanele influente, precum Alina Eremia, pe care de mic o admira, din trupa Lala Band. Acesta a avut recent un photoshoot, pentru o campanie, dar și câteva poze pentru ea, pe care le-a simțit ca fiind ireale, mai ales amintindu-și de propria copilărie.

Pe lângă colaborarea cu artiștii din România, la care doar putea visa, când era mic, Antonio s-a regăsit în poziția de a cunoaște inspirațiile care l-au adus pe drumul fotografiei. Astfel, un alt moment remarcabil, în care s-a simțit împlinit, a fost întâlnirea propriei inspirații, care i-a stârnit pasiunea pentru fotografie, Cristina Nuță.

“Am avut câteva luni în care am lucrat împreună. Cumva de la ea am pornit și apoi am ajuns să colaborez cu ea. A fost un vis devenit în realitate.”

-Antonio

În urma încrederii oferite de colaborările cu astfel de personalități, Antonio s-a simțit încrezător să își mai însușească și alte proiecte viitoare. Acesta dorește să aplice la un proiect în cadrul revistei Elle România, precum și alte proiecte cu case de modă. Aplicarea la un astfel de job se rezumă la evaluarea portofoliului propriu, care în cazul fotografului, se regăsește pe propriul cont de Instagram, întrucât este foarte transparent cu munca sa, unde își promovează în special shootingurile din zona de streetstyle. Acesta recunoaște că parcursul său, de-a lungul a celor 6 ani de experiență, nu a fost unul ușor, însă încrederea pe care a căpătat-o, datorită dezvoltării personale, a meritat toată munca.

“Să nu te demoralizezi niciodată, mereu vor exista ups and downs. Să fii sigur pe propriul mod de a crea artă, pentru că până la urmă este un touch personal, iar dacă există oameni  care nu îl înțeleg, este doar în materie de percepție.”

-Antonio