De la vis la realitate: Povestea unei Afaceri Hoteliere de succes în Romania

Poza cu personalul unui hotel

Poate la prima vedere deschiderea unei afaceri hoteliere în România pare ușoară, dar pe parcurs se dovedește a fi o provocare pe care nu mulți sunt dispuși să și-o asume. În fața provocărilor de care industria hotelieră se lovește frecvent, secretul succesului rămâne adaptarea, buna gestionare și un personal implicat. Familia Pop din Oradea a reușit să dezvolte o afacere prosperă din simpla dorință de a crea o oază de liniște apreciată de călătorii din toate colțurile lumii, ducând pasiunea pentru ospitalitate la un alt nivel.


Începutul unui vis frumos

În urmă cu 5 ani, Alexandru și Liliana Pop au decis să ducă la următorul nivel pasiunea lor pentru ospitalitate și să își investească timpul și banii prin intermediul unei afaceri hoteliere în orașul Oradea, respectiv în stațiunea din proximitatea orașului, Băile Felix. ,, Am decis să facem acest pas îndrăzneț pentru că ne doream ca orașul nostru să aibă un loc unde turiștii se pot simți ca acasă”, a declarat Alexandru. Deși aceștia nu aveau experiență in domeniul ospitalității, au avut încredere in visul lor și au reușit să dezvolte o afacere de succes și o destinație la care mulți se întorc în fiecare an.

La început, aceștia au avut de investit în afacere mult mai mult decât au anticipat pentru a ridica proprietatea cumpărată la așteptările clienților. ,, În primele luni, fiind noi în acest domeniu, ne-a fost greu să deprindem toate protocoalele legate de această industrie. Erau multe lucruri care trebuiau puse la punct, precum camerele, spa-ul, restaurantul, cafeneaua dar și personalul care avea nevoie de îndrumarea adecvată pentru ca hotelul să funcționeze la capacitate maximă.” , explică Liliana care s-a ocupat de partea administrativă a afacerii.

Hotel Vital

Cât de greu este să întreții un hotel în Romania?

O întrebare pe care nu o pun mulți turiști care dau recenzii proaste unui hotel este: ,,Cât de greu este de întreținut de fapt o afacere hotelieră în Romania?”. Există o multitudine de factori care pot influența atât pozitiv, cât și negativ o afacere de acest tip. Fiecare zi aduce noi provocări, iar munca este constantă. ,,Curățenia zilnică, întreținerea echipamentelor și menținerea unei echipe motivate și unite este dificil, iar dacă aceste lucruri nu sunt puse la punct, riscăm pierderea clienților și ne trezim cu costuri suplimentare.”, spune Liliana.

Pentru că zona aceasta a țării este cunoscută mai ales pentru Băile Felix, care este o stațiune balneară, vizitată de aproximativ 300 de mii de turiști anual. Astfel, competiția dintre afacerile hoteliere locale este mare, fiind necesar să investești anual în locația ta care găzduiește turiști. Totodată, turiștii străini care aleg această zonă a țării pentru a-și petrece vacanța sunt puțini, având impact asupra gradului de ocupare. Din aceste cauze, este important să te dedici sută la sută în afacerea ta, pentru a nu risca pierderi semnificative.

Importanța echipei

Poate cel mai important aspect al unui hotel care funcționează cum trebuie este personalul. Piața muncii din România este volatilă, iar găsirea unor angajați pregătiți și serioși este o provocare constantă cu care mulți patroni se confruntă. ,,Există o mulțime de angajați sezonieri, care pleacă rapid. Acest lucru poate afecta direct calitatea serviciilor noastre și suntem în căutare constantă de personal nou, fie la recepție, administrare, sau restaurant.”, explică Liliana.

În ciuda acestor dificultăți, cei doi antreprenori continuă să caute soluții pentru a depășii obstacolele recrutării de personal. Una din soluțiile pe care aceștia le-au găsit este angajarea străinilor proveniți din țări precum Filipine și Indonezia, iar în ultimii ani acest lucru a ajutat la consolidarea serviciilor pe care le oferă ei.

Aceștia consideră că un mediu de lucru atractiv și motivant și cu salarii competitive este apreciat de angajați și îi determină să rămână implicați. ,,Credem că drumul spre succes are la bază o echipă unită și stabilă, de aceea ne respectăm angajații.”, au declarat cei doi.

După muncă, răsplată

După ce primul hotel în care au investit Alexandru si Liliana Pop a avut succes, aceștia au decis să își extindă portofoliul din industria hotelieră. ,,Am fost conștienți că orașul Oradea se va dezvolta in special pe plan turistic, astfel am achiziționat încă două proprietăți în anul 2022 și în 2024, amplasate strategic în centrul orașului. Avem noroc cu administrația orașului care l-a transformat pe parcursul anilor, devenind tot mai căutat de turiști și de marile companii care își deschid sedii în orașul nostru, ajutând la dezvoltarea acestuia.”, a declarat Alexandru. Pe viitor, familia Pop a declarat că dorește să îmbunătățească fiecare locație, menținând nivelul serviciilor oferite la standarde europene.

Date statistice ale industriei hoteliere din România în 2024

Conform unui studiu realizat de BNR, în 2024 s-au afișat peste 11,3 milioane de înnoptări, dintre care 7,6 milioane au fost rezervate în hoteluri. Alexandru Pop afirmă și el că cererea pentru hoteluri în 2024 a rămas stabilă, dar datorită creșterii cheltuielilor românilor, industria hotelieră întâmpină dificultăți. Cu toate acestea, hotelurile peste medie în România, au o performanță peste medie și înregistrează o pondere de peste 59% rezervări și un RevPAR, adică venit pe cameră de 53 de euro la nivel național.