Și părinții plâng, nu-i așa?

a selfie being taken

Mai erau câteva săptămâni, iar fiecare gură de aer ieșea cu tremurat. Era sfârșitul lumii? Eram pe moarte? Ce problemă așa de mare ar putea să-mi dea emoții așa de copleșitoare? Eram confuz, dar până la urmă mi-am dat seama cine e vinovatul în această situație…Urma să mă mut. De tot.

Nu este ușor să fi în centrul atenției. Cu două săptămâni înainte să înceapă facultatea, am devenit subiectul principal în familie. Toate rudele au început să îmi pună următoarele întrebări: „ești pregătit să pleci?” sau „cum e să știi că o să pleci de tot?”. Să spun că eram terifiat ar fi o afirmație modestă; eram extrem de speriat.

În ultima vreme, când aveam discuția asta cu ai mei, vedeam ochii mamei mele cum se umezesc, după care urma o lacrimă, și încă una, și nu se mai opreau. Am ajuns să mă gândesc mai mult la ea și m-a lovit dintr-o dată: „Cum se simte mama?”. Nimeni nu îi întreabă niciodată pe părinții noștri cum se simt, fiindcă toată atenția e pe copii lor.

MAMA

Din instinct, mama a fost prima persoană pe care am vrut să o întreb acest lucru. Mădălina este o femeie specială. Are 54 de ani, lucrează în comerț și are 3 copii, dintre care 2 au plecat de acasă, iar acum urmează al trei-lea. Și-a petrecut tinerețea în Feldru, satul natal, până a plecat la Bistrița, orașul în care a rămas definitiv. Mădălina este o femeie emotivă, care tot timpul pune familia pe primul loc. Acest subiect este unul sensibil, despre care ea nu vorbește niciodată. Când a plecat Nazarica, primul ei copil, mama a fost confuză, pentru că nu în fiecare zi îți pleacă copilul la facultate. „Îmi era frică, pentru că nu știam ce o așteaptă la Cluj. Îți dai seama că voiam să o sun in fiecare zi, să văd ce face, dacă are ce-i trebuie.”

poza cu trei oameni la mare
poză cu mama și cu tata

Când ai mai mulți copii, înveți din experiențele anterioare cu aceștia. Mădălina a înțeles cum stă treaba după ce a plecat Liana, însă frica și durerea pe care o simțea era tot acolo. „Când a plecat Meli eram mai liniștită pentru că am știut că e în siguranță și că nu are ce să pățească”

Mi-am dat seama că urmează să vorbim de al meu drum bun! Nu am vrut să știu cum va reacționa mama atunci când mă mut din oraș, și din fericire, încă nu știu. Am ajuns să povestim despre ce făcea în lipsa surorilor mele. Pe lângă cantități excesive de zacuscă și povești cu restul mamelor despre cum sunt copii lor, mama încerca să le simtă prezența, de la distanță.

„După ce a plecat sora ta la Cluj, mergeam în fiecare zi la ea în cameră, făceam curat și stăteam ore întregi la ea în pat, uitându-mă pe tavan. Și după ce pleci și tu, tot același lucru o să-l fac.”

Mădălina

COPII PLECAȚI ÎN STRAINATATE

Potrivit Grupului Educativa „până la 8.000 de absolvenți de liceu și de licență din România aleg, anual, calea studiilor în străinătate. România ocupă locul cinci în clasamentul ţărilor din Uniunea Europeană”. Numărul de studenți care pleacă din țară crește anual la foc rapid, și tot mai mulți rămân acolo.

Sindromul „empty nest”, sau pe romana Sindromul „Cuibului gol” apare la părinți atunci când copii pleacă definitiv de acasă. Acesta se manifestă în depresie, singurătate și o profundă durere sufletească. Deși la unii nu persistă, fiecare părinte trece prin această perioadă.

Amalia are 48 de ani, lucrează în domeniul medical și tocmai ce a devenit bunică. Are un băiat. Mai bine spus bărbat. Raul este un om de excepție. A fost olimpic la istorie în liceu, a făcut parte din juriu la Zilele Medievale Bistrița și absolvit Universitatea din Michigan. A ajuns să călătorească în toată lumea.

Călătoria lui Raul:https://www.google.com/maps/d/u/0/edit?mid=1ENWYQ-b5Cl34e0f-zCRfDvsSuY4RB8w9&usp=sharing

„Probabil că în familile cu mai mulți copii nu le simți așa de mult lipsa. La mine, fiind doar unul singur, nu a fost așa ușor.”

Amalia

„Și i-am spus că totdeauna acasă va fi acasă”, a spus Amalia când am întrebat-o dacă lui Raul îi e la fel de dor de ea. Relația mamă-fiu dintre cei doi e impresionantă. „Noi am avut o convenție nescrisă. Nu ne spuneam că ne este dor unul de altul, tocmai ca să nu ne îngreunăm situația.” Să fi conștient este primul pas înspre succes, iar perioada de timp petrecută de Raul în străinătate a dat roade. Nu numai că a făcut-o pe Amalia mândră, dar i-a și adus un mic cadou pe lume: o nepoțică.

„DACĂ NU ESTE PESTE OCEAN E BINE”

Într-o zi ești mai trist; într-o zi ești mai puțin trist, însă totdeauna te bucuri pentru succesele celor din jur. Odată urcat pe avion sau în autocar, ca și părinte simți un gol în tine, ca și cum o parte din tine te-a părăsit, însă îți pare bine. Începe un nou capitol din viața lor. Te bucuri.

Mihaela are 52 de ani, este mama a 2 copii, mai bine zis adulți în toată regula, și lucrează în Chimie. A fost la vârsta ei studentă, lucru care a ajutat-o să vadă partea mai colorată a despărțirii.

„Noi i-am susținut. Sigur că în sufletul nostru ne-am simțit așa mai singuri; le-am simțit lipsa, dar fericiți pentru că fac ceea ce vor”

Mihaela

„Ei tot timpul îmi spun că deja au o vârstă, că trebuie să se descurce singuri. Bineînțeles că noi îi sunăm mai des decât ei.” Mihaela își înțelege copii. Nu zic că majoritatea dintre ei sunt neînțelegători, dar Mihaela a știut cum să-și facă bine și să nu sufere prea tare de dorul lor. „Nu este așa departe. Dacă nu este peste ocean e bine.”

SFATURI DE LA COPIL LA PĂRINTE

Cu toții avem acces la ajutor profesional. Este plin de psihologi, deschiși să îți ofere ajutorul de care ai nevoie.

Ca și părinte, tot timpul cauți soluții pentru copilul tău. Normal că îți dorești să îl ajuți cu absolut orice. Rareori ajungi să afli perspectiva celui mai mic. Am întrebat 30 de tineri cu vârstele cuprinse între 19-28 de ani „Ce sfaturi le-ai da părinților tăi ca să treacă peste faptul că ai plecat de acasă?”. Acestea sunt rezultatele:

Statistică cu sfaturi pentru părinți, din partea copiilor plecați de acasă

12 dintre ei au spus că un hobby este cea mai bună metodă de a trece peste supărarea simțită. Surprinzător de puțini au considerat că sănătatea lor mintală este mult mai importantă. Dar este ok. Ca și copil greu îți dai seama cum se simte părintele tău.

„Cred că ar putea să iți acorde mai mult timp ei, să se reapuce de un hobby-urile pe care le avea, să își găsească altele noi. Mi-a acordat atât de mult timp mie, cât timp creșteam, că am ajuns să am impresia că uneori nu se ocupă de ea.”

Daria Luca, studentă

Odată ce ajungi la o vârstă, ești mult mai altruist față de tine, până când dai de un moment de genu’. Concluzia este că da; și părinții plâng câteodată, ceea ce nu este un lucru rău. Este drept că trebuie să le acordăm acestora mai multă atenție, deoarece și ei simt, nu numai noi.

Mama și tata, om vedea noi cum va fi, dar până atunci, nu plângeți.