2. Locul lui W.A. în cinematografie

Wes Anderson apare într-o perioadă în care mai mulți regizori americani din generația X (1960-1980) își fac de cap într-o industrie pe atunci în criză de inspirație auctorială. Soderbergh, Tarantino, SpikeJonze, Harmony Korine etc, acești autori au introdus o nouă suflare în filmul american, preluând ștafeta de la Altman, Kubrick, Lynch, Cassavetes etc. Combinând autenticitatea unui film independent cu banii unui studiou mare, reprezentanții generației X au format, de-a lungul timpului, o filmografie bogată și extrem de neuniformă. W.A. nu este o excepție. 

Născut în Texasul republican și tradițional, W.A. combină, în filmul său, marile structuri ale filmului și ale literaturii americane cu tehnicile sale cinematografice subtile și proaspete. Dacă Rushmore (1998) se presupunea a fi o poveste a’ la’ Roald Dahl, The Royal Tenenbaums (2001) ne duce cu gândul la anvergura tragică a lui Faulkner. Tema centrală este adesea recurentă în filmele sale – deconstrucția unei structuri complexe – de regulă a familiei, ce duce într-un final la construcția indivizilor în parte. Personajele lui Anderson sunt într-o fugă de ceva sau o fugă înspre altceva. Anume fuga, dinamismul haios al stilisticii sale îi conferă narațiunii sale un aer general ironic. Ultimele sale filme – Grand Budapest Hotel (2014)/Isle of dogs (2018) – trec dincolo de liniamentul obișnuit al peliculelor lui W.A. și ne prezintă și viziunea lui despre istorie/evoluția noastră comunitară.