3. Simpatie/Empatie
Trasând asftel conturul hipsterilor și al lui W.A., putem observa punctele lor comune. Hipsterii văd în filmele regizorului o libertate, care pare fi incompatibilă cu prezentul, o nostalgie pentru un trecut pe care nu l-au trăit. Culorile și simetria, pentru care W.A nu poate fi confundat cu niciun alt regizor, sunt cele ce creează spațiul viselor noastre. Chiar dacă personajele sale sunt oameni cu probleme umane, noi le percepem mai degrabă ca pe niște animăluțe vioaie care ne sunt esențialmente exterioare și tocmai din această cauză simțim pentru ele nu empatie, ci simpatie. Aici am putea spune câteva cuvinte despre accesibilitatea și, respectiv, popularitatea masivă de care se bucură W.A. timp de mai mult de un deceniu.
Empatia este un proces complicat și presupune o conexiune sofisticată a două sau a mai multor interiorități. Simpatia este, însă, mult mai plăcută și poate dura doar atât timp cât avem obiectul simpatiei în față. Prevalența simpatiei în detrimentul empatiei se face prin accentuarea factorului estetic în detrimentul factorului etic. Parcurgerea traseului estetic – etic devine tot mai grea când prima parte se îngroașă și persistă în abundență.
(Aceeași problemă, dar într-un ambalaj antomin, o au filmele lui Gaspar Noe, unde simpatia se transformă în antipatie. În Irreversible (2002), cât de terifiantă nu ar fi scena violului din subterană, până la urmă nu o vezi ca pe o experiență vie, ci ca pe încă un procedeu complicat și neplăcut dintr-un film-înlănțuire de procedee complicate și neplăcute. Nu e neapărat o critică, fiindcă tocmai asta a și vrut regizorul – să facă un film-procedeu.)
