Cum să-ți alegi facultatea în 7 pași

Fată care studiază

    Alegerea facultății este un pas important pe care unii absolvenți de liceu sunt nevoiți să îl facă la un moment dat. Odată cu terminarea liceului, este foarte greu să-ți dai seama încotro vrei să o apuci, mai ales când ai atât de multe opțiuni, iar tu nu știi exact care sunt interesele și pasiunile tale. Această decizie nu este una ușoară, așa că venim în ajutorul tău cu 7 pași prin care să-ți alegi facultatea:

1. Fă câteva teste de orientare în carieră

Dacă nu ai foarte bine definit în cap ceea ce iți dorești să faci în viitor, fă câteva teste de orientare în carieră. Acestea vor analiza mai mulți factori, de la interesele tale până la aptitudinile pe care le ai în prezent, pentru a te ajuta să-ți faci o idee generală despre domeniile care ți se potrivesc. Teste gratuite de orientare în cariera poți găsi pe mai multe site-uri precum: testcariera.ro, ytm.ro, sau poți solicita consilierului școlar să-ți facă o evaluare amănunțită a intereselor, aptitudinilor și valorilor după care să te ghidezi. 

Om la sesiune de orientare în carieră

2. Verifică site-urile facultăților

După ce te-ai plictisit de făcut teste de orientare în carieră și ți-ai dat seama ce îți place și ce nu, începe să cauți pe site-urile facultăților cât mai multe informații: specializări, programe, profesori, și vezi ce te atrage. Cu cât te informezi mai mult, cu atât ai mai multe șanse să găsești facultatea perfectă pentru tine. Pentru a vedea care sunt universitățile de top din România, poți accesa Raportul anual privind METARANKINGUL NAȚIONAL aferent anului 2021. Acest raport are ca scop să identifice instituțiile de învățământ superior reprezentative din România, performante la nivel științific și cu vizibilitate internațională în clasamentele globale ale universităților europene.

În cautarea facultății perfecte

3. Analizează programele specializărilor

Nu te lăsa păcălit de primele impresii. În momentul în care o specializare îți face cu ochiul, verifică programa pentru a înțelege mai bine ce va urma să studiezi. Exista posibilitatea să găsești materii care să nu te intereseze prea mult așa că fă două liste: una cu materiile potrivite pentru tine și una cu materii care nu te atrag atât de tare, iar după vezi care e mai lungă. În funcție de rezultatul obținut, îți dai seama dacă ar trebui să cauți în continuare sau nu.

Analiza de date

4. Alege orașul

Deși nu este primul lucru la care ne gândim, este foarte important să ne alegem orașul în care ne dorim să studiem. În funcție de oraș, mediul academic poate fi mai dezvoltat sau nu, după caz, iar oportunitățile de angajare după terminarea facultății sunt diferite. De asemenea, trebuie să iei în calcul și faptul că unele facultăți și specializări nu se găsesc în toate orașele, iar costurile de a trăi se diferențiază de la județ la județ.

Baiat care joaca darț

5. Vorbește cu studenți din ani mai mari

Nu-ți fie rușine, vorbește cu studenții din ani mai mari! Este foarte important să te informezi din mai multe surse, așa că discuțiile cu mai mulți studenți te poate ajuta să ai o imagine de ansamblu mult mai clară. În acest pas este important să nu te rezumi la o singură persoană. Încearcă să vorbești cu minim două persoane diferite de la aceeași specializare, pentru că fiecare experiență studențească e diferită.

De vorbă cu studenți mai mari

6. Verifică cererea de pe piață pentru domeniul ales

Oricât de mult ți-ar plăcea un domeniu, pasiunea nu ține de foame așa că ar fi bine să studiezi piața muncii și ce meserii vor fi mai căutate în următorii 5-10 ani. Asemenea informații se pot găsi pe diverse site-uri, așa că ar fi bine să te informezi din mai multe surse. Acest lucru nu trebuie să fie un factor decisiv, dar este bine de luat în calcul. Potrivit graficului de prognoză al abilităților realizat de Centrul European pentru Dezvoltarea Învățământului Vocațional, cele mai căutate joburi în România în 2030 vor fi în domenii precum cel medical, juridic, social și educațional. 

7. Urmează-ți instinctul

Partea rațională se completează cel mai bine cu partea emoțională. După ce te-ai informat și ai analizat toate opțiunile, lasă-ți puțin timp ca informația să se așeze cum trebuie. În cazul în care nu ești încă hotărât după ce ai parcurs toți pașii și ai mai multe variante din care să alegi, lasă-te îndrumat de instinct. Cel mai probabil nu vei da greș. 

Acestea fiind spuse, ia-ți timp pentru a te gândi la ce facultate vrei să aplici și încearcă să te apuci din timp de toți acești pași. Nu va fi o decizie ușoară, dar la final vei găsi ce ți se potrivește. Și până la urmă… dacă te lași de o facultate și să începi alta nu e capăt de lume.

Yoga