86 de ani de viață, 67 de ani de confecționat opinci
Floarea Cosmi este meșter popular și ultima opincăreasă din țară. Lelea Floarea, așa cum este cunoscută, a avut o copilărie grea fiind orfană de tată, decedat la Cotul Donului. Aceasta menține tradiția vie în satul ei, Runcu-Salvei din județul Bistrița-Năsăud. A deprins această meserie după ce s-a căsătorit la vârsta de 19 ani cu Cosmi Dumitru, un opincar din sat: „M-a învățat meseria, am lucrat întruna cu el. Lucrez la opinci de 67 de ani. El e mort de 15 ani și încă duc meseria.” Lelea Floarea a fost și este o persoană activă, îmbinând munca câmpului cu confecționatul opincilor. Acum își dedică timpul ducerii mai departe a tradiției: „Meseria e plug de aur, iar opinca-i talpa țării, nu trebuie s-o dăm uitării.” În fiecare zi de joi, când este zi de târg la Năsăud, ea are masa încărcată cu opinci puse spre vânzare. Lelea Floarea, cu supărare în glas, spune că în satul ei nu mai poartă lumea opinci, dar sunt încă căutate, fiind piese importante ale costumului popular: „Aici în Runc nu mai vine nimeni în opinci, dar să știi că la Șanț am trimis 20 de perechi iar acum am de făcut la Artizanat în Cluj 40 de perechi.” Lelea Floarea este iubită și apreciată în satul ei, primind în anul 2019 titlul de cetățean de onoare al comunei Runcu-Salvei. Participă activ la târgurile naționale și internaționale, unde cutreieră lumea îmbrăcată în costum popular și încălțată cu opincile făcute de ea. În 2021 a fost propusă pentru titlul de „Tezaur Uman Viu”.
„Opinca-i talpa țării, nu trebuie s-o dăm uitării”
Lelea Floarea crede că este posibil ca acest meșteșug să dispară din cauza ignoranței, dar mai mult din cauza prețurilor materiei prime: „Da’ nu mai învață nimeni. Acum poate că ar face, dar cameră nu-i, pielea-i scumpă.” De asemenea, ea consideră că impozitul descurajează posibilii viitori meșteșugari: „și acum dacă scoți autorizație, cineva tânăr, femeie și bărbatul vrea să scoată, să facă opinci, nu câștigi cât dai la stat (…) e grea meseria, e foarte grea.” Însă, Lelea Floarea este determinată să continue meșteșugul și să ducă tradiția mai departe atât timp cât va mai putea: „cât trăiesc, mai duc tradiția, o mai duc, că-mi place meseria”. Opincile au încetat a fi purtate de către populația rurală începând cu anii ’80, cu excepția ei, pe care am găsit-o încălțată în opinci, pe care le poartă cu mândrie zilnic: „nu mai poartă nimeni, ar purta, dar nu se știu încălța. Eu mă încalț cu opincile mai iute decât o doamnă cu papucii (…) mă încalt și pe întuneric, dau ața pe sub opincă și una două mă încalț”.
Căsuța cu mălai pe prispă
Lelea Floarea, de la moartea soțului ei, locuiește singură într-o căsuță demnă de un loc în Muzeul Satului. Prispa casei ei din Runcu-Salvei este decorată cu icoane, ștergare tradiționale, farfurii pictate și cununi de mălai ce atrag atenția și stârnesc curiozitatea, atât oamenilor cât și păsărilor, după cum spune și ea: „de aici se hrănesc și păsările cerului”. De-a lungul anilor, a păstrat cu grijă obiectele tradiționale folosite de strămoșii ei. În cele două camere văruite cu un albastru intens, specific caselor tradiționale din Transilvania, se pot vedea caiere de lână, icoane vechi, ștergare cusute, farfurii pictate cu motive populare, covoare, paturi umplute cu paie și acoperite de țoluri din lână. Dintre toate acestea, cea mai prețuită de ea este o față de masă de cânepă: „fața asta de masă îi făcută de mama, de biata mamă, vezi cum e pe dos așa-i și pe față, acum nu mai știe nimeni să coase”. Lelea Floarea are și o colecție impresionantă de costume populare cu care se mândrește: „eu am costume până-i lume”.
Un meșter popular complet
Pe lângă meșteșugul opincilor, Lelea Floarea are și talentul de a scrie versuri pentru cântecele sale, unde își povestește viața. Într-unul dintre ele își descrie drama trăită atunci când și-a pierdut tatăl, decedat în luptele de la Cotul Donului:
Stau pe pragul casei mele
Și lacrimi îmi curg cu jele, dorule
Doru’ care mă apasă
Când s-o dus tata de-acasă, dorule
Lelea Floare este și o iscusită bucătăreasă. Aceasta prepară plăcinte cu brânză, cunoscute în Țara Năsăudului ca „Plăcintă runcănească”, foarte admirate la festivalurile de panificație, unde a obținut premii importante.
Opincile reușite necesită atenție și îndemânare
Lelea Floarea s-a oferit să prezinte procesul de creație al opincilor, care pe lângă talent implică atenție totală pentru a nu greși „eu nu graiesc cu nimeni, trebuie numărată gaura”. Pe lângă clasica opinca, mai produce și opinci de artizanat de diferite mărimi și culori. Opincile au fost purtate încă din antichitate, fiind descoperite de către arheologi în vestigiile romane din Anglia și sunt vizibile pe Columna lui Traian. Inițial, opinca era confecționată din piele, fiind însă înlocuită de cea de cauciuc în perioada interbelică, după ce automobilele și implicit anvelopele au început să devină comune. Începând cu anii ’80, acestea au dispărut din îmbrăcămintea zilnică, rămânând însă parte a costumelor populare.