Pe data de 7 ianuarie, la doar 13 zile distanță față de Crăciunul românesc, o comunitate formată din mai multe minorități etnice din România, printre care rușii, ucrainenii, basarabenii și sârbii, se pregătesc să sărbătorească nașterea lui Iisus Hristos. Diferența de timp se datorează felului în care acești creștini folosesc calendare diferite pentru a consemna data nașterii Domnului: calendarul iulian sau pe stil vechi și calendarul gregorian sau pe stil nou. În România se estimează că peste un milion de persoane sărbătoresc în această dată Crăciunul, dintre care în Maramureș, aproape 40 de mii de etnici ucraineni.
Tot în acest județ, la graniță cu Ucraina se află comuna Remeți, comună care adăpostește aproximativ 3000 de astfel de locuitori, majoritatea etnici ucraineni. Aici Crăciunul „întârzie” în fiecare an, deoarece oamenii din localitate încep pregătirile pentru zilele de sărbătoare abia în primele zile ale lunii ianuarie.
Crăciunul pe rit vechi acum mai bine de 50 de ani în urmă
Lumea s-a schimbat și la fel s-a întâmplat și cu modul în care oamenii sărbătoresc Crăciunul în prezent. Dacă ar fi să ne întoarcem cu mai bine de 50 de ani în urmă, pe când bunicii noștri erau copii, am fi observat că viața în perioada acestei sărbători arăta cu mult mai diferit față de ce vedem astăzi. De fapt, „simplitatea” este cuvântul care descrie cel mai bine traiul din acele timpuri. Oamenii erau mai preocupați de ce o să pună pe masă în Ajunul Crăciunului, decât de alergatul după cele mai frumoase cadouri și decorațiuni.
Pentru a avea o perspectivă mai largă asupra modului în care se sărbătorea Crăciunul pe rit vechi, în Remeți, am discutat cu cele două bunici ale mele Ileana Șofineți și Iuliana Stan.
Decorarea și pregătirea casei
Poate cel mai important lucru amintit de cele două bunici, ce avea loc înainte de Crăciunul pe rit vechi, un lucru care se mai păstrează și astăzi este curățenia casei. Diferența majoră consta în felul în care arătau casele pe atunci. Acestea erau mici și nu aveau mai mult de una sau două camere. Se spăla și curăța tot, de la veselă, față de masă și pături, până la zugrăvirea pereților. Pereții se zugrăveau înainte de Crăciun și Paște, deoarece toată mâncarea, inclusiv cea pentru animale se făcea în casă, iar pereții se murdăreau foarte repede.
Un alt aspect important îl constituia împodobirea bradului. În cele mai multe familii, tatăl aducea bradul înainte de Crăciun, iar copiii erau cei care îl împodobeau. Ingredientele pentru un brad reușit constau în nuci, mere, covrigei și fursecuri de casă, totul presărat cu vată, care să reprezinte zăpada. Nucile erau colorate și legate cu sfoară de brad. Merele și covrigeii erau și ele prinse cu sfoară pe brad, iar fursecurile erau tăiate și prăjite în diferite forme pentru a înfrumuseța bradul după cum mi-a spus și una dintre bunici:
Țin minte că ne-a adus o mătușă forme din acestea de fursecuri. Erau de metal și toată lumea se folosea de ele. Începeam noi și apoi nu le mai primeam înapoi până nu-și termina toată ulița de tăiat fursecuri.
Ileana Șofineți
Mâncăruri și dulciuri tradiționale
De ajun, pe 6 ianuarie se prepara mâncare de post pentru prima parte a zilei. Sarmalele cu pasat erau felul principal, după care se poate aminti pâinea din făină de grâu și porumb, cioba de ciuperci, cozonacul și gogoșile, toate de post. Pentru prima zi de Crăciun meniul arăta diferit. Se prepara carne, tocăniță, tobă, cârnați, mămăligă, cozonac cu măr și nucă și covrigei. Pentru prepararea celui mai bun cozonac, bunica mea, Iuliana, spune că:
Pentru cozonac făceam mai întâi maiaua. Pentru asta frământam vreo 3 kilograme de făină, cam cât o covată, 3-4 ouă, drojdie, o cană de smântână, lapte dulce, un pumn de zahăr, totul cu apă cât cuprinde. După o oră de dospit întindeam aluatul și pregăteam mai multe umpluturi: cu nucă, cu mere și dulceață. Pentru umplutura cu măr storceam zeama de la merele rase, adăugam puțin zahăr și căleam totul într-o tigaie. Pentru umplutura cu nucă amestecam laptele cu zahăr și adăugam nuca. Aluatul întins îl mai ungeam cu puțin ulei înainte de a pune umplutura, de a-l rula și de a-l pune în tavă. Ultimul pas era ungerea cozonacului cu ou și coacerea acestuia în cuptorul tradițional.
Iuliana Stan
Colinde
Poate unul dintre cele mai reprezentative momente ale acestei sărbători este mersul la colindat. Această tradiție nu s-a pierdut nici până azi, ceea ce îi subliniază importanța. Exact ca și în zilele noastre, copiii se pregăteau din timp pentru seara de Crăciun. Încă de la începutul postului aceștia se strângeau și repetau cele mai iubite colinde. Dintre cele amintite de cele două bunici se numără „Iшла звізда країм світа”, „Бог Предвічний”, „ Во Вифлеємі нині новина”, „А вчора звечора” și „Нова радість стала”. Pe vremuri exista și un obicei mai aparte în ceea ce privește mersul la colindat, după spusele bunicii:
De Crăciun băieții mergeau la colindat cu băieți și fetele cu alte fete. De obicei gazda primea mai întâi băieții în casă, deoarece se spunea că asta ar aduce noroc și prosperitate pentru anul ce urma. Fetele erau cele din urmă. La final fiecare primea ori nuci, ori mere, ori colăcei.
Iuliana Stan
Umblatul cu steaua nu lipsea nici el. Cei mici se pregăteau dinainte cu tot ce însemna construirea ei. De obicei se adunau într-o casă mai mulți copiii, cu vârsta de până la 12 ani, împreună cu părinții și începeau lucrul, după cum povestește și bunica:
Steaua se învârtea ca o roată. Roata era de fapt făcută dintr-o sită veche în jurul căreia se construiau și se prindeau cinci vârfuri făcute din bețe. Apoi forma obținută se decora cu hârtie creponată colorată și cu tot felul de forme decupate tot din hârtie. Steaua era apoi anexată de un baston, iar copiii erau pregătiți de colindat. În seara de Ajun mergând pe drum aceștia învârteau steaua când într-o parte, când în cealaltă parte.
Iuliana Stan
Tradiții și obiceiuri
În Remeți, ca și în alte multe sate din Maramureș, Viflaimul este un obicei creștin care se respectă și azi. În toate cele trei zile de Crăciun acesta străbate satul, dintr-un capăt până în celălalt, colindând fete tinere nemăritate. Dat fiind că, în prezent fetele nu mai sunt atât de numeroase ca și în trecut, pentru a nu se pierde acest obicei multe alte familii primesc Viflaimul în casă. De asemenea, ca și în cazul oricărei scenete, repetițiile pentru Viflaim încep devreme, așa cum amintește și cealaltă bunică, Ileana:
Copiii mai mari nu se plictiseau nici ei înainte de Crăciun. Se adunau două sau trei grupuri de băieții înainte de Ajun ca să repete sceneta pentru vestirea nașterii Domnului Iisus Hristos, Viflaimul.
Ileana Șofineți
Viflaimul nu era singurul care mergea să colinde fetele din comună. Se mai strângeau și alte câteva găști de băieți în sat. La fel ca și Viflaimul, aceștia colindau fiecare tânără nemăritată. Odată ajunsă o gașca la casa fetei, aceasta avea rolul de a-i servi cu băutura pregătită din timp, care era în general vin. Pe lângă acest lucru, la casa tinerei se colinda, se povestea și era un prilej bun pentru tineri de a se cunoaște și de a-și găsi un partener.
Amintiri
La fel ca și prăjiturile, cele mai dulci amintiri sunt cele din perioada Crăciunului. Ne amintim cu drag de entuziasmul cu care așteptam să ningă afară sau de serile în care, după o zi lungă la săniuși, veneam acasă și ne încălzeam mâinile reci și picioarele înghețațe stând lipiți de sobă. Atmosfera nu era prea diferită nici pe timpul copilăriei bunicilor mele. Și ele așteptau cu nerăbdare să se însereze în Ajunul Crăciunului pentru a putea porni la colindat împreună cu ceilalți copii din casă. De fapt, una dintre amintirile preferate ale bunicii Iuliana este din acea zi:
Auzeam zgomote de afară. Alergam repede la unica fereastră din cameră și mă urcam pe scaun ca să văd mai bine. Geamul era înghețat și nu vedeam nimic. Scormoneam cu degetul sticla rece și se ivea ceva. Era doar mama care mergea să deschidă portița pentru colindători, în timp ce fredona prima strofă din colindul „Нова радість стала.
Iuliana Stan
Așadar, sărbătorirea Crăciunului pe rit vechi acum mai bine de 50 de ani era mult mai diferită de zilele noastre. Oamenii simpli din sat se bucurau de puținul pe care îl aveau și îl împărtășeau cu ceilalți. Viața din timpul sărbătorilor nu era focusată pe fuga după decorațiuni sau pregătirea celor mai rafinate delicatese, ci pe sărbătorirea nașterii lui Iisus. Pe atunci oamenii aveau cu adevărat Crăciunul în suflet.
