o mână care scrie cu un pix pe foaia unui caiet

La granița dintre nevoie și plăcere se află echilibrul. În toate colțurile lumii, încă din ciclul primar, suntem învățați că matematica și româna sunt intersecția perfectă ce duce spre echilibru, sau cel puțin așa ni se zice. În teorie, cele două materii au aceeași importanță, ambele au același număr de ore alocat și sunt materiile fundamentale pentru examenul de clasa a VIII-a.

Limba și literatura română rămâne, indiferent de profil, o materie prioritară în continuare și la liceu, iar apoi la examenul de bacalaureat, însă de ce?

Limba noastră cea română

Ana Borcean, profesoară de limba și literatura română la Colegiului Național „Traian Doda”, Caransebeș dezvăluie rolul major al materiei pe care o predă în școli.

Fotografie realizată de Dennis Cordelea

Limba maternă este primul element de apartenență și identificare.

Conform profesoarei, limba română este esențială atât pentru conștientizarea identității naționale, cât și pentru înțelegerea și învățarea celorlalte discipline. Formarea elevilor constă în cele trei coordonate fundamentale: gramatica, literatura și comunicarea, toate cele trei fiind prezente prin orele de română. Atât la nivel gimnazial, cât și liceal, suprapunerea materiei limba și literatura română cu prima probă de examen este justificată de realitatea competențelor generale formulate pe prima pagină a programelor școlare. În acest sens, a promova la această disciplină presupune utilizarea corectă a structurilor lingvistice și gramaticale în contexte de comunicare scrisă și orală, capacitatea de a recepta, redacta texte și de a exprima și argumenta opinia. Pe scurt, rezultatele la aceste examene reflectă bagajul intelectual pe care un elev l-a acumulat de-a lungul anilor de școală.

Balanță înspre real

Potrivit programei școlare, limba și literatura română reprezintă o materie prioritară, iar materiile de profil uman ori artistic primesc aceeași valoare ca și cele de real, însă, în școli, realitatea este alta. Matematica primește un plus de relevanță încă din ciclul gimnazial, iar materiile care nu se bazează pe logică sunt văzute de multe ori nesemnificative, mărunte, banale.

Profesoara Ana Borcean a observat că, atât elevii, cât și părinții acestora acordă o mai mare importanță matematicii, iar materiilor de profil li se acordă însemnătate insuficientă. În plus, nu se ia în considerare înclinația copilului și libertatea sa de a opta pentru una sau alta dintre disciplinele care dezvoltă gustul estetic.

Mioara Bivolaru, profesoară de istorie în cadrul Colegiului Național „C. D. Loga”, Caransebeș împărtășește opinia sa publicului în legătură cu atenția acordată materiilor de profil uman, real și artistic în școli.

Consider că disciplinele de profil uman pot contribui în mai mare măsură la continuarea profilului tinerilor.

Prin prisma profesoarei, nivelul ridicat de ore și de importanță acordată matematicii în școli oglindesc o realitate în moda românească. Problema nu constă neapărat în numărul de ore, ci în lipsa de raportare la situații concrete; caracterul abstract al disciplinei. Din păcate, atât elevii, cât și profesorii tind să prioritizeze o materie dacă aceasta se numără printre cele la care se dă examen, numărul de ore constituind un criteriu major.

Denisa Oprea, studentă la Universitatea Politehnică, Timișoara relatează o parte din experiența ei ca fostă elevă la profilul filologie.

În gimnaziu, în școala Denisei, matematica a jucat aproape mereu rolul de protagonist, chiar dacă pasiunile ei se îndreptau în partea opusă. Ea a fost unul dintre copiii care a avut curajul să meargă pe drumul care simțea că i se potrivește, adică cel al filologilor, chiar dacă mereu a existat o anumită presiune care a împins elevii să urmeze un profil real. Însă acest lucru nu s-a întâmplat la mulți dintre elevii cu înclinații umane ori artistice, pentru că, încă de la o vârstă fragedă, matematica a fost privită mereu cu un grad mai ridicat de importanță.

Problema este că, în continuare, la liceu partea reală este pusă într-o lumină diferită față de cea umană ori artistică. La liceul unde a studiat Denisa existau patru clase de liceu: două de matematică-informatică, una de științe și una de filologie, iar cei de la matematică-informatică erau favorizați de către profesori.

Matematică, altfel n-ai viitor

E luni, sunt în clasa a VIII-a și profesoara de matematică îmi cere caietul să îmi verifice un exercițiu. Am greșit iar la ecuație și ceilalți au mai făcut încă vreo două și eu nu înțeleg de ce am greșit, deși e a nu știu câta oară când doamna încearcă să îmi explice cum stă treaba. Oftez, iar profesoara mă întreabă:

-Antonia, tu vrei să dai la mate-info?

-Nu, vreau la filo’.

-La filo’ ? Acolo, unde merg toți proștii!

Îmi întorc privirea către colegi. Râdeau, șușoteau, iar profa’, în tandem cu ei.

Să scrii compuneri nu este destul, să desezi nu, trebuie să știi să rezolvi ecuații, să știi formule. Cam asta învățăm la școală: că la mate-info e mai bine, că de la mate-info poți să mergi la ce facultate vrei, nu ca la filologie, că trebuie să mergi undeva să câștigi un salariu bun, chiar dacă nu îți place să faci calcule. Mori de foame dacă scrii o carte sau joci într-o piesă, mai bine repari un calculator sau consulți un om, că trebuie să ai un ban în buzunar.

Înclinația tinerilor în spre domeniile cu caracter științific se observă inclusiv după absolvirea liceului. Numărul de studenți care urmează facultăți cu profil real crește în multiple țări din Europa.

Marius Stancu Pascal, student la Academia de Studii Economice, București povestește despre experiența sa ca elev la profil real.

În câteva instanțe am auzit și remarci nu tocmai drăguțe la adresa celor de pe uman.

Într-o școală din Slatina, unde Marius și-a petrecut cei patru ani de liceu, profesorii tind să trateze diferit elevii de la profil real față de elevii de la profil uman, de obicei preferențial, dar de ce? Marius a observat cum, în societatea românească, în numeroase școli se presupune faptul că la real se duc elevii mai inteligenți.

Adesea, tinerii optează pentru profil real, chiar dacă au alte înclinații, deoarece un artist sau un absolvent de la uman este considerat mai slab, fără viitor financiar.

Conform doamnei Ana-Maria Iliuș, psiholog:

Există o presiune socială din cauza căreia mulți tineri aleg profile reale, iar asta se datorează mult mentalității. Domeniile umaniste și artistice sunt asociate cu emoționalul, sensibilul, fiind mai puțin apreciate și mai puțin bine plătite.

Ani de liceu…

Se zice că anii de liceu sunt unii dintre cei mai frumoși ani ai vieții, cei de care toată lumea își aduce aminte cu drag: prietenii din liceu, experiențele plăcute, dar nu și preconcepțiile sau presiunile.

Florentina Popovici, studentă a Universității de Vest, Timișoara a terminat liceul pe profil real, însă asta nu a oprit-o din a observa aspectele problematice care existau.

În viața Florentinei, în gimnaziu nu a existat o presiune legată de alegerea profilului, părinții și profesorii au susținut-o în a alege ce simte, însă la liceu, lucrurile s-au schimbat radical.

Presiunea alegerii unui program de studiu în domenii precum IT-ul, Electronica sau Fizica a început.

Profesorii de matematică și fizică insistau ca cei de la profilul real să urmeze mai departe domenii corespunzătoare filierei în care se aflau, pentru că nu erau ca cei de la filologie, respectiv cu mult sub nivelul celor de la mate-info. Odată cu presiunea alegerii domeniului după terminarea liceului, au venit stresul, anxietatea în ceea ce privește viitorul. Din nefericire, din cauza acestor influențe, care nu sunt tocmai pozitive în unele cazuri, mulți tineri își regretă deciziile și ajung, după mulți ani, când este deja prea târziu, să realizeze că nu au apucat să facă nimic din ceea ce le-ar fi plăcut cu adevărat.

O experiență asemănătoare a trăit și Alexia Podeanu, studentă la Universitatea Politehnică, București.

Alexia a absolvit anul trecut liceul în Slobozia, profilul real. Spre deosebire de Florentina, Alexia nu a fost sprijinită să își urmeze pasiunile de mică. Îi plăcea să deseneze, însă asta nu era destul pentru un viitor strălucit. A fost îndrumată să urmeze un profil real, deoarece conform adulților din viața ei, mate-info îți deschide mai multe uși, mai multe oportunități.

La mine în familie mereu s-a pus mai mult accentul pe notele de la matematică decât de la orice altă materie, puteam să fac cel mai frumos desen sau să scriu cea mai frumoasă compunere ,nu avea aceeași greutate în ochii alor mei sau a profesorilor.