
Serialele și filmele bazate pe crime cibernetice sunt în vogă de mulți ani. Au ele, la fel ca filmele cu mafioți, calitatea de a-ți induce dorința de adrenalină și setea de ilegalități. Sigur majoritatea tinerilor și-au dorit măcar o dată să aibă „cunoștințe de hacker”, ba ca să-și verifice prietena și cu ce băiețași vorbește, ba ca să facă rost de bani de la vreo bancă cu sistem de apărare slab, fiecare cu prioritățile lui.
De când cu Mr. Robot toți se doresc hackeri și cum românul e notoriu doar pentru furat și internetul rapid pe care îl are, înțelegem din trailer cum se termină filmul ăsta.
Bineînțeles că cei de la RDS-RCS nu se așteptau ca serviciile lor să fie așa folositoare încât să supere Big Brother-ul nostru preferat, țara tuturor posibilităților*, tărâmul magic al atacurilor cibernetice, Statele Unite. Mulți români au tăiat găuri mari în buzunarele de firmă ale americanilor și mai ales în sacourile Armani ale serviciilor de stat.
Cine sunt aceștia și care e povestea lor?
5. TinKode

Răzvan Cernăianu a fost unul dintre cei mai notorii hackeri. A spart zeci de site-uri, printre care cele ale Pentagonului, Google, NASA sau pe cel al Marinei Regale Britanice. Pe Internet era cunoscut drept TinKode şi a fost unul dintre cei mai căutaţi hackeri din lume, până la momentul arestării lui, în 2012.
După cum povesteşte pe blogul personal, atacurile lui au fost făcute doar în scopuri informative şi nu maliţioase, nevrând să pună în pericol datele confidenţiale ale victimelor. „Am anunţat de fiecare dată problemele găsite printr-un e-mail trimis către administratorii de sistem ale acelor companii. Cu toate acestea, acţiunile mele au fost considerate infracţiuni şi am primit o sentinţă de 2 ani cu suspendare sub supraveghere şi o amendă în valoare de 93.000 euro“, a scris el. După ce a ieșit de la închisoare a renunțat la numele de TinKode și acum caută, în calitate de CTO al companiei, la cererea clientului, vulnerabilităţi şi metode de exploatare a infrastructurii IT.
4. Guccifer

Procurorii americani au susţinut că hackerul român a spart conturile de e-mail a peste 100 de persoane, în perioada 2012-2014. Printre politicienii americani vizaţi de hacker se numără fostul secretar de stat Colin Powell, mai mulţi membri ai familiei fostului preşedinte George W. Bush, precum şi Sidney Blumenthal. Acesta a fost predat autorităţilor judiciare americane, în vederea executării pedepsei de 52 de luni de închisoare, pronunţată de către un tribunal federal din statul Virginia pentru furt de identitate cu circumstanţe agravante şi acces neautorizat la computere.
3. Iceman

Cu aproape cinci ani în urma, Iceman a vrut să se numere printre cei care ajung la NASA, doar că nu avea diplomă de inginer și a trebuit să se descurce altfel. A trecut de toate sistemele de securitate instalate de specialiștii de la NASA. La plecare le-a lăsat un mesaj în care le-a explicat cum a făcut și le-a dat adresa de email, exprimându-și disponibilitatea pentru a primi un job. Nu s-a ales cu asta, ci cu o vizită de la DIICOT-ul și cu o factură de o jumătate de milion de dolari, daune către guvernul american.
2. SirVic

Victor Faur, originar din Arad și cu un renume în mediul online, a reușit să spargă serverele NASA, pătrunzând în peste 150 de computere și cu o pagubă de 1,5 milioane de dolari ar fi trebuit să stea după gratii timp de 54 de ani, Faur a primit doar 16 luni de închisoare cu suspendare și a fost nevoit să plătească Americii despăgubiri de 240.000 de dolari.
Din noiembrie 2005 și până în septembrie 2016, acesta a spart sistemele Marinei americane, Nasa și Departamentului de Energie american.
1. Nicolae Popescu

Nicolae Popescu este unul dintre cei mai căutaţi hackeri de către autorităţile din SUA. Românul este acuzat că a produs o pagubă de peste 3 milioane de dolari prin fraude informatice. Popescu a devenit practic de negăsit, FBI punând pe capul său o recompensă de 1 milion de dolari.
În decembrie 2012, un mandat de arestare federal a fost emis pe numele lui, americanii considerându-l capul unei reţele de hackeri din care mai făceau parte alţi cinci români. Toţi erau acuzaţi că au vândut yachturi sau maşini de lux pe internet, obiecte de lux inexistente, la preţuri cuprinse între 10.000 şi 45.000 de euro, păcălind mii de străini. Vânzările se făceau pe eBay sau Cars.com, banii ajungând printr-o reţea de conturi, în România. În noiembrie 2014, FBI a anunţat că pe capul hackerului român s-a pus o recompensă de un milion de dolari. La data anunţării recompensei, Nicolae Popescu era deja un infractor cibernetic de renume internaţional: fusese dat în urmărire generală în 2010 în România şi mai apoi, pe numele lui fusese emis mandat de arestare fereral, în 2012, în SUA. Lista infracţiunilor pentru care Nicolae Popescu a fost inclus pe lista „Most Wanted“ a FBI cuprinde: complicitate la comiterea infracţiunii de transfer bancar fraudulos, spălare de bani, fals în acte şi uz de fals şi trafic cu mărci înregistrate false, transfer bancar fraudulos, spălare de bani, fals în acte şi uz de fals, trafic cu mărci înregistrate false.
Fiecare om are pasiunile sale, unii urmăresc seriale zile întregi, ridicându-se doar să meargă la baie și să-și aducă chipsurile, iar alții hăckuiesc servere protejate în încercarea de-ași demonstra capacitățile. Depinde ce-ți agită sângele în vene.
Urmărește Hackerville pe HBO go.