În curtea școlii, în județul Teleorman, Roșiorii de Vede, începe o nouă etapă, a unui elev de clasa a 10-a, ce are să devină unul dintre cei mai buni jucători de baschet din România. Corneliu Saftescu pe numele său întreg, este surprins în timp ce joacă baschet de către un antrenor. De acolo, cerut de la părinți este dus la București pentru a începe de îndată antrenamentele.

Singur, într-un oraș nou, învață ce înseamnă cu adevărat libertatea și independența, la care visa de mic. „Mersul cu tramvaiul era preferatul meu, de la cămin la liceu făceam o oră, de unde veneam eu, luxul astă nu exista și dacă nu aveam chef de școală, băgam scuza antrenorului ca n-am prins transportul în comun. Făceam ce voiam.”

Cu toată rebeliunea, tânărul învață pe tot parcursul liceului foarte bine și iese olimpic la fizică. Somn, antrenament, școală, antrenament, iar din nou somn, așa au arătat luni bune din viața sportivului până a ajuns să fie recrutat la echipe mari de baschet din țară.

  La doar 20 de ani ajunge să joace la Steaua, în aceiași perioadă în care România era sub putere comunistă. La 6 dimineața, într-o zi obișnuită de cantonament, curtea unde urmează să facă primul antrenament este pustie. Liniștea este întreruptă subit de zgomotul tancurilor, care sparg poarta și dau năvală asupra campusului de locuințe unde erau cazați sportivii.

  În prima încăpere în care a putut să fugă, privirea lui căuta un telefon. A sunat-o pe mama lui să-i rostească câteva ultime gânduri. La baza intrării principale unde se adăposteau toți sportivii, stă un paznic, tot ce avea pentru apărare era coada de la matură. Groaza era pe fețele tuturor, în timp ce zgomotul din jur era acaparat de sunetele focurilor de arme. Ziua aceea a rămas până și azi impregnată în mintea sportivului, mulțumitor lui Dumnezeu că a scăpat cu viață.

Am crezut ca avea să fie ultima mea zi

Corneliu

A călători prin întreaga lume, petrecea mult timp în cantonamente. A învățat tainele baschetului și de la camarazii lui, care în timp i-au devenit prieteni pe viață.

Printre țările în care a pășit se numără și China. Pentru sportiv, magazinele de acolo erau o adevărată comoară, cu 50 la papuc și o înălțime de 2.03m, își găsea tot ce visa pe măsura lui de uriaș. La capitolul îmbrăcăminte s-a aranjat bine, însă la capitolul finanțe, el și colegii de echipă, întorși în țară, făceau contrabandă de țigări și alte lucruri aduse de pe hotare. Telefonul suna non-stop.

Ne făceam de cap, nu multă lume pe vremea aia avea acces la ce aveam noi

Corneliu

Vorbind de echipamente, Corneliu combina bascheții între ei, iar maieurile de joc le rupea și le schimba ca pe șosete. De multe ori, la începutul carierei sale, s-a întâmplat să taie vârful bascheților ca să poate să alerge confortabil.

Jucător la Steaua, recrutat la echipa națională și dorit de celelalte echipe mari ale României, Corneliu se simte în culmea fericirii. A fost o vreme în care se simțea invincibil pe teren, își dorea să treacă la următorul nivel în cariera sa. În 1989, apare pe lista celor de la NBA, însă înălțimea lui nu este tocmai la cerințele lor și faptul ca nu a avut un manager care să-l ajute cu acest lucru, a rămas doar un punct culminant în cariera sa.

Bill, regele baschetului

Pe parcursul carierei de sportiv, Corneliu primește porecla Bill, de la apropiați și fani ai sportului. În timpul meciului sala mereu striga ”haide Bill”.

O mare finală, juca Steaua contra Dinamo , Bill marchează 45 de puncte în primele 3 reprize, toată sala scandează, totul mergea strună. Și așa a obișnuit Săftescu să țină sala și întreaga echipă pe parcursul a câtorva sezoane.

După steaua, joacă la U, aduce valoare și acestei echipe, unde ajunge de câteva ori denumit sportivul săptămânii.

Cornel denumit sportivul săptămânii

 Joacă baschet până la vârsta de 35 de ani, ajunge să aibă o soție frumoasă și o fetiță. Cariera lui se încheie datorită unor probleme medicale. Lasă în urma un renume de Maestru al sportului. Atribuțiile lui nu sunt recunoscute așa cum merită, iar acest lucru îl lasă dezamăgire și frustrare atunci când se aduce în discuție ”baschetul”.

Au fost momente când nu a fost răsplătit după adevărata sa valoare, iar Corneliu părăsește terenul de baschet cu un gust amar, și începe o nouă etapă, unde atenția lui este acaparată de familie și alte planuri profesionale.

Ieșirea mea din baschet a fost ca o palmă care m-a trezit la realitate.

Corneliu