Eram ca o legumă. Un om care exista, dar nu trăia.
mărturia anonimă a unei foste persoane dependente de substanțe psihoactive
Realitatea lumii substanțelor este este percepută de multe ori cu rețineri impuse de un paravan social. Este descrisă cu adevărat tristă. Tristă nu într-un mod clișeic, ci mai degrabă apăsător de dureroasă. Odată intrați în acest cerc vicios, nu mulți sunt cei care mai au speranța de a reveni pe un drum curat. Prin vene curge doar nevoia de a procura, ce devine în timp fiziologică. Dependența împinge la nefiresc, la încălcarea legilor pentru a satisface nevoi. Nu este suficient ca lucrurile să fie văzute din perspectiva legală. Drogurile sunt reale. Consumatorii fac și ei parte din realitate. Recurgerea la fapte ilegale trebuie privită din perspectiva unui strigăt de ajutor. Puțini înțeleg totuși acest semnal de alarmă, iar ceilalți aleg o cale facilă, de a trata cu distanțare și cu ură persoanele în cauză. În videoul de mai jos este prezentată confesiunea Alinei1, fostă persoană dependentă de substanțe psihoactive.
Furam din magazine produse de frumusețe și le vindeam la jumătate de preț.
Aceasta era metoda la care Alina a recurs pentru a face față presiunilor create de dependență. Declară că era o formă rapidă de a câștiga bani. Persoane interesate existau. Cine nu și-ar dori să cumpere un produs de îngrijire personală costisitor la jumătate de preț? Aici apare și problema. Era un soi de susținere, de normalizare a unui comportament delicvent. În locul ajutorului de specialitate, Alina era ușurată că poate primi bani pentru a cumpără în continuare grame de iluzii. La un simplu calcul matematic, era suficient ca aceasta să vândă două/trei produse la cca. 70 de lei, pentru a-și asigura doza zilnică necesară.
Erau nopți când stăteam afară, unde găseam un refugiu.
Apăsarea pe care o aduce acest stil de viață, și anume cel al consumatorului ce a trecut de mult de etapa de novice, accentuează starea de disperare. Noaptea devine un loc al siguranței, un refugiu pentru consumator, contrar percepției de masă. Alina descrie cu greutate evenimentele din nopțile pe care le petrecea departe de casă, susținând că există doar fragmente blurate pe care le poate evoca. Fețe distorsionate ale anturajului, exhibiționism sub influența alcoolului și faruri cu lumini orbitoare. Memoria pare a înceta din a-i fi de ajutor. Speră doar să rămână așa, pentru a putea evita amintiri ce probabil ar readuce traume ale trecutului.
Consumator vs. stat
Cu 3 antecedente de suicid, cu dependență de marijuana și de cocaină, am ajuns pentru prima dată la psihiatru
Apăsarea nu dispare odată cu timpul. Nu este o luptă doar cu sinele, ci una cu întreaga societate și carențele sistemului. Din nefericire ajutorul este oferit dese ori mult prea târziu. Persoanele dependente intră în vizorul autorităților abia când sunt prinse că ar fi comis o ilegalitate, fie atunci când se află între viață și moarte. Deși statul înființează campanii de promovare a anticonsumului de substanțe interzise, adesea prin ANA 2, simpla informare în legătură cu efectele negative ale drogurilor este insuficientă. Este un scenariu crunt cu care România anului 2024 se confruntă, în care singura metodă de a opri consumul este promovarea de campanii banale antidrog.
Dacă ai însă norocul Alinei, de a intra în vizorul persoanelor competente, posibil să poți schimba în timp gramul de canabis pe un gram de speranță. Povestea ei a luat o întorsătură neașteptată. A primit după ani de dependență în sfârșit acel gram de speranță. După consultul psihiatric a fost internată la un centru, loc despre care declară că „Am simțit că în sfârșit mă poate înțelege cineva”.
Statul se confruntă cu o lipsă a centrelor de tratare a dependenței de droguri. Are construite 3 astfel de clinici, însă niciuna nu este funcțională. Costurile pe care un bolnav trebuie să le suporte din buzunarul propriu pentru a fi tratat la o clinică privată se apropie de 4000 de lei, lucru ce îi împiedică pe mulți să acceseze această formă de tratament. Încrederea că lucrurile se pot schimba este de multe ori adusă de ONG-uri ce luptă pentru combaterea și tratarea fenomenului.


Specialist contra sistem – O luptă cu morile de vânt?
Vlad Zaha este absolvent al al Universității din Manchester, iar în prezent este criminolog specializat în politicile publice din domeniul drogurilor și criminologie publică intervenționistă și își continuă activitatea de cercetare la Universitatea Oxford.
În ultimii 24 de ani tot mai multe țări au început să înlocuiască modelul represiv al justiției penale, cu modele de dezincriminare centrate pe sănătatea publică, ori chiar modele de legalizare unde Statul intră în cadrul pieței drogurilor pentru a le oferi mai ieftin și mai sigur și a contracara dominația exclusivă a crimei organizate.
Vlad Zaha

Lupta persoanelor specializate în domeniul drogurilor este neîncetată, chiar dacă de foarte multe ori pare a fi zadarnică. Deși acestea vin cu soluții pertinente pentru scenariul românesc, oamenii legii par a lăsa ascunsă sub covor problema consumului de droguri din țară. Vlad amintește de vechimea sistemului românesc, prin faptul că problema „stă mai puțin în numărul de ani care au trecut, și mult mai mult în faptul că se abandonează accelerat (…) practici de interzicere dură a drogurilor, pe întreaga planetă”. Studiile confirmă scenariul legalizării stricte, definite de limite și de lipsa promovării comerciale. Vlad susține că dacă Statul ar adopta un model dezincriminatoriu și s-ar focusa pe sănătatea publică, fie ar legaliza consumul și ar deveni furnizor pentru a putea controla substanțele pe care le distribuie, consumul de droguri s-ar diminua vizibil. Modelele represive împotriva drogurilor s-au demonstrat a fi ineficiente pentru o lungă durată, precum este cazul Arabiei Saudite unde se aplică pedeapsa capitală, loc care rămâne, însă, supranumit „Capitala drogurilor din Orient”.
Cicatricile dependenței rămân înrădăcinate adânc în conștiința consumatorilor. Nu este un drum ușor, și cu siguranță nu unul pe care trebuie să-l străbată de unii singuri. Frica și respingerea îi împiedică însă să tragă un semnal de alarmă. Confesiunea Alinei este doar un ml într-o seringă nesterilă a statului român. Din fericire viața i-a zâmbit din nou și a trecut peste impedimentul creat de dependență. A terminat liceul cu o medie de 9,08 în bacalaureat, a fost admisă la Fcaultatea de Drept din cadrul UBB și se implică activ în viața de student. Se confruntă încă cu stări de anxietate și lipsa controlului atenției. Petele pe care le lasă consumul de substanțe nu dispar, dar pot fi aduse aproape de normalitate. Legalizarea strictă a substanțelor interzise nu este o modalitate de a promova acest obicei, ci mai degrabă de a oferi mai multă siguranță consumatorilor și de a testa corespunzător drogurile, diminuându-se simultan crima organizată.