Cândva o condamnare la moarte, lupta cu acest inamic nevăzut continuă de peste 30 de ani în România și în ciuda celor mai bune eforturi în lumea științei, încă nu s-a găsit un leac permanent. Acest virus există printre noi de peste patru decenii, însă la o primă vedere percepția românilor a rămas înrădăcinată la momentele în care pacienții mureau cu zilele, singuri, uitați de lume și priviți cu dispreț. Am început să mă întreb cum este să trăiești cu Hiv în țara noastră și cât de dăunător este acest adversar al imunității noastre. Pe parcursul dezvoltării mele, dar mai ales în perioada liceului, m-am lovit des de remarci și opinii acide de fiecare dată când subiectul ,,Hiv” era deschis în jurul meu, așa că am trăit mulți ani cu impresia că dacă intri în contact cu acest virus este clar o condamnare la moarte, o capcană fără scăpare care are o singură direcție cu destinația finală: oprirea tuturor funcțiilor vitale. În procesul meu de cercetare pe acest subiect, m-am trezit întrebând mai mulți membri ai comunității LGBTQ+ dacă sunt sau cunosc persoane cu hiv+ și astfel am dat de două persoane din România care au fost diagnosticate cu acest virus, dar care au preferat să le păstrez identitatea secretă, să rămână sub filtrul anonimității în schimbul opiniilor lor. Am să îi numesc Alex și Cosmin.
Cum cutreieră HIV prin țara noastră?
HIV, cunoscut și sub numele de virusul imunodeficienței umane, este un retrovirus care atacă funcția celulelor sistemului imunitar uman. Acest virus face ca sistemul imunitar să se deterioreze treptat și atunci când sistemul imunitar nu mai poate lupta eficient împotriva infecțiilor și a bolilor este considerat a fi insuficient. Persoanele cu imunodeficiență sunt mult mai susceptibile la o varietate de infecții și afecțiuni maligne, dintre care cele mai multe sunt extrem de rare la persoanele sănătoase. Acest virus este cunoscut ca factor principal în declanșarea bolii SIDA (Sindromul Imunodeficienței Umane), o afecțiune gravă și complexă care apare doar după ce HIV a cauzat multiple leziuni severe la nivelul sistemului imunitar.
În țara noastră el a debutat în 1985, punându-i-se în prealabil eticheta de ,,boala Occidentului decadent” de către regimul comunist și deși mulți nu se așteptau să apară în România, acest virus a năpustit asupra românilor, lăsând în urma lui un dezastru de mare proporție în special la începutul anilor 90, când a avut loc epidemia cu hiv. Epidemia respectivă a rămas întipărită în memoria celor care erau conștienți de gravitatea situației la vremea aceea, în mod special de imaginea cu sutele de copii care au contactat virusul din spitalele României în urma transfuziilor cu sânge și datorită folosirii acelor de siringi pe mai mulți indivizi, așa am înțeles din spusele părinților mei.
Potrivit Eurostat, mai jos avem un grafic în care ne este reprezentat procentul deceselor cauzate de Hiv din totalul de decese în România în perioada 2011-2019, pe sexe.
Și oamenii cu Hiv citesc și beau cafea.
Am ieșit cu Alex și Cosmin la o cafea și am putut observa două persoane perfect normale, cu energie bună și fără orice tip de indiciu că ei ar fi infectați cu Hiv. Am început discuția întrebându-i care cred ei că e percepția persoanelor din societatea românească asupra virusului? Nu au stat mult să se gândească, răspunsul amândurora a venit aproape instant la pachet cu un fel de râs sec. ,,Când faci testul de Hiv și el iese pozitiv, pe lângă tot amalgamul de emoții, am ajuns să mă gândesc automat la ce o să spună cei din jur, mai ales că toată lumea știe că este transmis prin sex neprotejat. M-am simțit rușinat și mi-am dat seama că dacă eram fată ar fi fost mult mai rău, căci aș fi fost catalogat ca și…cum să spun să nu sune vulgar, o fată ușuratică”. Amândoi mi-au spus că frica de moarte a fost cea care și-a făcut prima apariția și că asta vine din cauza lipsei educării pentru că automat s-au gândit că se va transforma în SIDA și ar mai avea maxim 10 ani de trăit. ,,Sentimentul e același ca și când aflii că ai cancer și ți se dă un anumit timp de trăit. Sentimentul de boală terminală. Ai foarte mult regret, te urăști și te gândești să te sinucizi de pe acum…”.
Alex, puțin iritat când am abordat discuția despre sistemele din România, mi-a spus că ,,din cauza acestei lipse de educație sexuală din școli nu suntem pregătiți să înțelegem anumite aspecte și mai ales cum să ne ferim. Încă îmi amintesc că în școala primară am fost învățat că chiar și cu tratament, cineva cu Hiv nu o duce mai mult de 10-12 ani. Fals!”. Tratamentul pe care ei îl urmează menține virusul sub control și am aflat că ,, atunci când ești pe medicamente care funcționează, virusul nu se mai găsește în sânge la test și se cheamă nedetectabil”. Cosmin m-a lămurit și mai bine cu privire la ce înseamnă să fii nedetectabil. ,,Din punct de vedere sexual, persoanele nedetectabile sunt cele mai sigure, adică poți să faci sex neprotejat cu un tip nedetectabil, tu fiind negativ și virusul nu o să se transmită”.
Am aflat astfel că tratamentul lor lunar e gratis și a constat inițial din mai multe pastile, dar care după mai mult timp și presiuni făcute asupra medicilor lor, au ajuns să ia maxim două pastile pe zi care ,,intră în rutină, ca și când te speli pe dinți”. Ceea ce m-a mirat a fost faptul că statul român nu prescrie PrEP, adică medicația anti-Hiv pe care persoanele Hiv-negative și le-ar putea administra pentru a reduce riscul de a intra în contact cu acest virus și după spusele lui Cosmin ,,conduc multe persoane din comunitatea LGBT la diferite manevre pentru a face rost de ele. Știu persoane care apelau la alte persoane gay din Londra sau Amsterdam, unde acolo astfel de medicamente se dau pe gratis și îi rugau să le trimită și lor în România câteva cutii…că la noi în țară nu se poate. Maxim îți poți da tu comandă online de la un distribuitor de PrEP din altă țară, dar ai nevoie de rețetă de la doctor. La noi în țară nu se prescrie așa ceva”.
Și Hiv stă la coadă în România
Nu reprezintă o noutate faptul că atitudinea statului român diferă cu mult față de atitudinea altor țări din Europa de vest, iar în legătură cu Hiv se pare că țara noastră alege să îi acorde un interes neînsemnat și să îl trateze cu două pastile de indiferență, căci ,,într-adevăr primim o indemnizație lunară de hrană, care la ce prețuri sunt acum nu te ajută la nimic. Ideea indemnizației de hrană ar fi să ai bani în plus să îți permiți să mănânci mai sănătos, dar degeaba că la noi în țară încă mai sunt perioade când te trezești că nu poți face rost de tratament din cauza statului și stai pe tușă”. Am observat totuși o stare de anxietate în ochii lor și mi-au confirmat că la bază se situează incertitudinea și faptul că România nu le oferă un suport stabil, ei trăind cu un zumzet zilnic pe fundal că poate de luna viitoare o să fie nevoiți să-și schimbe schema de tratament din cauza statului care nu e în stare să acorde buget pentru tratamente corespunzătoare și eficiente. Partea bună e că ți se oferă consiliere psihologică gratuită și amândurora le-a priit bine acest beneficiu oferit de stat, reprezentând o componentă vitală în a accepta mai ușor ideea că virusul e prezent în sângele lor, căci ,,e mai ușor să vorbești despre asta cu cineva care are o privire obiectivă asupra ta și care știe cum să te îndrume. Familia clar nu ți-ar oferi suport emoțional imediat, ba chiar ar putea să fie mai panicați decât tine și să te streseze mai tare”.
Infecția cu Hiv, mai reprezintă o bombă cu ceas?
Am învățat că a trăi cu Hiv s-a schimbat enorm de mult în ultimii 30 de ani. Generațiile mai tinere din România, în mod special cei care sunt membrii ai comunității LGBT, au ajuns să fie mai conștienți că acestui virus nu îi mai este atașat pericolul reprezentat odată. Ei sunt mai prezenți în realitatea înconjurătoare, unde acest virus odată nedetectabil în sânge este în același timp și netransmisibil. Totuși încă prejudecățile în legătură cu acest subiect își fac apariția în rândul persoanelor mai înaintate în vârstă, care aleg în continuare să rămână axați pe propriile lor idei învechite, blocând orice formă de actualitate. Astfel, o persoană Hiv-pozitivă poate avea o viață perfect normală deoarece noile tratamente permit un trai lung lipsit de complicații, ținând virusul sub control în a nu disemina prin tot corpul.
,,Ce ar trebui să știe orice român despre Hiv este că el e pentru toată lumea și toată lumea poate să-l ia, nu doar persoanele gay. Virusul nu discriminează și toată lumea e expusă”
– Alex
