Ruxandra Virca, studentă în anul 3 în cadrul FSPAC la specializarea Jurnalism a reușit să-și descopere pasiunea datorită unei simple teme primită la facultate.
Chiar mai mult, studenta a realizat un parteneriat cu SanoVita și Solaris, companii care se ocupă cu producerea alimentelor sănătoase. Odată cu succesul blogului, realizat de Ruxandra cu ajutorul altor 4 colegi, a apărut până si o oferta de munca la restaurantul vegan Rawdia, care, ironic, e vis-a-vis de locația facultății.

La cursul de online communication studenții din anul 3 au primit tema de a face un website, iar dintr-o glumă s-a născut food-baby.com, un blog cu rețete vegane.
“Ne tot gândeam ce website să facem la care am putea lucra cu plăcere și ideea a fost inspirată de faptul că imi place să gătesc de foarte mult timp.” se confesează Ruxi.
Ruxandra povestește însă și despre momentele în care își neglija alimentația datorită dietelor găsite pe internet pe care nu le mai verifica apoi dacă sunt sănătoase sau nu. Aceasta a fost pe pragul de a deveni anorexică până când a descoperit veganismul.
“Auzisem dinainte de veganism, dar niciodata până in acel moment nu m-am gandit cât de mult ne afectează consumul de carne și lactate. După ce m-am uitat la câteva documentare despre veganism știam ca asta este soluția pentru mine.”

Procesul de veganizare nu a fost unul foarte ușor pentru Ruxi, dar aceasta a continuat până când veganismul a devenit noul normal pentru ea. De atunci studenta și-a recăpătat sănătatea atăt fizică cât și psihică. Dietele agresive au făcut-o să creadă că nu se încadrează în standardele societății de frumusețe, însă veganismul a învățat-o pe Ruxi ca cel mai important standard e cel al sănătății, aceasta e mai importanta decat niște kilograme in minus.
“Mă bucur de succesul blogului și din acest motiv, deoarece aduce alternative sănătoase pentru oamenii care vor să-și schimbe viața cum am făcut-o și eu. E important să deschidă cineva această conversație despre nutriție și importanța acesteia și mă satisface faptul că am o platformă pe care pot face exact asta.”
Așadar, Ruxandra și-a schimbat viața datorită veganismului și totodată datorită unei teme și-a descoperit adevărata pasiune din care acum are și un venit lunar.Studenta o să continue postările pentru blog și speră sa ajungă la un alt nivel cu acesta pentru a ajuta oamenii în căutarea unul stil de viață mai sănătos.