România anului 2019 este țara tuturor posibilităților. Ca student român, frecventezi trenul de cel puțin 2 ori pe semestru ca să mergi acasă, și încă de tot atâtea ori ca să faci o excursie prin împrejurimile orașului universitar. Ai merge mai des să explorezi lumea, dar gândul ca faci mult pe drum te ține închis în casă.
Din fericire, transportul este gratuit pentru toți stundeții, indiferent de vârstă (până în 2018 doar cei sub 26 de ani beneficiau de gratuitate), grație legii 59/2018. Acest aspect se regăsește si pe site-ul www.cfrcalatori.ro:
“Studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă (licenţă,master, doctorat), în instituţiile de învăţământ superior acreditate, indiferent de vârstă, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern. Instituţiile de învăţământ superior acreditate poartă responsabilitatea legală asupra distribuirii legitimaţiilor de student pentru gratuitate la transport, precum şi asupra eliberării adeverinţelor care să ateste calitatea de student.”
Teleportarea în timp
Când ajungi în gară,simți cum ai călătorit în timp. Aș îndrăzni a spune că ne-am teleportat înperioada interbelică, dar aș minți. Trenurile erau mai rapide pe atunci, iar CFR-ul era mândria națională: de la parcul de vagoane si locomotive, până la vitezele de deplasare si frecvența curselor. De exemplu, dacă in 1939 ajungeai din București în Buzău într-o oră și 28 de minute, ei bine în 2019 nu vei face mai puțin de două ore și 35 de minute.
Drumul spre casă
Ora 22:30, ora la care sosește trenul pe ruta Timișoara-Iași, ora la care peronul e plin de studenți nerăbdători să ajungă acasă, la un sejur all-inclusive bine meritat. Îmi fac cu greu loc printre oameni și printre bagajele puse la întâmplare pe culoar. Îmi caut locul înscris pe bilet: vagonul 3, locul 21. Găsit cu greu și cu o mare satisfacție, dau să deschid ușa compartimentului. Acesta a fost momentul în care am deranjat somnul a trei doamne cu vârste cuprinse intre 50 și 70 de ani, tolănite fără urmă dejenă pe cele două banchete, și care mi-au spus direct, cu o răutate de nedescris în priviri:
“Domnișoară, nu vezi că aici nu mai e loc? Hai,în altă parte. Studenții n-au ce căuta aici. Voi n-aveți bilete cu loc. Și așa mergeți gratuit pe banii din pensia mea.”
Și acesta a fost momentul în care a început distracția. 3 studenți contra a 3 pensionare, declanșându-se fără urme de îndoială un conflict între generații, în care timp de 3 ore, muzica din căști nu reușea să acopere amenințările disperate ale doamnelor venite din pelerinaj.
-“Faceți facultăți degeaba, că tot proști sunteți. Stați doar pe calculatoare si table(adică telefoane și tablete) și aveți pe dracu în voi.”
-“De vă arunc pe toți din tren cădeți ca parașutele.”
-“Ia uite, Florico. Ăsta și-a scos o carte și citește. Păi se poate așa ceva? De asta înnebunesc generațiile astea, că nu mai merg la muncă, la prășit câmpul. Eminescu nu le dă bani.”
-“Vai ce zăpadă frumoasă, ce munți frumoși are țara asta. Da ce să vezi ca tineretul ăsta (arătând cu mânie spre noi) a tăiat toate pădurile, nimic nu mai avem din cauza lor.”
-“Cum ajung în Iași, direct la agenție merg să fac reclamație. Cum se poate ca un student care urcă la jumatea drumului, să aiba bilet cu loc?Eu am urcat la capăt si cobor la capăt.”
Iar amenințarea supremă, care a instaurat o stare de pace după aproape 3 ore de agitație, a fost:
“Mă duc eu la biserică să vă spun la un Părinte cât de needucați sunteți.”
Cea mai agitată doamnă deschide o geantă din care ies la iveala bidoane de 5 litri pline de agheasmă, iconițe si cruciulițe, care în scurt timp vor lua forma unui altar mobil, așezat cu mare atenție pe măsuța trenului: a început ora rugăciunilor. Liniște, liniște, liniște. Doar zgomotul trenului mai tăia din monotonia momentului, sau cearta unor doi domni de pe culoar pe un pet de bere. Să tot mergi cu trenul.
Alcoolul și CFR-ul
Problema cu alcoolul e la ordinea zilei în tren, iar ca fată nu ai absolut deloc sentimentul siguranței. De cele mai multe ori distracția se desfășoară pe acorduri de muzică populară, manele, sau tot felul de glume deocheate, care îți provoacă dezgust si dorința de a ajunge mai repede la destinație.
“Mergeam cu trenul la mare vara trecută. În compartiment cu mine a venit un domn, destul de în lumea lui și care mirosea teribil a alcool. Brusc, s-a ridicat și pentru câteva ore nu l-am mai văzut. Ațipisem puțin, dar un copil a început să țipe și să plângă. M-am trezit și nu știam ce se întâmplă. Acest domn i-a luat bicicleta și se plimba cu ea printre bagaje, ca și cum totul ar fi fost normal. Când m-am dat jos din tren, omul m-a urmarit bună bucată de drum, până am urcat într-un taxi. Când să închid portiera l-am auzit: gata, până aici, nu mai am bani să te urmăresc.” spune Antonia, studentă la ASE București.
Gara din Pașcani, perla CFR-ului
Ajunsă la Pașcani, gara unde se schimbă toate trenurile care străbat nordul țării, mă pregăteam să cobor. Mă apropii de ieșire, care era blocată de tot felul de sticle si bidoane de alcool. Dau să inaintez, ieșirea blocată de data asta de 4 bărbați masivi care s-au luat la bătaie de la băutură. Mult n-a mai fost pâna sa îl văd pe primul smuls și apoi aruncat din tren, care încă se afla în mers. Așa a fost cu 3 dintre ei, iar cel mai puternic și-a revendicat premiul: băutura care a mai rămas. Am reușit să cobor și să scap fără probleme, de data asta. De ce nu a acționat nimeni?
“E ceva normal aici, la Pașcani să se întâmple de astea, acum n-a fost nimic. Nu se bagă nimeni în conflictele astea că iese mai rău. De multe ori vine si poliția. Dacă ai noroc, scapi. Dacă nu, iți mai iei niște pumni, indiferent dacă ești fată sau băiat, bătrân sau student.” mărturisește o bătrână care a văzut întreaga scenă, însă de pe peron.
Și poveștile nu se încheie niciodată la gara din Pașcani.
“Mergeam de la Bacău la Iași. În Pașcani, a urcat un domn foarte dubios, care mirosea a alcool și care s-a luat la ceartă cu controlorul. Urlete, țipete, bătaie, din urma cărora domnul alcoolic iese victorios. A reușit să îl bage în baie pe angajatul CFR și să îl țină acolo închis pana la Iași, aproximativ o ora. Nu a luat nimeni inițiativa ca să rezolve problema, eu însă eram bucuroasă și cât de cât liniștită că s-au calmat spiritele.” spune Sabina, studentă la UMF Iași.
Un om în vârstă și cu speranțe în privire, spune:
“Să nu credeți că așa e tot orașul, gara îl strică. Ce-i drept…nu mai merge nimic pe aici, acum. Dar în tinerețea mea, era un oraș destul de frumos și civilizat.”
Mersul cu trenul te călește, te învață cum arată viața cu adevărat. Asiști la drame și compătimești lumea care plânge în hohote. Cupluri care se despart, cupluri care se formează, trenul e un fel de cerc vicios, un joc infinit care începe din nou și din nou și din nou, doar că personajele se schimbă. Râzi și plângi. Îți faci prieteni ușor, toți sunteți aruncați în oala asta de suferințe și de timp nelimitat de pierdut. Descoperi cu adevărat sensul vieții, iar nemurirea sufletului nu îți mai pare un concept atât de abstract.
După aproximativ 12 ore de mers cu trenul, ajung acasă, unde știu că mă așteaptă ore bune de somn pe care le-am pierdut noaptea în tren. Dar, ca orice om care pleacă, a trebuit să mă și întorc înapoi la facultate. Alte 12 ore pierdute din viață cu CFR-ul.
Din nou, prima oprire, de aproximativ o oră și jumătate, a avut loc în Pașcani. În tot acest timp am fost ingrozită de prezența insistentă a trei copii, care își etalau talentele atât artistice (cântau, dansau), cât și talentele în ale furatului. Îmi țineam strâns toate bagajele, cu teama de a nu rămâne fără ele. Cu toate astea, mai erau oameni care, fie din prea multă bunătate, fie din dorința de a fi lăsați în pace și de a scăpa de sindromul bagajului furat, ofereau bani acestora, iar când primeau ceva de mâncare, mai mai că ți-ar fi aruncat mandarina respectivă între ochi.
“Când doi se bat, al treilea câștigă”
Urc în tren, colegii mei mă ajută cu bagajele și ne strecurăm prin locuri prin care nici fără bagaje nu am încăpea în mod normal, dar am ajuns cu bine la compartimentul nostru. Un domn dormea dus și din când în când sforăia zgomotos. De data asta, compania a fost plăcută, nu m-a mai judecat și amenințat nimeni, de băut nu prea s-a băut, un cadru aș spune utopic, ireal. Ceva trebuia să se întâmple, doar mă aflam în tren.
Ora 21 și încă vreo 4 ore și ceva de drum până în Cluj. Căldura se oprește brusc, iar frigul învăluia acum vagonul, deja încremenit de la prea mult timp de stat pe scaun. Toți controlorii se adună în vagonul meu, vagonul 3. Nu înțelegeam ce se petrece. Auzeam doar fragmente, pe care am reușit să le punem toți cap la cap.
“Un om s-a aruncat din tren, în timpul mersului, dar și-a lăsat bagajul si copilul.”
Nefiind prima dată când un bagaj misterios apare în trenul Iași-Timișoara, controlorii au decis că ar fi mai bine să elibereze anumite compartimente, în caz că explodează bomba. Angajații CFR au început să desfacă bagajele, dar n-au găsit nimic. Doar prosoape care urmau a fi vândute pasagerilor (și două chiar au fost) și nimic altceva care ar fi putut pune în pericol viețile călătorilor. Ne orpim în gara din Dej, unde urcă și câțiva polițiști pentru a reuși să culeagă mărturii și să elucideze misterul. Concluzia a fost ca persoana în cauză era dată în urmarire generală pentru crime, de copil nu se știe nimic, n-a murit nimeni și, desigur, cei doi s-au urcat în tren de la Pașcani.
Când mergi cu trenul, e ca și cum ai avea bilet la circ. Vezi o paletă întreagă de caractere umane, pe care nu te gandeai că le vei întâlni în viața asta. În plus, teoria lui Darwin ți se confirmă în mod absolut evident: oamenii chiar se trag din maimuțe.
“Eram acum ceva timp cu sora și cu mama mea în tren și a intrat un domn cu figură de mafiot. Avea toți dinții de aur, asta m-a marcat. Se tot băga în seamă cu mine și cu sora mea într-un mod foarte nepoliticos, era chiar enervant. Nu mult îi ia până să scoată o pungă de semințe pe care o va mânca, în același mod nepoliticos, dar mustrat de vorbele unei doamne se oprește. N-a apucat să facă prea multă mizerie.” povestește Elena, studentă la UBB Cluj.
Povești mai puțin macabre petrecute în tren
“N-am pățit chestii dubioase pe CFR, dar am o poveste simpatică.
Este despre un motan, Garfield, și despre stăpâna lui care a achiziționat un bilet lângă ea doar pentru motan, ca să se simtă și el bine pe drum. Partea tristă era că mulți oameni stăteau în picioare, pentru că nu au mai prins bilete cu loc, iar pisica n-avea treabă cu locul care i se cuvenea, făcea inspecție în întreg vagonul. Partea amuzantă e că de fiecare dată când patrula câte un controlor, pisica era prinsă și ascunsă sub scaun. Când să plec din tren, pisica și-a luat rămas bun, sărind și mușcându-mi degetul.” spune Alex.
Călătoria pe cont propriu, fără camarazi de drum, pe lânga faptul că poate fi extrem de periculoasă, mai ales dacă ești fată, te deprimă. Te bagă într-un cadru dramatic și devii eroul propriului roman. Nu tot timpul ai norocul de a da peste persoane drăguțe, cu care poți schimba două, trei vorbe. Mersul cu trenule un fel de loterie a destinului: cum ți-e norocul.
În fine, trenul a avut întârziere, căldura n-a mai revenit, de murit n-a murit nimeni, iar în Cluj ningea ca în povești. Studenții deprimați se îndreaptă acum spre cămine, iar alții mai curajoși s-ar avânta la o petrecere imediat ce scapă de bagaje. Un lucru e cert, toți studenții spun că dacă trenul n-ar fi fost gratuit, n-ar mai fi apelat la serviciile CFR-ului.
Conform cifrelor, trenurile înregistrează anual 5 milioane de minute de întârziere, iar viteza medie de deplasare este de 43 de kilometri pe oră. Totodată, valoarea călătoriilor gratuite efectuate de studenți se ridică la 42 de milioane de euro, în creștere față de anul 2015 cu aproximativ 50%.
