Contextul acesta pandemic a reprezentat, în ultimii doi ani, un factor de stres destul de presant din toate punctele de vedere. Fie că a fost vorba de locurile de muncă sau de mediul academic, lockdownurile, în special, au reprezentat o constrângere la aceste nivele. Hobbyurile pot fi, astfel, un mijloc de a combate acești factori stresanți, în special pentru persoanele creative, cu tendințe spre domeniile artistice.
Portret al artiștilor în pandemie
Pe aceeași lungime de undă s-a aflat și Iulia Florea, studentă la Media Digitală. Aceasta mărturisește cum, încă de la începutul pandemiei, a avut o „mică criză existențială” în ceea ce privește arta. Dorința ei de a intra la Design s-a disipat în momentul în care desenul a devenit un stres pentru ea: „A fost o perioadă grea pentru mine deoarece pasiunea mea față de pictură s-a risipit. Așa că pentru o perioadă nu am mai desenat deloc. Nici nu am mai dat la arte, deși am făcut pregătire pentru acea facultate, iar mapa mea era una destul de consistentă”.
Pe de altă parte, datorită perioadei de lockdown, Iulia simțea, inevitabil, că se plictisește și că are nevoie de o preocupație. Astfel, a luat decizia de a se reapuca de desen, de data aceasta pentru ea însăși și nu din cauza altor motive stresante. Decizia respectivă a condus la deprinderea unei noi tehnici picturale, și anume acuarela.
Era un stil de desen pe care nu îl asociam cu amintirile mele neplăcute cu privire la pregătirea pentru facultatea de artă. Reprezenta o provocare pe care voiam să mi-o asum: dacă greșesti cu acuarelă trebuie să îți asumi că nu mai poți șterge sau da peste; trebuie să continui lucrarea așa cum ți-a ieșit.
– Iulia
Pentru Iulia, arta a devenit un proces important de a face față pandemiei și de a combate stresul. Dacă desena nu o mai deranja faptul că stătea la un birou, nici nu se mai gândeam la ce probleme se întâmplă în momentul respectiv. Dacă eram stresată se punea să picteze, fiind prea prinsă în ce se întâmpla pe foaia de hârtie ca să se mai gândească la altele. Era, și încă este, metoda ei preferată de a se detașa de probleme și de tot ceea ce se întâmplă în jurul ei.
Pentru mine arta înseamnă un proces de autoînvățare.
– Iulia
Cum deja a acumulat experiență în acest domeniu de la mai mulți profesori, Iulia se simte pregătită să învețe pe cont propriu, fără a mai aștepta un feedback din partea altcuiva. Va trebui, de una singură, să își ofere sfaturi și să caute soluții, acest fapt fiind o provocare binevenită.
Cătălin Precup, pe de altă parte, este un artist vizual specializat în pictură și profesor la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu”. Din punct de vedere profesional, acesta spune că anul 2020 a fost cel mai prost în ceea ce privește evenimentele legate de domeniul artistic. Cătălin susține că oricât ne-am amăgi cu stereotipul artistului claustrat voit în atelier, neafectat de carantină, lucrurile nu stau chiar așa. Pe lângă lipsa socializării, lockdown-urile au însemnat și absența expozițiilor sau a altor evenimente conexe.
Consecințe din perspectiva aceasta s-au observat și asupra activității didactice: cursuri, expoziții și concursuri ținute online, amânarea sau anularea expozițiilor, a vizitelor la muzeu, a atelierelor de creație și a altor proiecte. În ciuda acestor predicamente, a reușit, totuși, împreună cu asociația Brukenthal von Studio, să implementeze Sibiu Contemporary Art Festival și să participe la evenimentul național Noaptea Albă a Galeriilor.
„Am susținut întotdeauna că arta are valențe terapeutice. Sigur, actul creației, mai mult decât produsul finit, poate constitui o metodă de relaxare, de apărare, de deconectare ori de evadare din cotidian, însă în cazul unui artist e mult mai profund, introspectiv, de durată, metodic, neliniar, combativ și cathartic. Prin urmare, nu îți asigură (oricum nu imediat, total sau mereu) un confort mental și nici unul fizic (poate fi extenuant pentru ochi, te poate priva de somn etc). În schimb, face parte dintr-un proces treptat de individuație, în termeni jungieni”.
Efectul pandemiei asupra pasiunii acesteia e, însă, destul de greu de cuantificat. Artistul spune că a încercat să nu se lase afectat de tot acest context în munca sa, cel puțin la suprafață; însă dincolo de suprafață rămânde la văzut. Perioade de genul acesta pot avea urmări în mai multe feluri, nu doar asupra randamentului unui artist. Și poate nici acolo.
Activitatea mai puțin intensă sau inactivitatea momentană pot coincide cu o etapă dintr-o desfășurare episodică firească, nu neapărat să constituie o consecință a vremurilor pe care le trăim; schimbări capricioase de dispoziție, pene de inspirație, procrastinare ori chiar renunțarea temporară la pictură pot surveni în diverse momente și nu musai dintre cele nefericite. La fel și intervalele faste sau creșterea apetitului pentru creație.
– Cătălin Precup
Acesta este de părere că este greu e de văzut dacă urmarea acestui context nu a dat imbold unei creații mai de substanță, unor idei mai pregnante, unei viziuni mai închegate ori, din contră, lucrările reflectă dezlânat temerile și incertitudinea specifice acestei perioade tulburi. Până la urmă, procesul de creație este diferit și depinde de la artist la artist.
Munca unui pictor nu se reduce la actul de a picta. Și nici preocupările sale. De pildă, dacă pictatul propriu-zis nu prevalează, va căuta să își tragă inspirația din diverse locuri, poate chiar să facă o pauză de reîncărcat bateriile, să încerce o altă tehnică artistică, să pregătească și să prepare pânze pentru viitoare picturi, să-și reevalueze ideile și lucrările mai vechi și începute, dar neterminate, să-și articuleze și contureze idei noi, să facă schițe, să studieze mai mult partea teoretică: „Însumând, din perspectiva practicianului, perioada aceasta, în afară de acomodarea inițială cu ea, nu a fost diferită, nu a fost mai rea sau mai bună decât altele, iar dacă a avut consecințe mai subtile, îmi e dificil să le descifrez și estimez. Pentru mine, pictura e cea mai potrivită formă de a mă exprima, iar arta e cea mai completă formă de a mă înțelege”.
Impactul pandemiei asupra minților creative
Laura Jeitan, studentă în Danemarca, și-a pus în gând, de la bun început, să rămână creativă și conectată cu lumea de afară prin webinare, workshopuri și alte comunități găsite online. În perspectiva ei, pandemia a reprezentat o oportunitate, deoarece numeroase evenimente se mutaseră în online, ceea ce însemna un acces mult mai vast: „Cumva am încercat să văd ce pot face de aici, din situația în care sunt și să creez valoare, fără să mă victimizez și să-mi zic că asta e, nu mai poți face nimic cu pandemia”.
În ciuda firii sale introvertite, Laura a simțit că poate să facă mult mai mult decât să aștepte sfârșitul pandemiei. Decât să piardă vremea, a vrut să iese din zona sa de confort, să se conecteze cu o diversitate de oameni și să creeze, în același timp, un loc unde aceștia să-și poată spune povestea și experiențele. Fiind deja înconjurată de persoane ce inspirau multă energie și curaj, Laura s-a gândit că aceste povești inedite vor avea un impact și asupra unui public mai larg. În acest fel s-a născut dorința sa de a inspira și a încuraja tinerii, în special, să își urmeze pasiunile, prin conversații pe care le purta deja cu oamenii apropiați ei. Astfel, a apărut, cam pe neașteptate, dorința acesteia de a crea podcastul „Ștafeta de Impact”.
Nu mă gândisem deloc să lansez un podcast până cu o lună înainte să îl lansez efectiv. A fost o idee foarte spontană, care mi-a fost propusă de mentorul meu după ce am făcut o postare mai vulnerabilă pe Instagram. Dar probabil că pandemia a creat un context potrivit pentru a putea crea proiectul acesta cu mai multă ușurință, având atât timp liber și eu și invitații și ascultătorii.
– Laura Jeitan
Tânăra spune cum a fost încurajată de către mentora ei să-și exprime ideile mai mult și, văzând încrederea pe care o avea în ea, nu a stat foarte mult pe gânduri și a lansat podcastul, într-un format pe care l-a simțit cel mai aproape de personalitatea ei, și anume sub formă de interviuri/coffee talks. Aceasta mărturisește, de asemenea că nu a fost confortabil, deoarece fiecare episod pe care urma să îl înregistreze, venea cu nesiguranțe și anumite temeri: „Dar de asta mi-a și plăcut, fiind în afara zonei mele de confort, am crescut destul de mult, ceea ce și căutam, de fapt”. Contextul pandemic a reprezentat, așadar, un mediu potrivit pentru a putea crea proiectul acesta cu mai multă ușurință, luând în considerare faptul că atât ea cât și invitații și ascultătorii au mai mult timp.
Șerban Suciu, student la Comunicare și Relații Publice, a devenit o personalitate cunoscută în rândul tinerilor din Sibiu. Fost președinte al Consiliului Județean al Elevilor, acesta inițiază și participă la diverse proiecte benefice comunității. Printre cele mai recente se află Paulina Podcast, dezvoltat pe baza proiectului Școala de Vară Paulina de la Sâncel. Tabăra a fost organizată la sfârșit de august 2021 în memoria Ralucăi Ana Medeșan.
Prieteni și cunoștințe de-ale Ralucăi (și nu numai) s-au implicat voluntar în ducerea la bun sfârșit a unui vis pe care ea îl avea de foarte mult timp: organizarea unei școli de vară în satul ei natal și, acum, locul în care își petrece veșnicia. Astfel, Șerban este recunoscător pentru oportunitatea de a fi gazda episoadelor în acest proiect: „Paulina Podcast este despre oameni. Despre stelele unei constelații și despre interconectare. Este încercarea unui tânăr (eu, în această instanță) de a dialoga cu profesori despre valori, principii, stil de viață și dragoste pentru catedră. Și, ambițios sau nu, la finalul episoadelor, sper ca fiecare dintre ascultători să poată creiona profilul profesorului-mentor care știe că educația se poate face doar cu și din drag”.
Pe de altă parte, Șerban este de părere că, dacă nu ar fi existat pandemia, conceptul de podcast nu ar fi prins la publicul mare din România.
E totuși ireal modul în care în epoca gratificării instante, oamenii găsesc timpul și răbdarea de a asculta o oră de povești, dezbateri, discuții. Poate dacă nu eram în pandemie, Paulina Podcast ar fi fost un eveniment de tip TedTalks, sau poate că s-ar fi desfășurat on-site, eu aș fi călătorit prin țară pe la invitații mei și aș fi povestit cu ei față în față. Cine știe?
– Șerban Suciu
Ideea de realizare a unui podcast o avea de ceva timp și aștepta un moment potrivit în care să o utilizeze. Astfel, în această perioadă de pandemie, Șerban este destul de convins că își atinge potențialul maxim. De asemenea, el crede Mi se pare o eroare de principiu să începi proiecte în pandemie care să nu funcționeze ulterior. Într-adevăr, mi ar vrea ca Paulina Podcast să continue și după sfârșitul pandemiei, să se reinventeze și să aducă laolaltă mai mulți oameni, în contexte mai diverse: „Cred că fiecare oportunitate trebuie fructificată și cred că, mai presus de toate, suntem ființe maleabile: și așa trebuie să fie și viața noastră, proiectele noastre, hobby-urile noastre”.
Chiar și înainte de pandemie, el simțea cumva că trăim într-o lume avansată din punct de vedere tehnologic, iar de când cu pandemia, progresul pare să o fi luat pe „o pantă abrupt-ascendentă”. Deși se consideră un fan al tehnologiei și i se pare minunat orice dispozitiv care facilitează o oarecare experiență, Șerban simte nevoia să evadeze din această lume. Acest lucru era posibil, așadar, prin hobby-uri. Fie că era vorba de citit, plimbat prin natură sau dezbateri, acesta încerca mereu să le împingă spre o zonă „fără tehnologie”.
De când a început pandemia, el încearcă din răsputeri să își dea seama cum ar trebui să realizeze acest „detox” tehnologic: „Posibil și volumul de muncă, atât pentru educație, job, cât și pentru hobby-uri, să fi crescut, dar încerc să îmi găsesc zilnic o oază de timp în care să las tehnologia deoparte și să mă concentrez pe orice altceva. Cred că acesta e un nou hobby pe care l-am dezvoltat”.
Beneficiile hobbyurilor
Din perspectiva psihologului Ioan Motronea, pasiunile pe care oamenii le au contribuie în primul rând la starea generală de bine, care se reflectă atât asupra sănătății fizice cât și psihice. Hobbyurile au rolul de a restabili energia pe care o avem, pentru că atunci când neglijăm acest aspect, pe termen lung, în multe cazuri se ajunge la epuizare. Bineînțeles, oameni pot avea pasiuni solitare cum ar fi cititul, ascultatul muzicii, vizionat seriale sau pasiuni ce implică contactele sociale cum ar fi sporturile, petrecerile. Așadar, hobbyurile pot reduce stresul și ajută atât la detensionarea corpului fizic cât și la menținerea unei stări de bine.
De asemena, izolarea socială poate duce la o lipsă de apartenență: „Conexiunea umană este o nevoie fundamentală psihologică cu care ne naștem și pentru a avea o stare de bine este foarte important să o cultivăm”.
Ioan Motronea crede că dacă renunțăm la pasiunile noastre și la contactul cu alți oameni o să observăm o anumită oboseală, lipsă de vitalitate și de motivație pentru a face anumite lucruri. Cu precădere în situațiile stresante este de preferat să nu renunțăm total la lucrurile care ne fac bine. Dacă contactele sociale trebuie limitate – cum s-a întamplat în lockdownuri – este de preferat să facem lucruri acasă care să ne ofere o stare de echilibru. Acestea pot fi reprezentate de meditație, citit, vizionat de seriale, ascultat muzică sau alte activități preferate, în cazul în care, pentru o perioadă precum pandemia, contactele sociale sunt limitate.
Beneficiile unui hobby by Ana Vintilă