1. Eticul și esteticul în lumea hipsterilor

Înainte de toate, pentru a înțelege afinitatea pe care o au hipsterii pentru filmul lui W.A., să încercăm o scurtă incizie în materia însăși a hipsterimii. Termenul în sine de hipster/hepster apare la începutul anilor 1940 în SUA, când anumiți reprezentanți ai clasei de mijloc -preponderent bărbați albi – încercau să imite esteticul traiului cântăreților de jazz, afroamericani și participanți la vieți sărace și aventuroase. Încă de pe atunci, singurul fapt de a fi hipster însemna accesul la o anumită categorie etică, de regulă inaccesiblă în mod direct din cauza unui anumit statul social, prin intermediul unei categorii estetice. Pe scurt, hipsterii încercau să fie altcineva, iar felul celorlalți de a arăta era puntea înspre felul celorlalți de a fi.  

Aceasta a dus la un aparent paradox cultural. Spun aparent pentru că totul depinde de paradigma pe care o alegem pentru cercetare. Dacă pornim de la evidența lui Hegel – THE thought which may first occur to us in the history of Philosophy, is that the subject itself contains an inner contradiction. (trad. E.S. Haldane), ne gândim că tocmai contradicțiile interne ale hipsterilor creează un curent consistent și auto-actualizant. Dacă o punem în acest fel – eticulteza și esteticulantitezasinteza nu este ceva stabilit și fix, ci întocmai auto-actulizarea hipsterilor, de la beatnici încoace. Apropo de beatnici – și aceștia foloseau termenul “hipster”și astăzi am putea spune că tocmai ei, romanțând într-un mod pedant și sofisticat vagabondajul artistic, sunt responsabili de aspectul actual al acestui contingent.     

Cu timpul, tineretul a migrat masiv înspre corporații, mediul cărora s-a dovedit a fi un nou imbold al curentului dat. Dacă generațiile anterioare se luptau într-un mod sau altul cu reminescențele puritanismului protestant (atât în propriile familii, cât și în cultură), generațiile noi s-au trezit în fața unui alt inamic comun – depersonalizarea corporatistă. Întrucâtva asemănător precursorilor din 1940, care tindeau să imite sărăcia veselă a jazziștilor, noii hipsteri tind să emuleze omul apropiat ecologiei și umanismului, fiind amplasați în umbra marilor clădiri din sticlă și metal. Chiar participând activ la o cultură a consumerismului agresiv (și aici nu mă refer doar la gastronomie și industrie vestimentară, ci și la fluxul de internet/social media content) acești oameni vor, de multe ori inconștient, să parcurgă traseul estetic – etic, iar pentru a o face, ei acced la reperele culturale respective.