Imaginea care apare in mintea majorității oamenilor când se gândesc la justiție este a unui judecător, stând solemn la pupitru, ascultănd argumentele avocaților și ale procurorilor. Cei familiari cu sistemul de justiție din România sau din alt stat pot confirma faptul că imaginea respectivă, cea a sălii de judecată, reprezintă doar o parte din munca din judecătorie dintr-o zi lucrătoare. Departamentele de arhivă, registratură și altele sunt adesea trecute cu vederea de cetățeanul comun într-o discuție despre judecătorii și tribunale.
Precizare – Persoana intervievată în acest reportaj-portret este tatăl meu, dar am păstrat integritatea și obiectivitatea jurnalistică pe parcursul interviului și al redactării articolului.
O zi printre dosare
Ioan Birău, grefier arhivar la Judecătoria Arad, ne dezvăluie obligațiile, greutățile și rutina acestui post.
„Am dat un examen ca să obțin acest loc de muncă, deși sunt angajat pe studii medii. Aici și femeile de serviciu au participat la concurs pe bază de examen pentru a se putea angaja aici.”
Când judecătorii au vacanța judecătorească, tribunalele și judecătoriile nu dorm. Dosarele tot trebuie organizate, inventariate, cusute, studiate. Echipa de 4 persoane discută când își pot lua fiecare concediu. Arhiva ar fi dată peste cap în întregime dacă angajații nu se organizează astfel încât să rămână destul personal să se ocupe de ea.
Cei 4 de la Arad au responsabilități diferite „pe hârtie”, dar de obicei ajung să facă puțin din toate în fiecare zi. Arhiva se ocupă și de interacțiuni cu publicul.
„La public am întâlnit tot felul de oameni. Unii oameni care par complet inofensivi și civilizați au condamnări grave precum omoruri și violuri. Job-ul acesta te face să îți dai seama că nu poți judeca omul după aparențe. Văd și deținuți escortați în cătușe, aproape zilnic.”
Hârtia – demodată sau necesară?
Ioan și colegii lui își încep ziua înainte de ora 8 dimineața, printre rafturi încărcate de dosare care păstrează conflicte vechi de decenii. Deși fațada clădirii Judecătoriei Arad a fost recondiționată cu mare fast anul trecut, sala arhivei pare înghețată în timp. Pe de o parte, mobila este aceeași din epoca comunistă, cu parchet tip „brăduț” care scârțâie la fiecare pas. Dar elementul care contribuie și mai mult la propagarea atmosferei de vechime sunt dosarele vizibil degradate, studiate cu grijă de vinovați și nevinovați. Pe dosarele de pe primele rafturi din sală se văd mare și clar ani pe care nici măcar unii din angajați nu i-au trăit – „1963”, „1970”, „1953” scrise cu carioca acum multe decenii. Mulți și-ar pune întrebarea „Ce rost are să le mai păstreze? Cine le mai citește?”, dar grefierii arhivari le cunosc foarte bine rostul. Ei știu nepoții care caută dovezi că terenuri și case moștenite le aparțin și persoanele care vor să afle adevăruri despre familie.
Arhiva Judecătoriei Arad a ars acum câteva zeci de ani. Așa au dispărut nenumărate dovezi și informații despre oameni și oameni. Riscul de atacuri sau incidente digitale tot este considerat mai mare și mai periculos decât cel al degradării fizice. Digitalizarea există și se dezvoltă constant nu numai în sistemele de justiție din afară, ci și în cele din România, dar păstrarea fizică a dosarelor de arhivă este o prioritate. Angajații judecătoriei au și ei o platformă online unde trimit cereri de concediu, primesc informații despre salarii și alte chestiuni legate de locul de muncă. Biroul arhivei a primit recent calculatoare noi, pentru a munci eficient, la standarde europene.
Piloni cu privilegii inegale
Referitor la condiția angajatului, grefierii și ceilalți angajați cu studii medii nu se pot compara cu magistrații. Salariile lor medii, plusate doar de niște prime de confidențialitate și mediu toxic. Beneficiul incontestabil, care face mulți angajați la privat să viseze la un post de funcționar public este protecția socială. Angajații care nu locuiesc în orașul în care se află judecătoria unde activează, beneficiază de decontarea chiriei sau combustibilului pentru navetă.
Zilele de concediu sunt de asemenea respectate în mare parte, dar deseori este atât de mult de muncă încât arhivarii sunt conștienți că ar fi un gest de prost gust față de ceilalți colegi să își ia concediu în anumite perioade ale anului. Portretizarea în mass-media a traiului angajaților din Ministerul Justiției se limitează în general la judecători și procurori.
„Nu prea ne sunt mărite semnificativ salariile. Guvernul e conștient că bugetării din justiție din nu sunt bine văzuți de restul poporului pentru că au salarii și pensii speciale enorme. Acela este cazul doar la magistrați, noi o ducem la fel ca restul românilor. Dar nu ne măresc salariile, mai ales în perioada electorală, să nu dea rău la public.”
Avocații sunt prin arhivă zi de zi, de mai multe ori pe parcursul programului de lucru. aceștia solicită dosare la studiu pentru cazurile pe care le au în instanță. Uneori dosarele nu se găsesc ușor, și se instaurează o stare de panică și stres în birou. Unele dosare se află în pivniță și angajații trebuie să se deplaseze după ele. Ioan e singurul bărbat din arhivă, în afară de șef, așa că el se ocupă de majoritatea muncilor fizice precum transportarea dosarelor din pivniță în arhivă sau înapoi. Superiorii au atitudini variată față de cei din arhivă, unii au un aer de superioritate, alții nu fac diferență între ei și grefierii cu studii medii.
Limitări
Spre deosebire de un loc de muncă obișnuit, grefierii arhivari nu au dreptul de a mai avea nicio altă sursă de venit în afară de locul de muncă. Justificarea acestei reguli este că ei dispun de informații secrete și trebuie să fie evitate șansele ca acestea să fie divulgate. Din același motiv se primesc sporuri de confidențialitate și loialitate.
Nivelul de muncă este aproape mereu foarte ridicat. Angajații riscă să rămână în urmă cu responsabilitățile dacă nu se mișcă eficient.
„Le-am spus de mai multe ori că ne mai trebuie un om dar momentan nu se poate. Mai aduc uneori un băiat de la altă secție să ne ajute.”
Concluzii
Concluzia lui Ioan și a multor alți angajați în funcții similare, este una complexă. Ei se bucură de stabilitatea locului de muncă, dar ar spera la schimbări în statutul grefierului și ajutor din partea statului.
„Un loc de muncă așa de stabil e greu de găsit în vremurile astea, mai ales dacă nu ai facultate. Nu aș pleca de aici, dar unele lucruri nu îmi plac.”
Persoanele ca Ioan ne amintesc importanța muncii auxiliare, de culise, din domeniul justiției și nu numai. Lipsa recunoașterii muncii acestor oameni vitali pentru funcționarea normală a organelor de justiție duce la ignorarea acestora și de către stat, care îi păstrează în umbra celor privilegiați pentru a-și permite stagnarea salariilor și drepturilor bine-meritate.
