O conversație cu Adrian S., românul care a reușit să scape de comunism și a locuit pe trei continente, dar pe care legăturile neînțelese nici de el l-au făcut să se reîntoarcă în România.
Ne pregătim pentru interviu, Adrian e mult mai înalt decât mă așteptam. Se așază parcă nerăbdător să își spună povestea. De cum mă salută pot auzi accentul lui american, vorbește însă surprinzător de bine româna. În casă miroase a friptură. Se scuză și îmi spune că pasiunea pentru mâncare a descoperit-o când locuia încă în America. Ne așezăm pe canapea și începem interviul.
EVADAREA
Adrian S. avea 8 ani în anul 1982 când a fugit din țară alături de părinții săi, Aneta și Aurel pentru a scapă de regimul comunist care domina România. Destinația finală: America, un vis, poate, pentru mulți români, dar care pentru ei a devenit realitate.
Asemenea românilor din acea perioada Adrian împreună cu familia sa au plecat din Romania “pentru o viață mai bună”, în special pentru viitorul lui. Planul evadării lor a fost unul bine gândit, iar faptul că nu au putut să îl împărtășească cu nimeni, nici măcar cu familia a fost ceea ce i-a măcinat pentru mult timp.
În prezent, Adrian povestește cu ușurință despre acele amintiri care i-au marcat copilăria, face glume și compară evadarea lor cu un film de la Hollywood. Acesta urma să plece alături de mama lui într-o așa zisă “vacanță” în Germania, iar mai apoi în Italia. În acea perioadă vizele pentru ieșirea din țară se acordau mult mai greu unei familii întregi, astfel că Aurel a rămas în România.
Cei doi, Adrian împreuna cu mama sa, s-au stabilit într-un lagăr în Italia, loc pe care Adrian îl aseamănă cu un hostel. Mai târziu, Aurel a reușit să iasă din țară, din cauza unei situații nefericite în care se afla Aneta. Aceasta a fost internată în spital, iar Aurel a plecat spre ei pentru a le fi suport moral. Revederea cu tatăl lui în Italia a fost una copleșitoare, lucru care poate fi observat în tonul lui Adrian chiar și în acest moment.
AMERICA DE NORD
După 4 luni petrecute în lagăr, Adrian împreună cu familia lui au reușit să plece spre America, unde îi așteptau rudele lor. După 40 ani, Adrian își aduce aminte primul lui zbor spre America cu avionul spunându-mi compania acestuia cu un accent american exact ca și în filme “Pen-em”. Aceștia au aterizat pe JFK, simțind pentru prima dată aerul libertății în adevăratul sens al cuvântului.
Din prima vară petrecută în America, Adrian își amintește multe plimbări prin Central Park cu câinele familiei, un boxer, mersul la cumpărături și multitudinea de sortimente de produse care se aflau pe rafturile supermarket-urilor, lucru contrar României.
Oficial, Adrian nu a terminat clasa a 3-a, deoarece în America a trecut direct în clasa a 4-a. Își amintește și râde de o serbare pe care a avut-o în clasa a 5-a, când a fost nevoit să învețe breakdance, sau de drumul de la școală până acasă în Brooklyn, pe care îl făcea zilnic. Îl compară cu “filmele din anii 80 de acțiune cu împușcături, bătăi și droguri”, și spune că în ziua de astăzi nimeni nu și-ar mai lăsa copiii singuri prin zonele respective. Începând cu clasa a 10-a, Adrian, împreună cu familia sa s-au mutat în Philadelphia, trecând de la gălăgiosul Brooklyn la viața în suburbie, unde și-au cumpărat o casă.
Adrian menționează că dorul de casă era pentru el inexistent, considerând America acasă, însă pentru părinții lui povestea era diferită. Corespondau cu rudele rămase în Romania, mai ales cu bunicii, prin scrisori și casete audio. Prima dată s-au întors în vizită în România în 1989, după 7 ani în care au locuit în America. Tot în 1989 au primit și cetățenia americană. Revederea a fost una copleșitoare, plină de sarmale, salate de boeuf și multe întrebări despre viața în America.
Când l-am întrebat pe Adrian dacă a observat vreo diferență între America și România acesta mi-a răspuns scurt și la obiect: “erau diferențe în orice, nici nu merită discutate, erau diferențe ca de la cer la pământ”. Cel mai mare șoc pe care l-a simțit când s-a întors în vizită în România în 1989 a fost lipsa alimentelor, își amintește cum a adus, din America, în valiză banane pentru bunicii lui.
“Experiența facultății a fost exact ca și în filme, petreceri multe, meciuri și majorete, însă ceea ce nu vezi în filme sunt nopțile nedormite din cauza examenelor și nivelul prestigios al facultății care trebuie menținut continuu. În prima zi de facultate decanul ne-a rugat să ne uităm în stânga și în dreapta noastră, spunând mai apoi că măcar unul dintre noi nu va mai fi aici și pentru absolvire, peste 5 ani“
EUROPA
Timp de doi ani, Adrian a lucrat pentru o firma mai mică din America, care oferea consultanță IT și unde, Adrian simțea că poate fi “o piesă mare dintr-un puzzle mic”, reușind astfel să se dezvolte mai repede și să își fructifice munca. Fast forward trei ani de zile, respectiva firmă a deschis un birou în Anglia, iar Adrian a fost propus pentru conducerea acestuia.
Obișnuit cu schimbările radicale încă din copilărie, la șase luni de la sosirea sa în Anglia, Adrian a decis să se mute acolo pentru încă 4 ani. Simțea că i se potrivește mai mult ‘’viața europeană”, însă subconștient, probabil, își dorea să fie mai aproape de România. Spune că “era tânăr, iar diversitatea culturala a Angliei, mai specific a Londrei, îi oferea ceea ce avea nevoie‘’.
Fiind mult mai aproape de România, excursiile acasă, la bunicii lui, erau mult mai frecvente decât au fost în anii anteriori, când o “excursie din SUA” dura aproximativ 20 de ore.
ASIA
Mă aștept ca Adrian să îmi spună că s-a reîntors în SUA, România sau că a rămas în Anglia, însă sunt departe de a ghici următoarea destinație în care l-a dus viața. “China”, râde, probabil din cauză că îmi poate observa uimirea. Îl întreb cum a ajuns acolo și îmi spune că prin intermediul muncii.
În China a petrecut 3 ani, din 2006 până în 2009. Prima întrebare care îmi vine în minte este legată de șocul cultural și de impactul pe care l-a avut asupra lui. Prima oară când a ajuns în China simțea că a aterizat pe altă planetă, însă în timp a reușit să se adapteze. Glumește, și spune că cele mai importante lucruri pe care le-a învățat acolo sunt faptul că mâncarea de la un restaurant chinezesc din Europa nu se compară cu mâncarea chinezească din China și că, niciodată nu trebuie să iți întrebi colegii de la muncă dacă au frați.
Într-o notă mai serioasă, consideră că “a văzut o mare parte din China, însă fiind atât de mare, simte că nu a văzut nimic”. Crede că acolo a fost cel mai deschis la noi provocări, dornic să cunoască oameni și culturi noi, tânăr și liber.
ACASĂ, DUPĂ 27 DE ANI
După trei continente, Adrian a ales să se întoarcă acasă, în România, unde se află și în prezent. Întrebarea pe care ne-o punem toți este, probabil, care a fost factorul care l-a determinat să ia această decizie.
Îl întreb de ce România. Îmi răspunde, ezitând, ‘’pff, bună întrebare, pentru care nu am un răspuns clar, concret, concis, direct, care ar avea logică pentru cineva, decizia asta nu are logică nici măcar pentru mine’’. S-a simțit atras de ceva din Romania, nu clarifică daca este vorba de sentimentul de acasă sau de o persoană iubită.
Adrian încheie interviul și îmi spune că la bătrânețe se vede pe un al patrulea continent, sub o umbrelă, la plajă.
