Corina și iubirea

Ajun de Crăciun. Galați. Vreme mohorâtă. Un drum de șantier și o cotitură la stânga. Teren de vânătoare. Drum îngust. O intersecție aproape ascunsă. Drum de doi kilometri mai îngust și neasfaltat. Câini care apar și dispar prin tufișuri. O poartă pe care este mâzgâlit cu spray albastru Ajutați-l pe Lăbuș.

Cobori din mașină și te afli într-o ambuscadă de ochi negri, temători, dar parcă plini de speranță. Ești înconjurat, dar nu încolțit, căci te trezești cu ei la picioarele tale. Inițial ți s-ar fi părut niște posibile amenințări pentru integritatea ta fizică. Acum arată mai mult a grup de cerșetori pentru mângâieri și cuvinte blânde.6

Corina

Din spatele ușii apare o femeie echipată din cap până în picioare cu bocanci, salopete mov, căciulă și mănuși portocalii. Toți câinii se adună imediat în jurul ei de parcă ar fi șerpi cu clopoței, iar simplul ei glas i-ar fi vrăjit. Ea este Corina Grigore, fondatoarea adăpostului Ajutați-l pe Lăbuș și președinta asociației cu același nume.

Cu pași repezi, dar siguri, conduce drumul din curte. Oriunde ai arunca privirea sunt hale și zeci de rânduri de cuști. E trecut de ora 14. A început numărătoarea inversă până la ziua de Crăciun. Nu este timp de pierdut. Cei care au carte de muncă și sunt angajați legal în cadrul adăpostului pleacă când li se termină programul. Ea, însă, este singura ale cărei ore de lucru nu țin cont de sărbătoare sau de vreme. Când lumea pleacă acasă, ea rămâne să termine treaba. Nici faptul că mai are un job nu reprezintă o scuză pentru a nu lua parte la ceea ce se întâmplă acolo. Voluntarii lipsesc și se regăsește adesea în situația în care trebuie să plătească zilieri.

Cât timp afară este lumină, nu există oră în care telefonul să nu sune. Angajații sunt nedumeriți, iar ea trebuie să îi lămurească. Strigătele după ajutor răsună la ea în buzunar în cazul în care oamenii se întâmplă să găsească animale în nevoie. Dacă ziua ar fi avut mai mult de 24 de ore, Corina tot nu și-ar fi permis să ia o pauză de la a fi președinte de asociație, de a lucra la adăpostul pe care l-a înființat, de a-și dedica întreaga ființă animalelor de acolo.

Graba este la ordinea zilei, dar nu o face să ignore privirile ațintite asupra ei :Vă iubește mama mult! Mult de tot! Știți asta, nu-i așa?. Se pune în genunchi și o ia în brațe pe Tica, o pechineză cât un motan dolofan care tot dă din coadă de parcă toată iubirea de pe lume ar fi numai a ei. Pură și aproape umană, poți jura că pe botul umed al Ticăi se află un zâmbet timid.

Leo

Un câine mai mare apare de nicăieri și la sesizarea prezenței străine, devine agitat. Dacă te apropii de Corina în preajma lui, riști să fii capsat. Ea îl ia pe sus ca pe un bibelou și îl închide într-o boxă. În mod normal stă liber și e umbra ei oriunde s-ar duce, dar acum se uită lung prin gard.

Cazul lui Leo este unul dintre cele mai emoționante pentru ea. L-a găsit în urmă cu un an sub un bancomat din cartier. Dacă l-ai fi văzut atunci, nu l-ai fi recunoscut: mic, plin de râie și de zgârieturi, fără blană. Nimeni nu ar fi avut speranțe pentru el, dar Corina l-a tratat și a avut grijă de el ca de un copil. L-a ținut după ea, acum el e cel care o urmărește peste tot și se comportă de parcă ar fi un bodyguard canin personal.

îNCEPUT DE POVESTE

Iubirea pentru animale a existat de când se știe, însă nu s-ar fi așteptat să evolueze așa. Povestește cum în anii ‘90, a avut grijă de niște cățelușe de suflet care își petreceau existența la scara blocului ei. Ea a fost cea care le-a dus la veterinar să le sterilizeze și tot ea a plătit costurile. Intervențiile nu erau tocmai ieftine și s-a regăsit vânzând cosmetice, haine proprii pentru a face rost de bani. Cu toate acestea, cățelușele au fost luate de Serviciul de Gestionare a Câinilor fără Stăpân. Momentul în care a vizitat adăpostul public pentru a le recupera a reprezentat, practic, începutul a ceea ce avea să urmeze.

Și-a dat seama că nu numai cățelușele ei aveau nevoie de ajutor, ci și celelalte animale de acolo.

Eram disperată să merg să îi hrănesc. Vorbim de zeci de câini. Fierbeam acasă și mergeam cu gălețile.

Realizase că era dincolo de puterea ei la acel moment și, astfel, a găsit două persoane alături de care a înființat asociația Ajutați-l pe Lăbuș!. Finanțările erau dificile de obținut și puteau beneficia gratuit numai de margarină, pe care o amestecau cu pâine uscată în pubele pentru a hrăni câinii din adăpostul de stat.

În timp ce își aduce aminte, privește în gol. Scoate una dintre mănușile de cauciuc și își șterge lacrimile ce i se adunaseră în colțurile ochilor: Imaginile de atunci mă urmăresc și acum.

eVOLUȚIe

Terenul de la marginea orașului pe care se află în prezent adăpostul a fost cumpărat de Corina cu ajutorul părinților ei, iar adăpostul a fost înființat în 2007. A început cu 100 de câini și nu s-ar fi așteptat să ajungă la performața de acum. În 2014, o fundație non-guvernamentală din Elveția a contribuit la dezvoltarea adăpostului. Astfel, au fost construite niște padocuri acoperite cu o capacitate de 300 de locuri pentru animalele mai bătrâne și mai sensibile. În prezent, nici dacă ai avea degetele de la mâinile a peste 200 de oameni nu ai reuși să numeri toate animalele pentru care Help Lăbuș reprezintă un cămin.

Pe lângă câini și pisici, viața mi-a scos în cale cai, ponei, măgari, oi, capre, viței și, evident, m-am gândit că pot să îi ajut.

Cu unul dintre ponei, Corina a fost până la Cluj pentru o intervenție medicală. Altundeva nu existau posibilități. Se născuse cu o malformație și nimeni nu i-ar fi dat vreo șansă. Pe doi dintre viței i-a salvat de la abator.

Conform unui studiu realizat în 2019 de către Well Being International, la nivel național există peste 600 000 de câini fără stăpân, ceea ce plasează România pe primul loc în clasamentul european.

În adăposturile de stat, animalele care ajung acolo sunt eutanasiate după 30 de zile în cazul în care nu sunt revendicate de către cineva. Spre deosebire, încă de când a înființat asociația, Corina a refuzat ferm ideea de a eutanasia animalele pe motivul spațiului insuficient. Se află într-o situație delicată. Cu atâtea suflete în adăpost, nu mai poate primi altele și tot ce poate face este să posteze anunțuri cu animalele pe pagina asociației în speranța că cineva le va primi în propria familie.

Lumea crede că nu vreau să îi ajut, dar eu vreau. Problema este că nu am cum.

Totuși, de aproximativ un an , Corina colaborează cu o fundație din Germania pentru a promova spre adopție acolo animalele fără stăpân din adăpostul Help Lăbuș. Ironic sau nu, se pare că animalele abandonate ale României par să fie mai dorite și mai iubite într-o altă țară, fapt dovedit prin succesul proiectului.

Animalele se bucură de tot ceea le oferim, însă singurul lucru care le lipsește este o familie.

Indiferent de natura sufletului, pentru orice ființă există sentimentul de acasă. Momentan, acasă pentru sufletele de acolo se rezumă la Corina și la familia de la adăpost.

Un drum de șantier și o cotitură la stânga. Teren de vânătoare. Drum îngust. O intersecție aproape ascunsă. Drum de doi kilometri mai îngust și neasfaltat. Câini care apar și dispar prin tufișuri. O poartă pe care este mâzgâlit cu spray albastru Ajutați-l pe Lăbuș.